„Mă întreb ce aş fi putut vinde de anul trecut şi până acum pentru ca averea mea să fie dimiuată într-un asemnea hal? Nu am vândut nimic, am mai construit două fabrici. Din păcate, se pare că o greşeală în redactarea Topului a făcut ca averea să îmi fie diminuată considerabil”, ne-a spus Valer Blidar.
În urmă cu un an, atunci când revista Forbes realiza un top al celor mai bogaţi 500 de români, averea omului de afaceri care deţine Astra Vagoane Călători şi a înfiinţat Banca Comericală Feroviară, era estimată la 125-130 milioane euro, sumă care susţine arădeanul este mult mai aproape de adevăr, decât cea de doar câteva zeci de milioane de euro dată publicităţii de revista Capital.
Citiți principiile noastre de moderare aici!