ARAD. În evidenţa Casei Judeţene de Pensii (CJP) Arad se află, în prezent, nu mai puţin de 7.987 pensii comunitare, cu 712 mai multe decât la sfârşitul anului trecut. Beneficiari ai acestora sunt cetăţeni cu domiciliul în străinătate care au lucrat (măcar) o perioadă de timp în România.
Germania este ţara în care se plătesc cele mai multe pensii din Arad, pe locurile următoare situându-se Austria şi Ungaria. Cea mai mică pensie este de… 9 euro! E, de fapt, o părticică din pensia încasată de beneficiar în ţara de domiciliu, această părticică reprezentând perioada (scurtă) de timp în care cetăţeanul a lucrat în România. Pentru o vechime în muncă mai mare şi, implicit, o retribuţie mai consistentă în ţara noastră, 1.652 de euro reprezintă cunatumul celei mai mari pensii comunitare plătite de CJP Arad. La fel ca pensia minimă, şi cea maximă iau drumul Germaniei.
Evoluţie
Vorbim despre „pensie comunitară” în România din 2007, de când ţara noastră a intrat în Uniunea Europeană. În anii imediat următori, Casa de Pensii din Arad a fost asaltată de cereri pentru calcularea pensiei comunitare. Până în 2009 se depuseseră deja 3.000 de dosare, iar în 2011 se aflau în plată 1.746 de pensii comunitare. Numărul acestora a crescut de patru ori într-un an de zile, la sfârşitul lui 2012 în evidenţele CJP Arad figurând 7.275 de beneficiari. Pe lângă cele 7.987 de pensii comunitare aflate în plată în prezent, CJP Arad mai are în lucru încă 2.091 dosare.
Au fost şi cazuri în care s-a dispus sistarea pensiei comunitare. Din ce motive? Ne spune Mihaela Vasil, director al CJP Arad: „Sunt trei situaţii în care am fost nevoiţi să luăm această măsură: la cererea pensionarului, neprezentarea la revizuirea medicală şi neprezentarea adeverinţei şcolare – pentru pensia de urmaş.”
Plăţi
Valoarea medie a pensiei comunitare plătite de Casa Judeţeană de Pensii Arad este de 472 de euro. În cursul acestui an, s-au făcut plăţi în valoare totală de 242.550 euro şi 16.841 de dolari.
Citiți principiile noastre de moderare aici!