Arad. Potrivit datelor furnizate de Direcția Județeană de Statistică Arad, 51,8 la sută din populația județului s-a autorecenzat în perioada 14 martie-15 mai. Vorbim aici de 211.887 de persoane care au răspuns online, cu sau fără ajutor din partea unui recenzor, întrebărilor din chestionare. În conformitate cu datele la zi publicate de Institutul Național de Statistică, 59,4% dintre autorecenzați sunt din mediul urban, iar 40,6% din mediul rural. 61,2 la sută au apelat la ajutorul unui recenzor, iar 38,8 la sută s-au autorecenzat pe cont propriu.
Termen prelungit
Conform hotărârii nr.10 din 12 mai 2022, privind aprobarea prelungirii termenului pentru perioada de autorecenzare pentru RPL2021, Institutul Național de Statistică anunță noul calendar: platforma de autorecenzare va fi deschisă până vineri, 27 mai 2022, dată până la care se prelungesc activitățile de autorecenzare și autorecenzare asistată; vizita recenzorilor în teren se va desfășura în perioada 31 mai – 17 iulie 2022.
“Decizia, luată în cadrul ședinței Comisiei Centrale pentru Recensământul Populației și Locuințelor, survine ca urmare a interesului crescut pentru autorecenzare manifestat de populație – peste 400.000 de chestionare completate zilnic, comparativ cu o medie de 120.000 de chestionare completate pe zi în perioada anterioară”, se arată în informarea de presă transmisă de Direcția Județeană de Statistică.
Verificați reușita autorecenzării!
Direcția Județeană de Statistică avertizează asupra verificării reușitei autorecenzării: „Persoanele care s-au autorecenzat trebuie să verifice în platforma informatică dacă autorecenzarea s-a realizat cu succes. În cazul în care în loc de dovadă se emite ca răspuns faptul că persoana autorecenzată nu se află în baza de date, înseamnă că autorecenzarea nu s-a efectuat cu succes. Pentru astfel de cazuri vă îndrumăm să apelați la numărul de telefon 0787 223 031 pus la dispoziție de Direcția Județeană de Statistică Arad sau să solicitați sprijinul unui recenzor ARA, aflat în centrele fixe puse la dispoziție în primăriile din județ și în peste 30 de locații din municipiu.”
Din platforma informatică www.recensamantromania.ro, adresa https://dovrec.insse.ro/, este disponibilă opțiunea de descărcare a dovezii de autorecenzare, disponibilă după 7 zile de la data completării chestionarului, necesară salariaților pentru obținerea zilei libere legale, în contul realizării acestei activități. Ziua liberă, conform ordonanței de urgență nr. 19 din 4 februarie 2020, se acordă tuturor persoanelor recenzate, indiferent dacă și-au completat chestionarul în nume propriu sau le-a fost completat de către recenzorii ARA.
Programul centrelor de recenzare
Centrele de recenzare din județ și municipiu sunt deschise zilnic, între orele 10:00-18:00, cu mențiunea că după orele 18:00 recenzorii efectuează muncă de teren pentru promovarea RPL2021.
Autorecenzarea asistată se poate realiza fie de pe echipamentul propriu al persoanei care se autorecenzează, sub îndrumarea recenzorului ARA, fie de pe tabletele electronice puse la dispoziție de UJIR-uri, prin intermediul primăriilor și instalate în locațiile special amenajate, denumite centre fixe. Data de referință pentru care trebuie completate datele în chestionar este 01.12.2021.
Se lasă cu amenzi
Persoanele care nu se autorecenzează în perioada 14 martie – 27 mai vor fi recenzate de recenzori prin metoda interviului față în față, la domiciliul cetățeanului, chestionarul urmând să fie completat în format electronic, pe tabletă, în perioada 31mai – 17 iulie. Persoanele care refuză furnizarea datelor pentru recensământ riscă amenzi cuprinse între 1.000 și 3.000 de lei.
Trimite articolul
Xcei ce muncesc de ani buni in strainatate unde si-au facut temporar resedinta trebuie sa se autorecenzeze sau nu ?
stie cineva? caci parerile sunt impartite.
ma mir ca s-au recenzat atati la cate mesaje idioate si care de care mai fanteziste si apocaliptice au circulat pe FB whatsapp si tiktok…