Astfel, la ora 10 la Catedrala Ortodoxă Veche va avea loc o Slujbă religioasă, urmată de parastas. Cu începere de la ora 12, în Curtea Catedralei Ortodoxe Vechi se vor depune jerbe de flori, iar de la ora 12:30, la Monumentul Revoluţiei din faţa Palatului Administrativ va avea loc o slujbă religioasă, urmată de depuneri de coroane. Între orele 13.15 și 14:15, la Monumentul Ostaşului Român, din Piaţa Avram Iancu, se va desfășura un Ceremonial militar şi religios, cu depuneri de coroane, urmat de Cuvântul de binecuvântare al Înaltpreasfinţiei Sale Timotei Seviciu, Arhiepiscopului Aradului. La final, cei prezenți vor putea urmări un program cultural-artistic. Între orele 14:45 – 15:15, la Monumentul Ostaşului Român de la Cimitirul Pomenirea va avea loc un ceremonial militar şi religios, urmat de depuneri de coroane.
Manifestări de Ziua Eroilor
Manifestări de Ziua Eroilor
De sărbătoarea religioasă „Înălțarea Domnului – Ziua Eroilor”, din data de 17 mai, Instituția Prefectului – Județul Arad organizează o serie de manifestări la care sunt invitați să participe toți arădenii.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Accident cumplit, produs vineri seară, la Lugoj. Trenul care circula pe ruta București - Timișoara a lovit o mașină, șoferul acesteia murind.
Mapamond
Miniştrii de interne din Uniunea Europeană vor vota pe 12 decembrie cu privire la propunerea Ungariei de a permite României şi Bulgariei să adere cu frontierele terestre la spaţiul Schengen, a declarat premierul ungar Viktor Orban, vineri, într-o conferinţă de presă la Budapesta, după convorbirile avute cu omologul său român Marcel Ciolacu, transmite agenţia ungară de presă MTI.
1
Local
ARAD. Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara informează că, în perioada 23 noiembrie - 2 decembrie, se vor desfășura două transporturi cu depășiri pe traseul: Nădlac II PTF – A1 – A11 – Centura Arad - DN 7 – Ilia – A1 – A10 – Turda – A3 – Nădășelu – DN 1F – Cluj Napoca – Centura Apahida Vâlcele - DN 1C - DN 17 – Beclean – DN 17 – Centura Bistrița – DN 17 – Gura Humorului – Varianta de Ocolire Suceava – DN 2 – DN 28 – Târgu Frumos – DN 28 – DN 28D – DN 28 – DN 24B – Albița PTF.
România
Austria şi-a arătat vineri disponibilitatea de a ridica dreptul de veto în privinţa aderării complete a României şi Bulgariei în spaţiul de liberă circulaţie Schengen, ultimul obstacol pentru cele două ţări est-europene după o lungă aşteptare, transmite AFP.
Local
Oraşul Pecica vrea să-şi creeze propriul serviciu de transport public local, cu autobuze electrice, pentru a lega principalele puncte de interes de pe cei 100 de kilometri de străzi, dar şi pentru a facilita deplasarea către zonele industriale şi satele aparţinătoare Turnu şi Sederhat.
Local
Zeci de preşedinţi sau locţiitori ai acestora de la secţii de votare din judeţul Arad s-au retras de la alegeri.
2
Evenimente
Evenimentul este dedicat tinerilor cu vârste între 12 și 15 ani, iar în acest an, tema abordată este „Egalitatea de șanse și curajul de a fi diferit”.
1
Local
ARAD. Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de e-mail stefania.neagu@anaf.re.
Citiți principiile noastre de moderare aici!