Cu 71 de locuri de cazare mai puțin sunt în județul Arad la începutul anului 2019 decât la începutul anului trecut. Asta după ce două unități au avut certificatul de clasificare radiat în anul 2018, de către Ministerul Turismului. Este vorba despre un motel din municipiul Arad, al cărui certificat de clasificare a fost radiat deoarece s-a schimbat proprietarul, respectiv un hotel din Nădlac, al cărui certificat a fost radiat ca urmare a închiderii unității.
În întreg județul Arad există 199 de structuri de primire turistică – pensiuni, moteluri, hoteluri, vile, cabane sau campinguri – cu un total de 6.435 de locuri în 3.075 de camere. Cele mai multe dintre unități sunt clasificate ca având trei stele – 69 la număr, urmate de cele cu două stele – 52 de unități. De asemenea, avem în județ 27 de unități de primire turistică clasificate cu o stea și altele 26 cu trei flori. 16 pensiuni sunt clasificate cu două flori, în timp ce două unități au trei margarete și tot atâtea au 4 flori.
Hoteluri de 4 stele
Cele mai „de lux” unități din județul Arad sunt trei hoteluri, o vilă și o pensiune, toate clasificate cu patru stele. Cele trei hoteluri, cu un total de 464 de locuri de cazare în 233 de camere, sunt în municipiu, la fel ca și pensiunea turistică ce are patru stele. Doar vila de patru stele este situată în afara orașului, la Moneasa. Aceasta dispune de 12 locuri în opt camere.
Numărul turiștilor
Conform datelor Institutului Național de Statistică (INS), în județul Arad au venit, în 2017, 201.016 turiști, care au avut 366.857 de înnoptări. Dintre aceștia, în jur de 50 de mii au fost străini. În ceea ce privește anul 2018, INS are date finale doar pentru lunile ianuarie-octombrie. În acest interval, județul nostru a primit 183 de mii de turiști, care au petrecut aici peste 317 mii de nopți. În medie, 1.7 nopți per turist.
Bihorul, în faţă
Comparativ, în aceeași perioadă a anului trecut, în Bihor au venit peste 472 de mii de turiști, care au înregistrat aproape 1,3 milioane de înnoptări. Adică, în medie, 2,7 nopți per turist. Și în Timiș, situația este mai înfloritoare decât în Arad. Aici, în perioada de referință au venit aproape 322 de mii de turiști, care au înnoptat de 760 de mii de ori, media fiind de 2,3 nopți/turist.
Citiți principiile noastre de moderare aici!