ARAD. În scurt timp, magazinul OBI din Arad va deveni istorie. Retailerul german de bricolaj a început deja să-şi lichideze stocurile de marfă, până la sfârşitul lunii august 2014 urmând să se retragă definitiv din ţara noastră. Motivul? Pierderile acumulate în ultimii ani, datorate faptului că nu au reuşit să se diferenţieze de concurenţa din domeniu.
Ce va fi în locul OBI Arad? Nu se ştie cu certitudine, dar se vehiculează ideea potrivit căreia spaţiul va fi închiriat de cel mai mare retailer de jucării, produse pentru copii şi decoraţiuni interioare din Grecia: Jumbo. Elenii şi-au manifestat deja intenţia de a se muta în fostele magazine OBI din Oradea şi Bucureşti (Berceni), dar au de gând să se extindă şi în alte oraşe, iar spaţiile largi ocupate de OBI sunt o opţiune ce pare a fi pe placul lor.
Jumbo are deja două magazine în România, primul fiind deschis în toamna anului trecut la Timişoara (în locul hipermaketului Real, lângă aeroport), iar al doilea la Bucureşti. În primele şase luni de prezenţă locală, grecii de la Jumbo au făcut afaceri de 6 milioane de euro. În 2013 au avut vânzări de peste 500 de milioane de euro. Elenii deţin 66 de magazine, din care peste 50 în ţara de origine, dar şi în Bulgaria şi Cipru.
Ce putem cumpăra de la Jumbo? O gamă foarte largă de jucării, produse pentru copii, decoraţiuni interioare, haine pentru copii, cărucioare, costume, biciclete, obiecte pentru baie, pentru maşini, produse de uz casnic şi de igienă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!