De ieri, a intrat oficial în vigoare Protocolul
Naţional Unic de Triaj al Pacienţilor din
Structurile pentru Primirea Urgenţelor. Practic,
acest protocol funcţionează de mult timp, cel
puţin în Arad.
„La noi s-a pus în aplicare exact
în zilele «scandalului
Slatina»” – susţine dr. Mirandolina
Prişcă, manager general al Spitalului Clinic
Judeţean de Urgenţă Arad. De fapt,
în acele zile (sfârşit de ianuarie),
s-a şi lansat acest protocol, după ce un
bolnav din judeţul Olt, care a fost plimbat
aproape patru ore între secţiile a două
spitale din Slatina, a murit fără ca vreun
medic să-i acorde tratamentul necesar.
Protocolul elaborat de Ministerul
Sănătăţii stabileşte că
medicii sunt obligaţi să interneze
pacienţii ajunşi la spital în stare
critică. Dacă niciunul dintre medici nu
doreşte internarea în secţia de profil
în care se consideră necesară
internarea, medicul de gardă de la UPU decide
internarea obligatorie. Dacă nu sunt locuri libere
în acea secţie, pacientul va fi internat
într-o secţie înrudită,
până la eliberarea unui loc.
„Toate lucrurile astea, la noi se
întâmplă. Nu se refuză nici un
bolnav care vine la Unitatea de Primire Urgenţe.
Sunt afişate codurile după culoare, în
funcţie de care se tratează şi se
internează bolnavii, am dat dispoziţie
în secţii ca, dacă vine un bolnav
şi nu este loc, să fie internat într-o
secţie asemănătoare… Pentru noi, nu e
nici o noutate. Suntem foarte bine
organizaţi” – punctează dr.
Prişcă. Dr. Monica Puticiu, medic şef
UPU întăreşte afirmaţia
managerului: „Noi nu avem probleme.
Întotdeauna am discutat cu medicii de gardă
din secţii şi am găsit soluţii
pentru rezolvarea problemelor cu care ne-am
confruntat.”
Salon de observaţie
În ceea ce priveşte crearea unui
„salon de observaţie” care să
aibă minimum 5% din numărul de paturi pentru
urgenţe, dr. Mirandolina Prişcă
precizează: „Aproape toate paturile
Spitalului Judeţean sunt pentru urgenţe. La
noi, majoritatea bolnavilor internaţi vin de la
UPU. Acolo există paturi în care sunt
ţinuţi pentru efectuarea
investigaţiilor, până la stabilirea
diagnosticului.”
D.D.
Citiți principiile noastre de moderare aici!