ARAD. Unul dintre cursurile postuniversitare de succes ale Universității „Aurel Vlaicu” din Arad, cel de management educațional, va începe în data de 1 martie. Cei care îl vor absolvi pot accede la funcții de conducere în învățământ, pot aplica pentru a fi acceptați în Corpul Național al Experților în Educație.
Cursul durează șase luni iar orele se vor desfășura la sfârșit de săptămână sau în timpul vacanțelor școlare. Dacă situația epidemiologică va permite, cursații vor fi prezenți fizic la ore, în caz contrar, acestea se vor derula în sistem online. Orarul va fi disponibil pe site-ul Facultății de Științe ale Educației, Psihologie și Asistență Socială.
„Oferta de cursuri postuniversitare din cadrul universității noastre vine în întâmpinarea cererii de pe piața muncii, încearcă să răspundă unor nevoi reale create la nivel social, administrativ, educativ. Universitatea este un centru de formare universitară și postuniversitară care pune la dispoziția cursanților expertiza necesară pentru dobândirea de noi competențe” a punctat rectorul UAV prof.univ.dr. Ramona Lile.
Citiți principiile noastre de moderare aici!