ARAD. Reprezentații Tribunalului Arad spun că „din analiza comparativă a evidenţelor statistice cu aceeaşi perioadă a anului 2020, în ansamblu, se observă o creştere a volumului de activitate în anul 2021, în aproape toate materiile”. Mai exact „volumul total de activitate al Tribunalului Arad a crescut cu 17,57 la sută”. Totodată, statistica indică faptul că „volumul total de activitate al Tribunalului Arad, în primele trei trimestre ale acestui an, a crescut şi faţă de aceeaşi perioadă a anului 2019, cu 6,84 la sută, când volumul total de activitate al Tribunalului Arad era de 7.373 de dosare”.
Secțiile în care s-a judecat mai mult
Secția care a înregistrat cea mai mare creștere a volumului de muncă, în perioada 1 ianuarie – 30 septembrie, este Secţia a III – a de Contencios Administrativ şi Fiscal, Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale: 37,15 la sută. Tribunalul Arad face aici o precizare, și anume că “numărul de acţiuni în materie de litigii de muncă a crescut cu 72,44 la sută”, ceea ce ar putea justifica într-o oarecare măsură creșterea activității la Secția a III – a. La Secţia I Civilă a existat o creştere a volumului de activitate cu 19,28 la sută. În ceea ce privește activitatea Secţiei Penală, aici volumul de activitate a crescut cu 9,63 sută. Ce s-a judecat însă în acest an la Secția Penală? Pe rolul acestei secții anul acesta, până în prezent, au fost soluționate: 14 dosare de omor, 20 de trafic de persoane, 8 de trafic de droguri, 11 de evaziune fiscală, 3 de grup infracțional organizat și 5 de corupție. Ce a mai rămas de judecat? Un dosar de omor, 13 de trafic de persoane, 5 de trafic de droguri, 23 de evaziune fiscală, 4 de grup infracțional organizat și 2 de corupție. Secția a II – a Civilă a cunoscut o creștere nesemnificativă a volumului total de activitate: 0,81 la sută.
La Judecătorii
În ceea ce priveşte judecătoriile aflate în circumscripţia Tribunalului Arad, din analiza comparativă a evidenţelor statistice cu aceeaşi perioadă a anului 2020, s-a constatat că volumul total de activitate al Judecătoriei Arad a crescut cu 4,04 la sută. Astfel, la Secţia Civilă a Judecătoriei Arad volumul de activitate a crescut cu 2,71 la sută, iar volumul de activitate al Secţiei Penale a crescut cu 9,79 la sută. Secția Civilă a Judecătoriei Arad a soluționat în acest an 13.238 de dosare, în timp ce Secția Penală a judecat 3.331 de cauze. În ceea ce priveşte Judecătoria Chişineu-Criş, se constată o creştere a volumului de activitate cu 6,10 la sută. De menționat este faptul că pe parcursul acestui an, până în prezent, la Judecătoria Chișineu-Criș au fost soluționate deja 2.389 de dosare. La Judecătoria Gurahonț activitatea a crescut cu 11, 04 la sută, instanța soluționând, în acest an, 1.266 de dosare. În schimb, la Judecătoriile Ineu și Lipova, volumul de activitate a scăzut cu 6,17, respectiv 6,70 procente. În acest an, la Judecătoria Ineu au fost soluționate 1.806 dosare, iar la Lipova 1.550 de dosare. Trebuie menționat însă că pe rolul celor două instanțe se află în curs de soluționare 368 de dosare, la Ineu, respectiv 579 la Lipova.
Trimite articolul
XStatistici comuniste. Asa se promova la Partidul Comunist, depasind norma de la cincinalul precedent. Tot comunisti au ramas.
-
Asa este,si dupa tine,s-ar cuveni sa le plingi de mila la acest volum.
Si care este problema au cumva salarii prea mici,nu primesc pensii speciale,nu au au doua vacante judecatoresti,iarna vreo 3 saptamini si vara doua luni, sa puna osul la treaba si sa judece intr un timp rezonabil.
Nu am auzit de vreun judecator sa isi dea demisia.
S-au inmultit cazurile pentru ca: anumite firme de administrare au inceput sa speculeze situatia grea prin care trec unele familii, adica, daca nu ai platit cheltuielile 3-4 luni firma de administrare te da in judecata. mai jos voi relata cazul meu.
Nu am locuit vreo 4-5 luni la adresa, avand si un deces in familie, am facut cere la firma de administrare ca nu va locui nimeni la adresa. cand vin acasa gasesc un plic, taiat pe laterala, din care reiese ca am fost dat in judecata si ca trebuie sa platesc o suma pana in 500 lei la cheltuieli, suma care reprezenta cheltuielile mele cu intretinerea. Oricum aveam in vedere sa-i platesc sa nu ma “prinda” iarna cu cheltuielile neplatite. Cand merg la casiereie la firma de administrare ( SC TECHNOSTAR EVOLUTION SRL ) nu ma lasa sa platesc cheltuielile pentru ca trebuie sa achit intai taxa de ” COMISION AVOCAT “, DUPA O CEARTA ZDRAVANA CU EI si cu amenintari din partea lor ca ma vor executa silit daca nu le platesc intai acest comision al doamnei sau domnisoarei avocat BALOG , mi-am calcat pe orgoliu si le-am platit intai comisionul avocatei urmand sa-mi platesc si cheltuielile, platindu-le a doua zi, deoarece nu aveam destui bani la mine si nu eram pregatit material pentru asemenea situatie. ASA ARATA UN CAZ REZOLVAT LA URGENTA DE CATRE JUDECATORIA ARAD !
Relatez cate-va precizari: 1. nu am fost plecat din tara pe aceasta perioada. 2. firma de administrare, SC TECHNOSTAR EVOLUTION SRL , avea numarul meu de telefon unde ma putea suna ( telefon deschis non stop mai ales pentru urgente ). 3. nu am gasit in cutia postala notificari de la instanta sau avizare din partea firmai de administrare, chiar daca, EU AVEAM CERERE DEPUSA LA EI CA NU LOCUIESTE NIMENI PE ACEASTA PERIOADAIN IMOBILUL RESPECTIV.
P.S. Oare domnul judecator nu are niciun proces de constiinta ca nu mi-a vazut fata la proces si sa ma intrebe ce probleme am de nu platesc si cand o sa platesc !? Ma intreb si va intreb si pe voi cei care vedeti acest comentariu ca firma SC TECHNOSTAR EVOLUTION SRL prin patronul ei, FLAVIUS NEDELCU NU AU ASA CEVA !