ARAD. 319 apeluri au fost înregistrate, de-a lungul anului 2013, la „telefonul copilului”, 0257-983. Mai puţine decât în 2012 (când s-au contabilizat 389 de apeluri) şi doar la nivelul a 60% din totalul apelurilor înregistrate în 2011 (526). E vorba de telefoane primite atât din municipiu, cât şi din judeţul Arad. Cea mai mare parte a acestora au „venit” din mediul rural. În majoritatea cazurilor, adulţii sunt cei care au semnalat situaţii în care copiii sunt neglijaţi, abuzaţi sau exploataţi.
„Cele mai multe cazuri sesizate la telefonul copilului se referă la situaţii de neglijare. Adică situaţii în care copiii nu sunt alimentaţi corespunzător sau nu beneficiază de asistenţă medicală – în sensul că copilul e bolnav şi părintele nu merge cu el la medicul de familie. Cele mai multe neglijări sunt referitoare la condiţiile de viaţă, la sărăcie” – susţine Mihaela Codreanu, şef serviciu în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Portecţia Copilului (DGASPC) Arad.
„Misiunea noastră este să primim semnalările cu privire la situaţiile de abuz, neglijare şi exploatare a copilului, să asigurăm consilierea telefonică şi să intervenim prompt în cazurile urgente, prin intermediul echipei mobile. Deplasată la faţa locului, echipa mobilă face o evaluare rapidă a situaţiei şi încearcă să medieze, pe moment, conflictul care a generat-o. Ulterior, în funcţie de specificul cazului, acesta e repartizat unuia din compartimentele Direcţiei – abuz-neglijare, violenţă domestică şi intervenţie în regim de urgenţă –, unde se face o evaluare detaliată a situaţiei şi se stabilesc măsurile de intervenţie” – completează Vanina Vanci, purtător de cuvânt al DGASPC Arad.
Intervenţii limitate
În urma sesizărilor primte la „telefonul copilului”, specialiştii de la celălalt capăt al firului întocmesc fişe de convorbire şi fişe de suport informaţional. La cele 319 sesizări primite în 2013, s-au realizat 111 fişe de convorbire şi 208 fişe de suport informaţional. Cazurile în care a intervenit echipa mobilă au fost selectate în urma consultării fişelor de convorbire. Anul trecut s-au efectuat doar 57 de intervenţii, cu 21 mai puţine decât în 2012. Cum se explică această evoluţie negativă?
„S-a făcut o triere mult mai amanunţită, mult mai riguroasă a cazurilor. La asta s-a adăugat şi faptul că nu am avut posibilităţi şi resurse financiare să ne deplasăm, în sensul că cota de combustibil a fost foarte mică. Dacă în 2012 ne-am permis să mergem şi la cazuri mai «uşurele» – cu toate că nici în 2012 nu ne-am deplasat pentru orice –, în 2013, din păcate, a trebuit să triem mult mai drastic cazurile. Şi am referit primăriilor, să verifice dacă chiar se impune să intervenim. Evaluarea iniţială a situaţiei trebuie să o facă primăria pentru că e cel mai aproape de caz. Nu mai putem căra saci care nu sunt ai noştri. Încercăm să mai dăm din ei, cât se poate” – precizează Mihaela Codreanu, şef Serviciu abuz şi neglijare, violenţă domestică, intervenţie în regim de urgenţă, din cadrul DGASPC Arad.
Situaţie de urgenţă
Echipa mobilă intervine doar în situaţiile de urgenţă, când viaţa copilului este pusă în pericol. Solicitată să descrie o astfel de situaţie, Mihaela Codreanu ne-a relatat următorul caz: „Am avut un apel într-o seară, în jur de ora 20.00, referitor la patru copii cu vârste cuprinse între şase luni şi zece ani, lăsaţi singuri în casă. Ne-am deplasat acolo, i-am găsit pe copii singuri şi i-am luat. Nu are rost să spun din ce condiţii am luat copiii: cred că un grajd dintr-o fermă bine îngrijită e mult mai curat decât ce am văzut noi acolo! Ne-am întâlnit a dozua zi cu mama şi ea nici nu ştia că i-am luat copiii! Nu fusese toată noaptea acasă. Tatăl biologic nu locuia cu mama. Copilul de şase luni a fost internat în spital, la pediatrie, apoi a ajuns la asistent maternal. Ceilalţi au ajuns la Centrul de primire minori. Au hotărâre judecătorească pentru plasament în sistemul rezidenţial şi aşteaptă să se elibereze nişte locuri ca să plece într-o casă de tip familial. Mama nu mai ţine legătura cu copiii, e… liberă de sarcini; o naşă vine să îi mai viziteze. E un caz destul de dificil. Noi am avut această familie în evidenţă de mai mult timp. Am încercat să o ajutăm, am colaborat cu primăria pentru susţinerea familiei (cu ajutoare de urgenţă constând în alimente şi îmbrăcăminte) tocmai în ideea de a o conştientiza pe mamă să stea cu copiii, să aibă grijă de ei. Din păcate, cu tot efortul nostru şi al primăriei, nu am reuşit să lucrăm cu această mamă şi a trebuit să luăm copiii. Ceea ce a reuşit primăria a fost să o implice pe mamă în programul de palnificare familială, să nu mai facă alţi copii.”
Acesta a fost singurul caz din 2013 în care echipa mobilă a ridicat copiii de acasă.
Program
Telefonul copilului, 0257-983 poate fi apelat zilnic, între orele 8.00-22.00. (După această oră, se poate apela 112.) Până acum, cele mai multe apeluri s-au primit în prima parte a zilei. Majoritatea sesizărilor au venit din partea unor persoane fizice (vecini, cunoştinţe etc.) sau din partea unor membri ai familiei copilului, până la rude de gradul IV. „Cei de la celălalt capăt al firului telefonic trebuie să ne acorde încredere. Iar noi ştim ce avem de făcut pentru a dovedi că merităm această încredere” – conchide purtătorul de cuvânt al DGASPC Arad, Vanina Vanci.
VANINA VANCI, PURTĂTOR DE CUVÂNT DGASPC
„Misiunea noastră este să primim semnalările cu privire la situaţiile de abuz, neglijare şi exploatare a copilului, să asigurăm consilierea telefonică şi să intervenim prompt în cazurile urgente, prin intermediul echipei mobile”
MIHAELA CODREANU, ŞEF SERVICIU DGASPC
„Avem apeluri care solicită doar informaţii sau consiliere telefonică. Avem şi situaţii de urgenţă în care este implicat un adult care nu ştie cum să acţioneze vizavi de un comportament – în general al adolescentului”
Citiți principiile noastre de moderare aici!