Reducerea, de la 1 iulie, a salariilor bugetarilor cu 25%, şi-a făcut simţite efectele (şi) în sistemul sanitar. Cele mai afectate de situaţie sunt, desigur, cadrele medicale care nici înainte nu aveau salarii prea mari. Dar reducerea veniturilor se înregistrează şi la niveluri mai înalte.
Dacă în aprilie 2010, cel mai mare salariu din Sănătatea arădeană era de 15.000 de lei (150 de milioane de lei vechi!), acum, medicul primar de la Serviciul Judeţean de Medicină Legală (SJML) – titularul acestui venit – are o leafă de „doar” 8.427 lei (84 de milioane de lei vechi). Reducerea salariului la aproape jumătate din valoarea celui din aprilie se explică prin aplicarea măsurii de austeritate impuse de guvern, căreia i s-a adăugat reducerea la minimum a sporurilor variabile. E vorba de sporurile de 50%-100%: dacă înainte se acorda un spor de 100% din venit, acum salariaţii nu primesc decât 50%.
Dar chiar şi redus fiind, venitul medicului de la SJML rămâne cel mai mare salariu net încasat în luna iulie 2010 în sistemul medical din judeţul Arad.
Minimum 25%
Cel puţin deocamdată, scăderea veniturilor este mai puternic resimţită la Spitalul Judeţean decât la Municipal. Asta tocmai pentru că aici s-a aplicat (şi) măsura reducerii la minimum a sporurilor variabile.
Deşi Spitalul Municipal are (încă) probleme în privinţa transferului către administraţia locală (probleme datorate situaţiei financiare), veniturile angajaţilor au scăzut doar cu 25%. „Problema noastră este că am vrut să fim prea corecţi. Am organizat acel referendum pentru reducerea sporurilor variabile, dar sindicatele nu au fost deloc conciliante. Deşi am propus această măsură pe perioadă determinată, până în decembrie, sindicaliştii nu au acceptat nici măcar o zi. Au fost extrem de impulsivi, ameninţându-ne că ne vor da în judecată” – explică dr. Teodora Olariu, manager al Spitalului Municipal Arad. Ea admite însă că, începând de la 1 septembrie, sporurile vor fi reduse, probabil, şi la unitatea pe care o conduce „pentru că Legea 69 ne permite să luăm această măsură”.
Salarii, la Municipal
Salariile majorităţii asistenţilor medicali de la Municipal variază între 1.300 şi 1.700 de lei. Dar sunt şi cazuri când veniturile cadrelor medicale medii depăşesc 2.000 de lei. Şi chiar mai mult: asistentul/a şef(ă) de la Pneumologie, de exemplu a câştigat, în iulie 2010, exact 3.294 lei – adică mai mult decât medicul şef de secţie de la Cardiologie (3.029 lei)! Venitul acestuia din urmă a scăzut cu 1.000 de lei faţă de aprilie 2010. De o reducere mai puţin semnificativă vorbim în cazul medicului şef de secţie de la Pneumologie: graţie acordării sporurilor la nivel maxim, salariul net al acestuia a scăzut cu doar 423 de lei (de la 6.002 lei 5.579 lei).
În ceea ce priveşte venitul net al managerului de la Municipal, acesta a scăzut de la 6.270 lei în aprilie, la 5.675 lei în iulie. Dar, în ciuda reducerilor generale, s-a înregistrat şi o creştere de salariu la nivelul conducerii spitalului: venitul directorului financiar contabil a crescut de la 3.494 lei în aprilie, la 4.328 lei în iulie!
Exemple de la Judeţean
O situaţie (cel puţin) ciudată întâlnim şi la Spitalul Judeţean. Pe statul de funcţii aferent lunii iulie 2010 apare o poziţie nouă faţă de documentul similar din aprilie 2010. La capitolul „conducere spital”, posturilor de director medical, director îngrijiri şi manager i s-a adăugat unul nou: director TESA. Situaţia devine şi mai ambiguă când priveşti salariile nete din dreptul acestor funcţii: directorul TESA a câştigat 7.492 lei, adică mai mult cu 46% decât managerul Judeţeanului! Contactat telefonic, dr. Bogdan Totolici, manager al spitalului, nu a putut să explice – pe moment – situaţia.
Am mai putea remarca faptul că salariul net încasat de managerul Judeţeanului în iulie 2010, a scăzut de la 6.794 lei (cât a fost în aprilie) la 5.098 lei. Iar acest câştig este mai mic chiar decât salariul managerului de la Spitalul Municipal!
În ceea ce priveşte salariile asistenţilor medicali, cele mai multe se situează în jurul a 1.500 lei, dar sunt şi câştiguri de doar 800 de lei în rândul acestora. Frapante sunt veniturile nete ale medicilor rezidenţi. Dacă cei din anii IV-V se pot lăuda cu câştiguri de 1.200-1.400 de lei, rezidenţii din primul an au, în majoritate, salarii de 725 de lei!
Maternul, in grafic
Şi salariile angajaţilor Spitalului Matern au scăzut cu 25%. „Am mai avut şi pensionări, şi plecări din spital, astfel că cheltuielile de personal reprezintă 67-68% din totalul cheltuielilor. Ne încadrăm, aşadar, în limita de 70% impusă prin ordonanţă de guvern” – precizează dr. Sorin Prişcă, manager al Maternităţii arădene. Salariul net al managerului a fost, în iulie 2010, 1.895 de lei, în condiţiile în care unele asistente medicale din Matern au câştigat mai mult.
Citiți principiile noastre de moderare aici!