Recent, primarul municipiului Timișoara, Dominic Fritz, atrăgea atenția asupra faptului că numărul concediilor medicale luate de angajații instituției pe care o conduce a „explodat” în 2021 față de 2020. „În perioada ianuarie-august 2021, în Primăria Municipiului Timișoara au fost realizate 750 de concedii medicale, cu 225 mai multe ca în aceeași perioadă a anului trecut, de care au beneficiat 594 angajați față de 428 în 2020, totalizând 3996 de zile”, a transmis edilul orașului vecin.
Pornind de la aceste date, am solicitat Primăriei Municipiului Arad să ne transmită care este situația la nivelul primăriei orașului nostru. Am aflat, cu ajutorul răspunsului primit de la municipalitate, că numărul concediilor medicale din perioada 1 ianuarie-31 august 2021 au fost mai multe concedii medicale decât în aceeași perioadă a anului trecut. Dacă în intervalul ianuarie-august 2020, angajații Primăriei au avut 566 de concedii medicale, de care au beneficiat 428 de persoane, anul acesta, în aceeași perioadă au fost 575 de concedii medicale, de care au beneficiat 455 de persoane
Cu toate că numărul concediilor medicale a fost mai mare cu 9, iar cel al angajaților Primăriei Municipiului Arad care au beneficiat de concedii medicale a fost mai mare cu 27 în 2021 față de 2020, numărul zilelor de concediu a fost cu ceva mai mic față de 2020. În ianuarie-august 2020, 428 de angajați au fost în concediu medical timp de 3.853 de zile – În medie, 9 zile de concediu medical pentru fiecare angajat. În 2021, în schimb, media de zile de concediu per angajat a fost de doar 7.6 zile, cei 455 de angajați beneficiind de 3.470 de zile de concediu medical.
În schimb, o creștere semnificativă a fost înregistrată în cazul persoanelor care ocupă funcții de conducere în cadrul Primăriei Municipiului Arad. Dacă în 2020, 28 de șefi din primărie și-au luat concediu medical, în 2021, numărul acestora a crescut la 40.
Creșteri la Consiliul Județean
Am solicitat și celor de la Consiliul Județean să ne prezinte situația din instituție. Conform răspunsului acestora, în ianuarie-august 2020 s-au efectuat în cadrul CJA 156 de concedii medicale, de către 73 de persoane – din care 4 care ocupau funcții de conducere. Cele 156 de concedii medicale au însumat 1.273 de zile. În 2021, numărul concediilor medicale a crescut la 183, iar cel al persoanelor care au beneficiat de concediu medical a crescut la 78. Dintre acestea, 10 ocupă funcții de conducere. În total, cele 78 de persoane au beneficiat de 1.825 de zile de concediu medical, cu peste 550 mai multe decât în ianuarie-august 2020.
Trimite articolul
Xpăi cum sa nu fie atata concediu medical ? munca cu publicul e multa e grea si istovitoare, stresul……………….etc
Normal ca au aparut medicale.cand sa anuntat restructurarea multi au incercat tot adica medicale divorturi transferuri pensionari.si asa nu munceau ei prea mult.majoritatea sunt prin oras in timpul programului de lucru daca ai un drum la primarie sau la taxe esti plimbat de colo colo pana vreunul se ocupa de tine
Ce non informatie ne furnizati…
Să înțeleg că, dacă nu exista fritzul și declarația lui, nici noi arădenii nu beneficiam de acest senzațional articol?
Contribuabil munca pe facebook si whats up e grea.cu publicul e usoara daca stii sa vb cu omul.dar nu prea misca nimeni.sunt o gramada acolo si muncesc doar cativa.fa o vizita la boul rosu la taxe impozite si te vei convinge de ce muncesc.din 8 h pontate 6 ore sunt activi pe net.de ar interzice telefoanele la munca poate ar mai munci cineva.sa i vad la privat cum ar mai comenta ei atata sau atatea pretentii.Ei sunt platiti din banii nostrii iar cand mergi cu o problema sa vezi ajutor sau respect