Va fi cum nu s-a mai văzut pe malul Mureșului. În Micălaca va fi amenajat un parc de câteva hectare. Faleza cuprinsă între Parcul „Aventura Voinicilor” şi Podul Decebal se va extinde cu 5-8 metri spre Mureş. În zona dintre Podul Traian şi podul de la autostradă va fi amenajată, de la zero, o nouă faleză a Mureşului. Pentru accesul cetăţenilor în zona „Trei Insule”, Primăria va construi o pasarelă pietonală. Toate aceste proiecte au fost prezentate, joi, într-o conferinţă de presă, de către primarul Gheorghe Falcă. Deocamdată sunt la stadiul de studiu de fezabilitate, dar s-ar putea concretiza în trei-patru ani…
„În momentul în care avem aceste patru investiţii, putem spune că ne apropiem mult mai mult de dorinţa noastră de a avea Mureşul în relaţia cu cetăţenii. Avem aproximativ opt kilometri de faleză extinsă sau realizată de la zero. Asta înseamnă că, peste ani, Aradul va avea o zonă de promenadă destul de lungă, va avea o faleză bine definită şi modernă. E un lucru unic ca un oraş aproape să-şi dubleze zona de faleză, lucru care va genera şi o dezvoltare frumoasă pe malul Mureşului” – a subliniat Gheorghe Falcă.
Primarul a mai precizat că toate cele patru proiecte se vor realiza „pe banii Municipalităţii”.
Faleza Mureșului
În ceea ce priveşte proiectele despre faleza Mureşului, edilul Aradului a detaliat: „Primul este un SF (studiu de fezabilitate-n.r.) de amenajare a râului Mureş de la Parcul Copiilor până la Podul Decebal. Vrem să avem un spaţiu în plus pentru promenadă, de la actualul trotuar, pe o lungime de 5-8 metri, o extensie spre Mureş. Vom duce faleza cât mai aproape de apă. Lucrul acesta l-am discutat cu reprezentanţii Apelor Române şi am primit sprijinul lor pentru acest proiect, dar şi pentru al doilea proiect care înseamnă amenajare zonă dig mal de la Podul Traian până la autostradă. Deci, dacă putem vorbi în Arad de o faleză care pleacă de la Podul Micălaca până la Podul Traian, după acest proiect putem vorbi de o faleză plecând de la Podul Micălaca până la podul de la autostradă. Am avut discuţii tehnice, cei de la Apele Române vor înlocui parapetul din beton ce pleacă de la Podul Traian până dincolo de Alfa. Parapetul va avea dimensiunea de un metru, finanţarea făcându-se pe un proiect româno-maghiar. Noi vom lucra de la parapet spre Mureş, într-o zonă în care vom avea faleză de 5-8 metri, punând în valoare tot acel tronson de mal drept al Mureşului şi, sunt sigur, generând şi dezvoltare masivă şi rapidă în zona malului drept al Mureşului până la Alfa. Aceste două proiecte sunt legate. Primul este avansat pentru că avem studiu de fezabilitate propriu-zis, noi doar corectăm lucrurile care trebuie realizate în indicatorii noi, funcţie de soluţia tehnică pe care ne-au dat-o reprezentanţii Apelor Române de la Târgu Mureş. Al doilea proiect înseamnă un studiu de fezabilitate nou, care sperăm să fie realizat în acest an astfel încât anul viitor să începem procedura de licitaţie pentru proiectare şi execuţie. E o mare noutate pentru municipiul Arad: îmbunătăţirea falezei actuale şi prelungirea falezei existente” – a subliniat primarul Gheorghe Falcă.
Parcul din Micălaca
„În zona Podului Micălaca vom amenaja un parc care va avea o componentă pentru copii, una pentru tineri şi o zonă de picnic. Avem o suprafaţă foarte mare acolo – de câteva hectare – pe care putem să o punem în valoare şi atunci fixăm în zona respectivă poate cel mai mare parc din zona Micălaca pentru a veni în sprijinul oamenilor din zonă: Micălaca 100-300 şi Micălaca 500-700. Unde anume va fi amplasat? Sub podul din Micălaca, în stânga, e o suprafaţă mare, neîmpădurită, unde va fi dusă zona de picnic. În drepta, spre oraş, dincolo de blocuri, sunt nişte pomi mari – unde va fi amenajată zona pentru tineri. Pe copii îi protejăm la mijloc. Din punct de vedere al suprafeţei, va fi cel mai mare parc nou şi bine definit pe care îl va avea municipiul Arad” – a opinat primarul.
Lucrările pentru amenajarea acestui parc ar putea începe anul viitor, dar timpul de realizare a acestui obiectiv „nu poate să coboare sub 36 de luni”, potrivit edilului.
Pasarelă pietonală la „Trei Insule”
„Al patrulea proiect care are, de asemenea, legătură cu râul Mureş se referă la pasarela de la «Trei Insule». Este un domeniu care aparţine oamenilor de acolo, dar e o pasarelă care nu e autorizată. Noi am încercat să îi ajutăm pe acei oameni cu ceea ce a rămas din pasarela din zona ştrandului, doar că pe timp de iarnă, conform procedurii, acele pontoane trebuie duse la mal – ceea ce înseamnă că oamenii nu mai au acces la «Trei Insule». Şi atunci am luat decizia în Primărie să realizăm noi o pasarelă pietonală cu care să legăm malul de la «Zori de zi» cu malul de la «Trei Insule». Am alocat 35.000 de lei pentru studiul de fezabilitate. Anul viitor – prin procedură de licitaţie pentru proiectare şi execuţie – ar trebui să înceapă lucrările pentru această pasarelă pietonală. După finalizare se merge la avizare pentru securitate” – a explicat Gheorghe Falcă.
Zonă neatinsă
Proiectele anunţate, joi, de primarul Gheorghe Falcă lasă descoperită zona cuprinsă între Podul Decebal şi Podul Traian, pe malul Mureşului. Edilul a explicat că în acea zonă „e o pădure care e prea frumoasă aşa cum e; e sălbăticie, e natură şi nu vrem să o afectăm”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!