Faţă de primul semestru, apare o creştere a numărului burselor solicitate şi aprobate de unităţile de învăţământ aflate în subordinea Consiliului Judeţean Arad. „Urmare a centralizării situațiilor primite de la unitățile de învățământ special aflate sub autoritatea Consiliului Județean Arad, au fost solicitate, pentru semestrul II al anului școlar 2020-2021, un număr de 139 burse de ajutor social (față de 132 aprobate în primul semestru) pentru copiii din Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Arad, 46 de burse pentru ajutor social (față de 37 aprobate în primul semestru) pentru copiii de la Liceul Special Sfânta Maria Arad, cât și 34 burse de ajutor social, respectiv 13 burse de merit (față de 8 aprobate în primul semestru) pentru elevii Liceului Tehnologic Sava Brancovici Ineu”, spun reprezentanţii CJA. Trebuie menţionat faptul că fiecare bursă, că e socială, că e de merit, are o valoare de 250 de lei pe lună. „Suntem convinși că aceste burse vor fi un sprijin pentru copii”, a spus Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.
Mai multe burse pentru elevii speciali
Mai multe burse pentru elevii speciali
ARAD. Consilierii judeţeni au aprobat alocarea burselor sociale şi de merit pentru elevii din învăţământul special din judeţul Arad, burse aferente semestrului II al anului şcolar.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Peste 1000 de copii și adulți au sărbătorit împreună „Crăciunul pentru toți copiii”, la UAV Arad.
ARADON Sport local
După o carieră frumoasă în ligile 2 şi 3 ale fotbalului românesc, arbitrul-asistent arădean a ajuns la momentul în care şi-a pus fanionul în cui. Va rămâne, însă, angrenat în fenomen, fiind preşedintele Comisiei Judeţene de Arbitri din cadrul Asociaţiei Judeţene de Fotbal Arad şi, probabil, viitor observator FRF.
Mapamond
Academia de film americană a anunțat marți listele scurte de propuneri pentru nominalizare în 12 categorii la de-a 98-a ediție a premiilor Oscar, inclusiv la categoria 'cel mai bun lungmetraj internațional', informează variety.com.
ARADON Sport local
SLIEMA. David-Razim Ciurar, sportiv legitimat la CS Municipal Arad, a avut o prestaţie remarcabilă la Cupa Uniunii Europene de haltere, întrecere sub egida European Weightlifting Federation (EWF).
România
Preşedintele Nicuşor Dan a transmis Curţii Constituţionale o sesizare de neconstituţionalitate asupra legii care impune ca minimum 40% dintre sportivii care evoluează într-o echipă în competiţiile naţionale oficiale să fie români, motivând că actul normativ este discriminatoriu.
ARADON Sport local
ARAD. Eveniment plin de emoție, bucurie și spirit de sărbătoare, zilele trecute, în Aula „Ștefan Cicio Pop” a Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad.
Mapamond
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat marți că există un document în care mai multe țări detaliază ce fel de garanții de securitate sunt dispuse să ofere Ucrainei după încheierea războiului cu Rusia, inclusiv o posibilă desfășurare de trupe, dar a adăugat că acest document va fi făcut public numai după ce va intra în vigoare un armistițiu, despre care Rusia a transmis însă că va fi posibil numai în condițiile încheierii unui acord de pace și a reamintit că în niciun caz nu va accepta vreo desfășurare de trupe NATO în Ucraina, relatează agenția EFE.
2
România
Secția pentru procurori a CSM a decis sesizarea Inspecției Judiciare pentru efectuarea de verificări în raport cu aspectele privind activitatea procurorului-șef al Direcției Naționale Anticorupție, Marius Voineag, semnalate în materialul de presă difuzat de Recorder.
Local
A fost „Gala Premiilor Academice 2025” la Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!