Vineri, întreaga comunitate maghiară din Arad a marcat Ziua Maghiarilor de Pretutindeni. Ca în fiecare an, pe 15 martie, maghiarii se adună în Parcul Reconcilierii, se țin câteva discursuri și se depun coroane de flori. În acest an, invitatul special de la Budapesta a fost chiar vicepremierul Semjén Zsolt.
Festivitățile au început la ora 15:30 cu intonarea imnului României, imnului Ungariei și imnului Uniunii Europene. Au urmat câteva discursuri și mesaje transmise de autorități. Vicepremierul maghiar a vorbit în luarea sa de cuvânt despre relația dintre Arad și Ungaria, despre Revoluția din 1848 și modul în care a influențat evoluția celor două țări, dar și despre cooperare și respect pe plan european. „Așa cum eroii Aradului nu au renunțat nicio clipă la lupta lor pentru drepturi, la lupta pentru libertate, tot așa nici noi nu avem voie să renunțăm la dreptul de a rămâne și de a trăi ca maghiari. Noi maghiarii nu suntem mai prejos și ca nici o altă națiune. De aceea nu am acceptat și nu vom accepta niciodată că pot exita drepturi care în Uniunea Europeană se acordă doar pentru unii, iar pentru noi nu, că pot exista lucruri care le sunt îngăduite unora, dar nouă nu,că le sunt date unora, iar nouă nu. Ceea ce unii au voie să facă, noi nu putem. Noi acordăm respect tuturor popoarelor și cerem ca și poporul nostru să fie respectat. Ceea ce li se acordă altora, să ni se acorde și nouă, ce le este dat altora, să ni se dea și nouă”, a punctat în mod clar și direct, Semjén Zsolt.
Din partea autorităților locale au fost prezenți: Flavius Morar – consilier în cadrul Instituției Prefectului, Iustin Cionca – președintele Consiliului Județean Arad, Levente Bognar – viceprimarul Aradului. De asemenea, prezent a fost și președintele UDMR Arad, deputatul Farago Peter, iar printre cei aflați în piața s-a remarcat fostul parlamentar UDMR, Kiraly Andras, dar și fost consilier local, Czister Kalman.
Ceremoniile s-au încheiat cu depuneri de coroane la cele două monumente din Parcul Reconcilierii, atât la cel maghiar cât și la cel reprezentându-i pe pașoptiștii români.
Așa cum era de așteptat, la un moment dat și-au făcut apariția și reprezentanți ai formațiunii Noua Dreaptă. Aceștia au venit cu un steag al României, imens, pe care l-au desfășurat în Parcul Reconcilierii, dar prezența lor nu a întrerupt manifestările, jandarmii fiind prezenți pentru a aplana orice potențial conflict.
Citiți principiile noastre de moderare aici!