Miercuri, Curtea Constituţională a admis sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis privind modificările la Legea incompatibilităţile aleşilor locali. Astfel, CCR a decis că primarii care fac sau au făcut parte din AGA la societăţile de utilitate publică din subordinea lor sunt incompatibili. Iohannis a câştigat în instanţă procesul cu ANI, care îl declarase incompatibil tocmai pe acest aspect, însă, în loc să promulge Legea care îi scăpa pe cei circa 1.200 de primari aflaţi în aceeaşi ipostază, a trimis-o la CCR. Deputatul Flavius Măduţa nu comentează modul în care a acţionat preşedintele Iohannis, dar rămâne la părerea că modificările la lege nu făceau decât să îndrepte o prevedere lipsită de logică. „Nu ştiu şi nici nu comentez de ce preşedintele şi-a schimbat opinia. Aşa cum am mai spus, este absolut normal ca primăriile să fie reprezentate în AGA şi CA la societăţile pe care le au în subordine. Mai mult, chiar Comisia Europeană a spus că este indicat ca primarii să fie acolo, mai ales că acele societăţi derulează şi proiecte pe bani europeni. De unde am crezut că am rezolvat problema creată de către Băsescu, pentru a-i înlătura pe primarii USL – 80% din totalul primarilor declaraţi incompatibili de către ANI- acum avem din nou problema a peste 1.200 de primari aflaţi în această situaţie. Rezultatul va fi un adevărat „iureş” prin sălile tribunalelor, primarii căutându-şi dreptatea în instanţă. Şi, oricum, mă îndoiesc că până la alegerile locale din 2016 se vor termina procesele, aşa că, în mare proporţie, primarii se vor regăsi pe listele de candidaţi”, spune Măduţa.
Măduţa: vor fi valuri de procese
Deputatul Flavius Măduţa spune că decizia CCR privind incompatibilităţile va creea un „iureş” în sălile de judecată.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Președintele Agenției Naționale pentru Sport, Bogdan Matei a declarat, joi, pentru AGERPRES, că și-a depus demisia din funcție, decizia sa urmând să intre în vigoare începând cu data de 28 decembrie 2025.
România
Prețul lemnului va crește semnificativ de la începutul anului viitor, în timp ce autoritățile avertizează că neactualizarea valorii ar crea probleme în justiție și fiscalitate.
România
Premierul Ilie Bolojan și-a reiterat convingerea că persoanele cu dizabilități ar trebui să plătească impozit local, pentru a susține dezvoltarea infrastructurii în comunitățile în care trăiesc.
2
ARADON Sport local
Micuții elevi ai Liceului Teologic Penticostal Arad, coordonați de prof. Daniel Lazăr, și-au demonstrat talentul și ambiția la Cupa „Moș Crăciun" la fotbal, prima lor competiție.
Evenimente
ARAD. Târgul de Crăciun de la Castelul Săvârșin își deschide porțile anul acesta în zilele de vineri, 19 decembrie, sâmbătă, 20 decembrie, și duminică, 21 decembrie.
Local
În microbuz se aflau două persoane, care au reușit să iasă singure. Microbuzul a ars în proporție de 50%.
Citiți principiile noastre de moderare aici!