Dacă în septembrie când Hălmăgean a preluat frâiele organiziei, erau 24 de organizaţii de cartier, acum numărul acestora a depăşit 50. Mai mult, o creştere semnificativă a fost resimţită şi la nivel de membrii. „Avem cu 300 mai mulţi membrii decât aveam atunci când am preluat eu organizaţia. Încet, încet începem să ne mişcăm, iar membrii noştri au înţeles să lase deoparte orgoliile personale ce măcinau de atât de mult timp această organizaţie şi să lucrăm împreună”, a spus Hălmăgean.
În acest moment organizaţia municipală are peste o mie de membrii, iar potrivit lui Laurenţiu Hălmăgean fiecare preşedinte de organizaţie de cartier are responsabilitatea să stea de vorbă cu fiecare membru şi să facă noi adeziuni pentru ca baza de date a partidului să fie reactulizată.
JA-A.P.
Citiți principiile noastre de moderare aici!