În luna iunie, subunităţile Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Vasile Goldiş” Arad – singure sau în cooperare cu serviciile voluntare pentru situaţii de urgenţă din judeţul Arad – au executat 738 misiuni din care: 40 misiuni de stingere a incendiilor (aici sunt incluse şi misiunile de stingere executate de către Serviciile Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă ale unităţilor administrativ teritoriale), 657 misiuni de acordare a asistenţei medicale de urgenţă SMURD (fiind incluse şi misiunile SMURD Nădlac şi SMURD Vinga), 7 intervenţii pentru descarcerarea persoanelor, 7 misiuni pirotehnice, 15 intervenţii de asistenţă a persoanelor şi 12 diferite alte tipuri de misiuni. De asemenea, dispeceratele inspectoratului şi ale subunităţilor de intervenţie au monitorizat 104 transporturi de substanţe periculoase.
Reprezentanţii ISU Arad au precizat că în luna iunie au fost executate o medie de 24 misiuni de intervenţie/zi. În ceea ce priveşte Serviciile Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă, căpitanul George Pleşca, purtătorul de cuvânt al ISU Arad, a declarat că acestea „au executat singure 200 de misiuni, dintre care 190 de misiuni de tip SMURD, executate de SVSU Nădlac şi Vinga, şi alte 10 misiuni de stingere incendii executate de diferite alte servicii voluntare. De asemenea, au mai fost executate 4 misiuni de stingere a incendiilor în cooperare cu subunităţi ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă «Vasile Goldiş» al judeţului Arad”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!