ARAD. 9.604 pensionari de invaliditate se aflau, la sfârşitul anului 2019, în evidenţa celor trei cabinete de expertiză medicală şi recuperare a capacităţii de muncă care funcţionează pe lângă Casa Judeţeană de Pensii Arad.
Pensii noi
În anul 2019 s-au înregistrat 820 propuneri la pensie, în scădere cu 12% faţă de 2018. Din cele 820 de cazuri, 724 au fost încadrate în grade de invaliditate, iar 96 de cazuri au fost respinse. Pentru comparaţie, în anul 2018 au fost înregistrate 935 de propuneri la pensie, din care 846 s-au soluţionat prin încadrare în grade de handicap, iar 89 au fost respinse. După cum se poate observa, numărul cazurilor respinse a crescut cu aproximativ 2%, de la 9,5% în 2018 la 11,7% în 2019.
În ceea ce priveşte cele 724 de cazuri noi soluţionate pozitiv anul trecut, repartiţia pe grade de invaliditate se prezintă astfel: 107 persoane au fost încadrate în gradul I de invaliditate, 355 în gradul II şi 278 în gradul III.
Concedii medicale prelungite
În situaţiile temeinic motivate de posibilitatea recuperării, în scopul evitării pensiei de invaliditate şi menţinerii asiguratului în activitate s-au întocmit 109 referate către Institutul Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperarea a Capacităţii de Muncă Bucureşti, prin care s-a solicitat prelungirea concediului medical peste 3.508 zile. Asiguraţii aflaţi în incapacitate temporară de muncă, în scopul continuării programului de recuperare stabilit de medicii specialişti din unităţile sanitare, au beneficiat în 2019 de avizarea prelungirii concediilor medicale peste 90 de zile, respectiv peste un an de zile.
În anul 2019 s-au acordat 88.247 zile de concediu medical – cu 8,6% mai multe decât în 2018, când s-au acordat 81.244 de zile de concediu medical.
Alte expertize
În cursul anului 2019, cabinetele de expertiză medicală care funcţionează pe lângă Casa de Pensii Arad a acordat 150 de vize pentru decontarea cheltuielilor aferente bolilor profesionale şi accidentelor de muncă. De asemenea, a emis 3.402 avize pentru concedii medicale şi a aprobat o compensaţie pentru atingerea integrităţii. Au fost expertizate asupra capacităţii de muncă 39 cazuri care prezentau afecţiuni cronice şi care nu au fost asigurate în sistemul public de pensii. Au fost instrumentate 7 cazuri privind încadrarea în grad de invaliditate, pe baza regulamentelor europene de coordonare a sistemelor de securitate socială și a acordurilor bilaterale din domeniul securității sociale la care România este parte.
Trimite articolul
XAstia 12% sunt falsii petenti, care au auit ca vor fi verificati…..si s-au lasat de meserie !