Dacă în primele zile ale săptămânii au demonstrat că unde-s… mulţi puterea creşte, sâmbătă seara am constatat „reversul medaliei”: unde-s puţini, puterea scade. Ne referim la protestul împotriva restricţiilor anti-COVID din Arad.
Deşi, după anunţurile postate pe Facebook, părea că se adună din nou pentru a-şi striga nemulţumirile în stradă, în realitate lucrurile au stat altfel. Numai vreo zece persoane se aflau, în jurul orei 20, pe platoul din faţa Palatului Administrativ. Practic, erau mai mulţi poliţişti şi jandarmi decât protestatari. Atâta doar că forţele de ordine erau grupate la distanţă de protestatari, între liniile de tramvai, lângă Monumentul Eroilor, şi pe străzile laterale. Şi nici protestatarii nu prea protestau de fapt, ci vorbeau la telefon sau transmiteau mesaje pe Facebook. Cu alte cuvinte, a fost linişte la „protestul” de sâmbătă seara. Aşa cum a fost şi pe bulevardul central, accesul autovehiculelor fiind blocat de poliţişti şi poliţişti locali.
Poate această linişte are legătură cu faptul că e Noaptea Învierii pentru credincioşii catolici. Sau poate că oamenii nu au mai ieşit la protest din cauza temperaturilor mai scăzute de sâmbătă. Sau poate din cauza amenzilor pe care unii le-au primit zilele trecute. Sau… poate că pur şi simplu oamenii nu mai au chef să protesteze.
FOTO: D.D.
Trimite articolul
XStau oamenii pe lângă oala cu sarmale și oala cu ciorba .Pana și dragostea trece prin stomac.
-
Ce vorbesti bre? Care sarmale.? Care ciorba? Poate seminte. Sounea cibeva ca daca arunci i paine feliata intre pritestatari, dispare in 0,5 secunde…”Deci Paul Walker”, “pentru ca automobile”, “deci foame”.
-
Lasitatea, lipsa de solidarotate characteristic poporului rom… .
-
Au fost curajosi pana la prima amenda, apoi au preferat sa stea in casa… eroii generatiei facebook. 🙂
-
Coaie stai calm ca nu amenziile i-au linistit,i-au linistit decizile celor din parlament care au anulat restrictile.. Prima data intereseazate si apoi vb coaie.. voi vb astia ce a-ți stat dupa perdea?? De vine războiul nu știți cum sa intrati inapoi de unde a-ți ieșit…
-
Ce restrictii au anulat? Ca tot avem restrictii. Nu s-a anulat nimica
-
-
Nu s-au dat amenzi !
-
Sa va zic un secret baietii aia de veneau cu platformele nu erau curiosi de protest . Erau curiosi de cati oameni sunt pe live si cati followeri fac . De ce credeti ca aveau nr de telefon pe fiecare masina ? A fost o reclama platita … pentru ca au luat amenda , dar pe langa asta voi restul ati luat amenda fara sa primiti atentie . E clar ca domeniul in care activeaza ei nu a avut nici o problema avand in vedere ca majoritatea oamenilor folosesc masinile in zilele astea .
S-or fi lamurit cei pacaliti de lozincile AUR -PSD cum sta de fapt treaba. Din numarul de prospat infectati si morti au aflat probabil si ca virusul chiar exista. S-or fi informat pana la urma si au aflat ca masurile din Romanica sunt parfum fata de cele din tarile civilizate, unde cetatenii se supun legii si regulilor. Zilele trecute am vazut o doamna ce abia reusea sa mearga . Acum un an a avut covid. dupa luni de recuperare abia respira, abiia mergea, arata cu douazeci de ani mai in varsta. Acolo, la sectiile covid si cele de recuperare dupa covid ar trebui dusi capii zbenguielilor stradale din saptamana asta, sa vada realitatea.
,,Eroii,, revolutionari tigani nu puteau lipsi de la casa de rugaciune unde iau instructiuni, ceilalti nu pot absenta de la petrecerile din checheci., asa ca au lasat-o moale galri8ile au treba, e etapa, au unde racni si injura. Pleava iese doar pe bani sau altceva. raman cei ce spera la un certificat de revolutionar, urmat de niscaiva avantaje de la nea nelu, si fraierii ca i-au crezut pe jmecheri.
-
Ceau Manu, te-ai apucat de polemica politica?
-
Dobitocule, chiar as vrea sa se poata intra in spitale, ca sa se vada cu adevarat mascarada de acolo si sa se demaste minciuna asta o data pentru totdeauna. Problema e ca nu te lasa nimeni.
Ce zici, nu ar fi frumos sa se faca si niste autopsii pe asa zisi decedati de covid? Poate in sfarsit ar reveni pe certificatul constator bolile care existau inainte de plandemie si care din senin au disparut.-
Prisacariu Daniel: Daca iti faci o radiografie la cap vei observa ata care iti tine urechile sa nu cada. In rest spatiu gol…
-
-
Perfect de acord. Din pacate si afacerea mea este afectata de pandemie dar asta este. Cu putina minte si putin sacrificiu trecem peste asta … bineinteles daca reusim sa respectam legea. Prea multa golaneala a fost la proteste, toti mestecau lozinci … ardeau cauciuc pe centru, baiatul cu capul tractor sper sa a luat amenda pe care o merita.
In fine, sa fim toti sanatosi si sa avem putina minte in aceasta perioada grea.
Sanatate tuturor! -
Esti un caz tipic de carcasa antropomorfa dezumanizata si covidfoba, nimic mai mult. Masurile din “Romanica” pot fi considerate “parfum” doar de asemenea ipochimeni spalati pe creier. Mai informeaza-te sa vezi ce proteste violente sunt in alte tari care au fost copiate la masuri restrictive(nu si la cele compensatorii) si vei vedea ca protestatarii din Romania au fost “parfum” ca au fost pasnici(nu generaliza ce-i in Arad multumita regimului local sustinut de acefali ca tine).
-
Mda, rogu-te să-mi răspunzi și mie la următoarea întrebare de 1000 de puncte: cine naiba crezi matale că ar avea interese: strategice, politice, militarE, dar și economice, ca o întreagă categorie a pulimii globale, să nu creadă în existența coronavirusului, hmm? Bravos, ai ghicit!
-
Ti-as raspunde daca as intelege retorica dar eu am idee doar despre cei care au interese(strategice, politice, militarE, dar și economice) ca o majoritate a prostimii globale sa creada ca virusul e mult mai ucigas decat este in relitate si ca ingradirea libertatilor fundamentale si vaccinul sunt singura scapare.
-
Ca-n matematică, și reciproca-i valabilă. Unii nu cred că virusul există, iar alții,dimpotrivă, cred că există și că, ucide în ttoți dracii. La urma urmei, fiecare e liber să gândească să creadă și să facă ce dorește. Numai bine!
-
-
OCULTA MONDIALĂ !
-
-
Era frumos sa citesti cu atentia meaajul meu. Nu am jignit pe nimeni. Daca raspundeai la fel de civilizat iti explicam diferentele. Asa nu simt nevoia. De ce? Pentru ca esti doar un “loser” frustrat
-
Eu nu a refeream la tine.
-
Ok! Totusi, haideti sa incercam sa vorbim cat mai calm si sunt sigur ca gasim si solutii chiar daca suntem de pareri diferite.
-
-
-
-
Daca stii ca masurile noastre sunt parfum fata de alte tari atunci cu siguranta stii ca oamenii stau acasa pe bani pe banii statului. In Romania se inchid afacerile iar oamenii sunt tinuti acasa fara nici un ajutor. In magazine toate s-au scumpit, carburantul inclusiv materialele de constructii cu 50%. Oamenii ce s-au apucat de case, renovari si poate si-au luat credite nu stiu ce vor face !
Nu se numesc amenzi , se numeste simfonie .
Ajunge cu aceasta prosteala de Covid…Ce e mult,e prea mult,deja…Orice mica raceala,viroza,este catalogata direct COVID..ti-e si frica sa stranuti sau sa tusesti….Prosti sunt cei care merg sa se testeze..Vaccinurile sunt o alta aberatie maxima,nefunctionale,o abureala maxima…Nici nu intri bine intr-o farmacie,ca direct Paracetamol,Molekin,Aspartan,isi fac target-uri de vanzari….
Daca iti curge nasul…Covid…daca tusesti tabagic,Covid…Ia mai mergeti naibii cu prosteala voastra….
-
Nu iti doresc”NAIBII CU PROSTEALA”sa ajungi sa fii internat in sectia ATI cu covid
-
Orice oligofren care se respecta baga vrajeala cu Ati…
Indiferent de cat de periculos e virusul,la drepturi si libertati nu trebuie renuntat sub nici o forma,Romania oricum era o tara in care drepturile omului erau mai mult pe hartie decat realitate.
-
CE fericiți sunteți voi că nu au fost mai mulți protestatari.
-
Äi prosti sint intotdeauna majoritari, numai ca voi sinteti crema majoritatii, deci minoritari si voi.
Dupa cum recunoaste si presa,traim intr-un stat politienesc.Dreptul la protest e doar pe hartie,orice adunare e descurajata prin demonstratii de forta si amenzi chiar de cei platiti sa asigure integtitatea manifestantilor.
-
Legea nu se discuta. Nu are legatura cu Covid. Legea spune ca trebuie sa porti centura de siguranta. Nu o porti inseamna ca iti asumi riscul sa fii penalizat. Asa e in fiecare stat. Statul se conduce dupa legi iar nu dupa dorinta unora sau altora.
-
Pai daca e cum zici tu,o da dea astia o lege ca nu mai iesi din casa deloc,crapi de foame cand termini ce ai in frigider. Ce zici,legea e lege,o sa o respecti?
Tu mai mult ca sigur esti un fost membru pcr,care pentru niste avantaje fata de restul pulimii,ai fi facut sex cu ma-ta…vai de viata ta de sobolan,societatea se duce dracului din cauza sclavetilor ca tine…-
Corect spus !
-
-
Orice lege se poate discuta cat timp are elemente neconstitutionale. Aia cu centura de siguranta nu are pe cand astea “anti-covid” au dar asta e greu de inteles pentru cei cu mentalitate de sclav de plantatie.
-
Arată-ne decizia CCR prin care legea 55/2020 a fost declarată neconstituțională.
-
Am zis eu ca toata legea e neconstitutionala? Doar unele parti din ea despre care inca nu s-a pronuntat CCR, urmeaza. Care sunt articole neconstitutionale vei mai putea vedea cand vom plati toti daune catre cei care apeleaza la CEDO, cum se intampla deja in Franta. Citeste art 20 din Constitutie si apoi Declaratia universala a drepturilor omului. Daca ai dubii intreaba un jurist care nu a trecut prin facultate ca rata prin balta si te lamureste.
-
-
Postacilor negativiști și celor care neaga masurile antiepidemie,cu toate ca unele sunt ilogice,le doresc sa ajungă intubati,iar daca au noroc s vor trai, sa povestească altora.
-
Mai bine ti-ai dori tie insuti sa iti dea Dumnezeu ceva minte in loc de fecalele pe care le ai in craniu. De ce sa ajunga intubati mai nemernicule cand exista tratamente eficiente care aplicate din timp ar scapa 90% din cei infectati sa mai ajunga intubati dar din cauza unor descreierati care sunt la putere nu sunt mediatizate si nu se gasesc la farmacie. Ai inteles oligofrenoidule ?
-
Asta e nivelul tau maxim la cere esti acum!?Oricine nu e de acord cu tine e sclavete, oligofren, prost.Chiar nu vezi cat de penibil esti?
-
Era un raspuns la o postare a unui nemernic care le dorea altora sa ajunga intubati exact pentru opiniile lor. Cu replici din astea ca a lui sau ale tale confirm, va consider oligofreni… mai vezi cum raspund la altii care pun problema civilizat sclavete penibil, alt model trollistic nu ai gasit decat sa faci pe victima ?
-
Ai un exemplu 4 randuri mai sus de discutie civilizata dar daca te astepti sa raspund frumos la unii care vor sa-si vada semenii (indiferent de opiniile lor) intubati atunci esti mai imbecil decat pari. Acum ai inteles cat de penibil esti tu ?
-
-
-
Foarte bine spus , sper să treacă prin boală Șosoacă și George Simion poate așa se trezesc unii la realitate
-
Numai ,,duamna” Flavia a tratat milioane de romani, cei mai multi prin telefon. Si tampitii chiar cred!
-
Ar trebui sa te abtii sa faci misto si sa-i intrebi pe pacientii acelei doamne inainte sa iti expui dejectiile mentale pe aici 💩
-
Dejectii mentale sunt laturile pe care le reversi aici, priceputule la toate!
Demonstreaza! -
Dobitocule, care esti dobitoc, sunt foarte multi medici de familie care au prescris tratament reusit. Adica a functionat, inclusiv cu Azitrox. Si apare ,,duamna” Flavia, cu schema lu’ peste prajit si tratament prin telepatie.
Problema nu e insa aici, dar tampit fiind nu ai cum sa pricepi.
L-ai gasit pe Goga in programa? La medicina esti as( de trefla) acum esti expert si in educatie!-
Bai troll fecaloid clonat din dejectii animaliere ia zi care e schema de tratament pe care o contesti jeg uman insipid cu multe nume, nici macar decenta sa postezi sub acelas pseudonim nu o ai epava stalinistoida. Intreaba niste medici care e asemanarea intre azitrox si claritromicina ca doar repeti ca papagalul discreditarile altor acefali aserviti si in topicul asta era oricum alt subiect pe care l-ai deturnat ca un troll jegos ce esti 💩🔚
-
@mda
😂😂😂😂😂
Elita pura esti! Prost ca noaptea, dar cu pretentii -
Prostiile pe care le debitezi zilnic tot prostii raman, indiferent unde le-ai postat. Esti macelar?
-
-
-
Oameni buni, poate ca acesti covidioti gresesc in demersul lor, mai mult ca sigur… Dar politia si jandarmeria nu au dreptul sa-si incoarde muschii la protestatari, decat daca sunt violenti. Pentru ca data viitoare, cand va fi vorba de un regim corupt ajuns la putere, aceleasi institutii vor reactiona la fel… incordandu-si muschii si intimidand. Romania a mai trecut prin asta, nu o data…
Aradul nu e un oras pierdut si stim ca coruptia e in pana in maduva oaselor la autoritati. Deci, atentie la flexatul muschilor, ca la alegeri va trimitem la ghena…
NTFL-istii au renuntat la turarea drujbelor si la expunerea cojilor pe Corso? Mare pierdere pentru omenire!
Dar ca la orice protest apar si cretini care simt nevoia sa fie bagati in seama.
De inteles nemultumirea anumitor categorii, carora li s-au promis ajutor din partea statului si asa a ramas-promisiune. Un guvern impotent care nu poate mari nicicum nr de tesrari zilnice, macar la 100000. De vaccinare , ce sa mai zic? In ritmul asta cei 75% care vor sa se vaccineze , o vor face pana in 2023.
De acord
Nu peste putin timp ajungem sa fie protestatarul iar in spatele sau 1 politist ori jandarm,caci asa se doreste de cei de sus ce au trompetist pe COARNA ce pe listele PSD a ajuns in parlament…!Asta dorea inca 20 000 de polisti ca sa fie multi…si bine platiti,iar la munca nu se inghesuie…Poporul a votat maxim 300 de parlamentari,dar Cartu,PNL,Iohnis doar la bani pentru ei si parlamentari se gandesc,nu la reformarea statului roman…….Azi maine ne baga pumnul in gura,oameni saraci,pe cvend ei daca ati stiii ce slarii babane au ati murii pe loc….!In ROU nu cred ca mai sunt 11 milioane de cetateni,resrul au plecat si de ce se tot amana recensamantul polulatiei…?Jos cu baronii…..!!!
“OPRITI-VA SAU NE OPRIM NOI”
“ASTFEL VOM FACE REVOLUTIE SAU RAZBOI ”
miscarea elitelor din Arad……
-
la prima palma peste ceafa ,te trec ganduri de sinucidere,eroule!…stai naibii acasa,ca nu esti bun de nimic…ratatule!
S-au maturat semintele dupa ce-au plecat sosocii?
Da, “mai mulți polițiști decât protestatari” ca sa intimideze dar și pentru ca nu este voi sa fie mai mulți protestatari de 100! In cazul in care se depășește numărului (100) de protestatari, organizatorii vor fi amendați cu mii de lei! Deci, tot nu este libertate ! Tot ti se bagă pumnul in gura !
Autoritatile chiar nu se gandesc ca la cea mai mica criza economica cu mii de someri in plus, altfel vor fi tinute minte astfel de demonstratii de autoritate? Ei sunt acolo doar sa aplice legea, nu sa intimideze, indiferent cat de tampite ar fi motivele protestatarilor…
România, trezește-te!
Londra, 28 Martie: https://youtu.be/5F8oF9_xS48
s-au lamurit ca stau acolo degeaba
Mai bine ar mergeau in fata spitalului covid Gradiste sa =i vad protestand acolo cum ca nu e covid si nici bolnavi internati la ATI… nu exista …
este?
-
Cam asta e parerea unuia de acelas nivel cu tine, este? https://i.postimg.cc/R0rQvv2J/Evolutie.jpg
bine ca s-a aerist zona centrala si e mai liniste dupa plecarea acestor protestatari ca tot au facut galagie degeaba
Referitor la anumiți participanți la proteste: https://m.rfi.ro/economie-132458-proteste-criza-atrag-atentia-asupra-neet-tineri-job-scoala