Arad. Deși sute de refugiați ucraineni s-au cazat temporar în Arad, cu preponderență la persoane fizice, arădenii nu s-au grăbit să solicite decontarea cheltuielilor cu hrana și cazarea acestora. Pentru cheltuielile aferente lunii martie, cererile se pot depune doar în primele trei zile lucrătoare ale lunii aprilie.
Potrivit Primăriei Municipiului Arad, vineri, 1 aprilie, la camera 5 au fost centralizate 5 cereri, toate de la persoane fizice, iar luni, 4 aprilie, alte 9 cereri, dintre care un depusă de o pensiune. Situațiile sunt diverse: într-un caz a fost solicitată decontarea cheltuielilor cu cazarea și hrana pentru un grup de 20 de persoane, care au stat la Arad doar două zile. Într-un alt caz, solicitarea a fost făcută pentru o singură persoană cazată, pe o perioadă de aproape o lună.
Soluție de compromis la cazare
În conformitate cu OUG 28/2022, “persoanele fizice care găzduiesc cetăţeni străini sau apatrizi aflaţi în situaţii deosebite, proveniţi din zona conflictului armat din Ucraina, beneficiază de decontarea din bugetul inspectoratelor judeţene pentru situaţii de urgenţă/Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov a cheltuielilor cu hrana şi cazarea în valoare de 20 de lei/zi/persoană găzduită pentru hrană şi 50 de lei/zi/persoană găzduită pentru cazare.”
Cu toate acestea, metodologie nu există decât pentru decontarea cheltuielilor cu hrana, nu și pentru decontarea cheltuielilor cu cazarea. În aceste condiții s-a căutat o soluție de compromis, în speranța că Inspectoratul pentru Situații de Urgență va lua în considerare și cheltuielile cu cazarea, trecute pe cererea destinată cheltuielilor cu hrana refugiaților. Dacă așa vor și sta lucrurile, rămâne însă de văzut.
La primărie
Pentru decontarea cheltuielilor aferente lunii martie, cererile se mai pot depune doar marți, 5 aprilie, urmând ca cei care depun cererile după această dată, să primească banii în luna mai. Decontarea se face în baza cererii – Anexa 1 – care, în municipiu, se poate depune la camera 5 din Palatul Cenad, Bd. Revoluției, nr 73, precum și online, la adresa de e-mail pma@primariaarad.ro. Solicitările pentru decontare trebuie să fie însoțite de o declarație pe proprie răspundere (Anexa 2), precum și de copia actului de identitate al solicitantului și documentele care atestă dreptul de folosință asupra locuinței în care sunt găzduite persoanele. Documentele se găsesc pe site-ul Primăriei Arad. În județ, cererile se depun la sediul primăriei unității administrativ-teritoriale pe raza căreia locuiesc solicitanții.
Trimite articolul
XSI deci, este o afacere, sau un act/o activitate de ajutorare, binefacere crestina, si de omenie, pina la urma?
Nu se complica nimeni cu birocratia voastra. Voi dati cu o mana si luati cu doua.
Aia 15 sigur sunt sosocari!