Cinci persoane de naţionalitate maghiară au pus pe jar forţele de intervenţie din două judeţe, Arad şi Bihor. Aceştia au sunat vineri după amiază la 112, sesizând faptul că autoturismul lor s-a stricat şi că l-au abandonat, plecând spre jos. Povestea este una ciudată, cu mai multe apeluri la numărul de urgenţă, apeluri preluate când de Arad, când de Bihor.
„Primul apel la 112 a fost direcţionat de satelit către dispeceratul din judeţul Bihor. Următorul apel a ajuns la dispeceratul din Arad. Norocul celor care au sunat a fost că unul dintre colegii noştri din dispecerat cunoştea limba maghiară. Am fost anunţaţi că cinci persoane, dintre care patru adulţi şi un adolescent, s-au rătăcit între Ştei şi Moneasa”, ne-a spus maiorul George Pleşca, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad.
Cum au ajuns maghiarii acolo? Drumul care leagă Şteiul de Moneasa, chiar dacă este total impracticabil, este catalogat drept drum judeţean. Aşa că aparatul GPS i-a direcţionat pe maghiari pe şoseaua respectivă, şosea care, de fapt, nu există. Revenind la situaţia maghiarilor, pompierii arădeni le-au transmis acestora să nu părăsească drumul, să nu urce, ci să coboare, având şanse mai mari să fie găsiţi.
„Ne-au transmis că, după ce au abandonat maşina, au întâlnit un indicator pe care l-au urmat. De fapt, acel indicator nu era unul rutier, ci unul turistic, care îi trimitea către un canton din interiorul pădurii. Totuşi, faptul că ne-au transmis că au găsit indicatorul ne-a ajutat foarte mult”, a mai declarat George Pleşca.
Din judeţul Arad au plecat în misiunea de căutare zece subofiţeri şi un ofiţer, maşini de teren, dar şi şenilata. În plus, la acţiune s-au alăturat jandarmi, salvamontişti şi pădurari. Într-un final, maghiarii au fost găsiţi de salvamontiştii din judeţul Bihor, aceştia găsindu-i pe drumul care ducea spre cantonul din pădure. Şi, pentru ca povestea să fie şi mai ciudată, trebuie precizat că maghiarii doreau să ajungă la… Arieşeni, în judeţul Alba. Dar au greşit drumul şi au ajuns aproape de… Moneasa.
Citiți principiile noastre de moderare aici!