ARAD. Noul val de COVID-19, care se anunţă a fi cel mai agresiv dintre toate, prinde spitalul într-o situaţie similară cu cea de la începutul anului, privind echipamentele pentru ATI. Numărul ventilatoarelor este ceva mai mic, pentru că de atunci s-au stricat câteva dispozitive de acest fel, iar altele au fost casate.
În februarie 2021, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad deţinea 102 ventilatoare, dar în prezent mai are 96 de echipamente funcţionale. Două s-au stricat iar patru au fost casate, după cum ne-au comunicat reprezentanţii unităţii sanitare.
Dintre cele 96 de ventilatoare, 51 sunt alocate, în prezent, paturilor ATI COVID-19, iar restul de 45 sunt în celelalte secţii ATI.
Totuşi, faţă de începutul pandemiei, Spitalul Judeţean stă mult mai bine la acest capitol. În martie 2020 avea doar 30 de ventilatoare, însă numărul lor a crescut în următoarele luni. Cele mai multe au fost cumpărate, în timp ce altele au fost primite prin donaţie.
10 luni pentru livrare
Doar la începutul acestui an, 49 de ventilatoare contractate de Consiliul Judeţean şi Primăria Arad încă din aprilie 2020 au ajuns în spital. A durat zece luni pentru a fi livrate, din cauză că firma care a obţinut contractul a invocat cererea mare de pe piaţa europeană, context în care nu a reuşit să obţină ventilatoarele de la producător. Costul total al celor 49 de aparate medicale a fost de aproximativ 4,3 milioane de lei.
Trimite articolul
XIeri am scris asa, ca nu mai stiu ce sa cred…
Am o intrebare ptr cei care nu s-au vaccinat!
Conform Google 44,3% global s-au vaccinat impotriva covid, adica 3,442 miliarde de oameni, toti astia peste 2-3 ani vor muri?
Sau Google da date false?
In ciuda situatiei create de voi, vaccinul e posibil pana la urma sa fie bun, iar noi nu facem altceva decat ne identificam cu o tara bananiera-cocotiera, neavand habar despre technologie si stiinta si lume moderna!
-
Dar cine te-a pacalit ca TOTI vor muri? daca din cei vaccinati vor muri intr-un an ca rezultat al vaccinarii mai multi de 0.03% cat a ucis covidul intr-un an pe Terra atunci vaccinul e mai criminal decat “virusul ucigas”. Pana acum dupa datele VAERS/EuVig. mortalitatea dupa vaccin e mult mai mare decat cea raportata la populatie pe glob, poti sa crezi cifrele pe care nu le vei vedea in media aservita(deci sursa binenteles ca va fi discreditata de propagandisti) sau propaganda veroasa pro-vaccin pe care se pare ai halit-o pana acum(sau chiar o practici): https://healthimpactnews.com/2021/cdc-teens-injected-with-covid-shots-have-7-5-x-more-deaths-15-x-more-disabilities-44-x-more-hospitalizations-than-all-fda-approved-vaccines-in-2021/
-
mai bine bananier decat oaie de test pe propia raspundere
Cei care ajung pe ventilator sunt in fază avansată a bolii, si riscul de deces e foarte mare.
Euroventilatoarele au piese chinezesti asamblate in Turcia si vandute de catre Germanika .Ei vand si Pfizer si stiu cate ventilatoare sunt necesare la 100 de vaccinati