Ambasada României la Londra şi Biroul Consular al României la Edinburgh monitorizează cazul tinerei din oraşul Nădlac, judeţul Arad, decedate în Scoţia şi sunt pregătite să acorde asistenţă consulară familiei, a comunicat marţi, Ministerul Afacerilor Externe, citat de Mediafax. În ce constă, mai exact, această asistenţă consulară? Ei bine, misiunea diplomatică poate să efectueze în regim de urgenţă – după contractarea firmei de pompe funebre – înscrierea certificatului de deces străin în registrele de stare civilă române şi să elibereze documentele necesare repatrierii cadavrului, cu titlu gratuit.
Autorităţile locale din Nădlac, încearcă, de asemenea, să ajute, după ce soţul femeii a cerut o mână de ajutor pentru a putea repatria trupul neînsufleţit în România. Primarul oraşului Nădlac, citat de Mediafax, spune că ei caută soluţii, însă cea mai la îndemnă şi singura variantă legală ar fi donaţiile către familia femeii pentru a aduna suma de bani necesară repatrierii trupului neînsufleţit al femeii. Tânăra avea 24 de ani, era bolnavă de cancer la colon şi a decedat în 14 noiembrie.
Acum, trupul ei se află la o morgă din oraşul scoţian Kirkcaldy. Ultima dorinţă a tinerei a fost să fie înmormântată acasă, la Nădlac. Soţul femeii, care a rămas fără slujbă după ce s-a dedicat îngrijirii soţiei sale pe patul de moarte, nu are bani pentru a plăti repatrierea trupului neînsufleţit al soţiei sale.
MAE, pregătit să acorde asistenţă consulară în cazul femeii din Nădlac decedată în Scoţia
MAE, pregătit să acorde asistenţă consulară în cazul femeii din Nădlac decedată în Scoţia
„Monitorizăm cazul româncei decedate în Scoţia, suntem pregătiţi să acordăm asistenţă consulară”, anunţă Ministerul Afacerilor Externe, citat de Mediafax.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Curtea Penală Internațională (CPI) a condamnat cu putere vineri sancțiunile dictate împotriva sa de președintele american, Donald Trump, care au declanșat proteste din partea ONU și a unor state europene, transmite AFP.
Local
Un curs intensiv de inițiere în domeniul consultanței în afaceri va fi derulat de către Camera de Comerț Arad.
ARADON opinii
Nu există prea multe motive să fim veseli în februarie. Lună nehotărâtă între iarnă și primăvară, între soare și frig, nehotărâtă până și în calendar, are ba 28, ba 29 de zile, personaj ce nu se lasă numerotat. Nesupunerea lui se simte peste tot. O iarnă cu miros de primăvară, în care energia începe să curgă prin trup, risipind negurile și pâclele sufletești.
Local
Ministrul Grindeanu a afirmat, în urmă cu două săptămâni, la Timișoara, că drumul de legătură va fi gata până la finele sezonului estival.
Local
Vaccinarea este indicată în lunile septembrie-octombrie, înainte de debutul sezonului de gripă, dar poate fi efectuată în toată perioada sezonului rece.
Local
Pe timpul desfăşurării activităţilor de control au fost constatate un număr de 2.118 deficienţe privind securitatea la incendiu, din care au fost soluționate pe timpul controalelor 60 și sancţionate 2.118.
Mapamond
Ungaria preferă să plătească amenda zilnică de un milion de euro pentru nerespectarea unei sentinţe a justiţiei europene pentru încălcarea regulilor comunitare de azil, deoarece "iese mai ieftin" decât dacă ar accepta imigranţi, a declarat vineri premierul ungar, ultranaţionalistul Viktor Orban, informează EFE.
5
Local
Prof. univ. emerit dr. farmacist Dumitru Lupuliasa, Doctor Honoris Causa al Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!