Vineri, 1 aprilie, de la ora 19, pe ecranul sălii mari a Cinematografului Arta din municipiu va rula filmul „Mame paralele” (Madres paralelas”, scris și regizat de Pedro Almodóvar. Distribuit de Independența Film, lungmetrajul care va avea premiera națională vineri îi aduce pe marele ecran pe actorii Penélope Cruz, Milena Smit, Israel Elejalde, Aitana Sánchez-Gijón, Rossy de Palma şi Julieta Serrano.
Prezentat în premieră internațională în deschiderea Festivalului de Film de la Veneția 2021, „Mame paralele“ i-a adus lui Penelope Cruz prestigiosul Coppa Volpi pentru cea mai bună actriță și o nominalizare la Oscar 2022. „Mame paralele” vorbește despre familie, strămoşi, maternitate imperfectă, memorie și adevăr istoric. Janis (Penélope Cruz) și Ana (Milena Smit), două femei singure, care au rămas gravide accidental, se întâlnesc pe coridorul spitalului în care urmează să nască. Janis, o femeie la vârsta a doua, nu regretă și se simte împlinită. Ana, în schimb, adolescentă, este speriată și traumatizată. Puținele cuvinte pe care cele două femei le schimbă de-a lungul orelor de așteptare creează între ele o legătură strânsă, pe care destinul o va complica, iar viețile lor se vor schimba iremediabil.
Al doilea film al weekendului va fi o comedie. „Discursul” (Le discours), în regia lui Laurent Trirad, va fi proiectat sâmbătă, 2 aprilie, de la ora 19. „Prizonier la o cină de familie ce pare să nu se mai termine, Adrien aşteaptă. Aşteaptă ca iubita lui, Sonia, să-i răspundă în sfârşit la mesaje şi să pună capăt pauzei de relaţie, care deja împlineşte o lună. Şi iată că Ludo, dobitocul care în curând îi va deveni cumnat, îi cere lui Adrien să ţină un…mic discurs la nuntă! Dar dacă acest discurs este cel mai bun lucru care i s-a întâmplat vreodată?”, se arată în sinopsisul filmului.
La ambele proiecții, intrarea va fi gratuită, transmit cei de la Centrul Municipal de Cultură Arad, organizatori ai evenimentelor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!