” Din analiza poliţiştilor s-au stabilit principalele cauze generatoare ale evenimentelor rutiere. Astfel, 22,5 la sută dintre accidentele petrecute în 2012 au avut drept cauză viteza excesive sau neadaptată, 22 de persoane pierzându-şi viaţa şi alte 46 fiind rănite grav din cauza vitezei. Pe locul al doilea, se situează indisciplina pietonilor (12 persoane decedate şi 27 rănite grav) şi neacordarea de prioritate (4 persoane decedate şi 27 rănite grav).
În ceea ce priveşte sancţiunile aplicate în anul 2012, poliţiştii rutieri au dat zeci de mii de astfel de amenzi. Dintre cele 67.239 de sancţiuni aplicate în total, 24.764 au fost date pentru încălcarea regimului legal de viteză şi 14.650 pentru nefolosirea centurii de siguranţă. De asemenea, 1.255 de certificate de înmatriculare au fost retrase anul trecut, în timp ce 3.044 permise de conducere au fost reţinute (582 de permise fiind reţinute pentru depăşirea vitezei legale). În 2012, poliţiştii rutieri au reţinut 15 persoane, dintre care 8 au fost arestate preventiv pentru grave infracţiuni la regimul circulaţiei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!