Pe site-ul Ministerului Sănătăţii a apărut la transparenţă un proiect de reorganizare a direcţiilor de sănătate publică din toate judeţele. Contactată pe marginea acestui proiect, Dana Negru, directorul coordonator al Direcţiei de Sanatate Publica Arad (DSP), spune că este la curent cu acest lucru, oferindu-ne chiar şi detalii referitoare la viitoarea reorganizare.
„Din start, conform proiectului, din patru directori adjuncţi, câţi sunt în prezent în fiecare DSP, vor rămâne numai doi: director adjunct pe sănătate publică şi directorul comercial. În schimb, celelalte două ramuri conduse de directori adjuncţi se vor transforma în servicii aflate sub conducerea DSP Arad”, a declarat Dana Negru. Cele două ramuri care vor fi transformate în servicii sunt Controlul în Sănătatea Publică şi Asistenţa Medicală. „Conform proiectului, cei trei directori din DSP Arad vor fi numiţi, iar şefii de servicii noi-înfiinţate vor da concurs pentru ocuparea posturilor”, a ţinut să mai precizeze directorul DSP Arad.
JA-A.G.
Citiți principiile noastre de moderare aici!