Datele centralizate de Inspectoratul de Poliție Județean Arad în bilanțul activității oamenilor legii pe 2023 arată că, pe parcursul anului 2023, s-au înregistrat 88 de accidente grave, din care au rezultat 29 de persoane decedate și 73 de persoane rănite grav. Cu un an înainte, în 2022, la nivelul județului se înregistraseră 101 accidente grave, cu 37 de victime decedate și alte 74 grav rănite.
Raportul IPJ Arad arată că cele principalele cauze generatoare ale accidentelor grave de circulație au fost abaterile bicicliștilor, viteza excesivă, neacordarea priorității de trecere pietonilor, abaterile pietonilor, circulația pe sens opus, respectiv neacordarea priorității de trecere a vehiculelor.
Conform datelor aradon.ro, cele mai multe dintre persoanele decedate în accidente, anul trecut, au fost șoferi care au pierdut controlul volanului. Au fost declarați decedați, în urma accidentelor, și doi motocicliști – unul pe drumul dintre Curtici și Arad, iar un altul între Ineu și Bocsig, dar și un bărbat care circula cu ATV-ul, în zona comunei Hălmăgel.
Probabil cel mai grav accident, ca număr de victime decedate sau rănite grav, s-a petrecut în luna august, pe drumul dintre Șiria și Arad. O echipă de muncitori ce se întorcea în municipiu s-a răsturnat cu autoutilitara, trei persoane fiind declarate decedate și altele cinci rănite grav. Victimele decedate în urma accidentelor produse pe șoselele județului Arad au avut vârste între 15 și 87 de ani. Cel mai vârstnic a fost un bărbat de 87 de ani care, în luna martie, a intrat frontal cu mașina într-un autoturism condus de un alt șofer în vârstă de 77 de ani, în zona localității Bârzava. Ambii și-au pierdut viața.
Cu trotineta pe contrasens
Cea mai tânără victimă de pe șoselele Aradului a fost, în 2023, un băiat de 15 ani care circula cu trotineta electrică pe contrasens, pe Drumul Județean 709, în Pâncota. S-a întâmplat pe 8 septembrie 2023, cu puțin timp înainte de miezul nopții. La ieșirea din oraș către Seleuș, acesta a fost lovit de o mașină condusă de un șofer în vârstă de 40 de ani, care se afla sub influența alcoolului. Șoferul a părăsit locul accidentului, iar tânărul, aflat în stop cardio-respirator, a fost resuscitat de echipajele medicale ale Serviciului de Ambulanță Județean Arad și SMURD. Echipajul SMURD Terapie Intensivă Mobilă a reușit să îi repornească inima băiatului, transportându-l la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad. Acolo, din păcate, din cauza rănilor grave suferite în urma impactului, băiatul de 15 ani a murit, sâmbătă.
Strivită de excavator
Un alt accident șocant a avut loc în noiembrie, pe Drumul Național 7, între localitățile Lipova și Păuliș. O tânără în vârstă de 24 de ani, din Săvârșin, se afla în mașină alături de sora sa. Un buldoexcavator transportat pe un trailer probabil nu fusese ancorat așa cum trebuia, iar într-o curbă, acesta s-a prăbușit peste mașina în care se aflau cele două fete. Tânăra de 24 de ani a murit pe loc, iar sora sa a fost transportată în stare gravă la spital.
37 de mii de amenzi
Cu scopul prevenirii accidentelor rutiere, polițiștii rutieri au realizat acțiuni de supraveghere și control al traficului rutier, în cadrul cărora peste 37 de mii de participanți la trafic – șoferi, motocicliști, bicicliști, pietoni – au fost sancționați. Numărul acestui tip de sancțiuni aplicate în 2023 este cu aproape 5.300 mai mare decât în 2022. Au fost reținute 3.139 de permise de conducere, mai mult cu 413 față de anul precedent, fiind retrase 1.430 de certificate de înmatriculare, mai multe cu 169 față de 2022. Polițiștii rutieri au constatat, cercetat și soluționat 951 de fapte de natură penală (mai mult cu 17 față de anul trecut). Dintre faptele penale constatate, 296 au fost infracțiuni privind conducerea autovehiculelor sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive, cu 49 mai multe decât în anul 2022.
1.545 de morți în țară
La nivel național, conform Inspectoratului General al Poliției Române, au fost înregistrate în 2023 peste 4.500 de accidente grave, în urma cărora 1.545 de persoane au fost declarate decedate, iar alte 3.535 au fost rănite grav. Comparativ cu anul 2022, au fost înregistrate cu 190 mai puţine accidente, cu 88 mai puţine persoane decedate şi cu 160 mai puţine persoane rănite grav. IGP transmite că, pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră, la nivel naţional, structurile de poliţie rutieră au executat 58.385 de acţiuni, cu 4.624 mai multe faţă de anul 2022.
Trimite articolul
XA facut cineva o media de varrsta a celor ce comit au comis accidente grave ssau mortale.
Ar fi interesant de stiut Asta asa ca fapt divers
Io zic, anul asta, venim tare din urma….