Suntem în luna noiembrie şi încă nu au fost distribuite toate manualele pentru elevii arădeni. Stăm mult mai bine ca anul trecut, dar încă nu s-a ajuns la „performanţa” de a fi distribuite manualele pentru toate clasele la începerea noului an şcolar. În ultimii ani a dispărut imaginea clasică a elevului din cicul primar cu manualele pe masă în prima zi de şcoală. A fost înlocuită cu lista de manuale care trebuie cumpărate pentru ca lecţiile să se poată derula fără probleme până la sosirea manualelor gratuite.
La finele lunii octombrie, anunţa IŞJ Arad, a început distribuţia manualelor gratuite pentru elevii claselor a XI-a şi a XII-a şi în acest moment procentul de distribuire este de aproape 100%. De asemenea, susţin reprezentanţii IŞJ Arad, elevii din clasele I-X au primit toţi manualele, chiar dacă la o lună după începerea noului an şcolar. Există însă o singură excepţie, manualele pentru elevii de clasa a IV-a care mai trebuie să aştepte puţin pentru că abia a fost efectuată comanda. Există şanse ca de Moş Crăciun să primească şi ei manuale noi, chiar dacă în multe situaţii acestea au fost deja achiziţionate de părinţi.
Arad. Şi tot în aşteptare sunt şi o parte din elevii de a XI-a şi a XII-a pentru care a fost solicitată o suplimentare a numărului de manuale. Din păcate, situaţia la nivel judeţean este doar efectul celei de la nivel naţional. „În ceea ce priveşte IŞJ Arad, am făcut toate demersurile, am respectat toate procedurile şi termenele date de minister pentru ca aceste manuale să ajungă cât mai repede la elevi. Întârzierea este cauzată de probleme la nivel naţional şi nu la nivel de judeţ”, a punctat inspectorul şcolar, Laura Orban.
Mai bine la rechizite
Vestea bună este însă la capitolul rechizite şcolare, care au ajuns ceva mai repede la elevii provenind din familii devaforizate. În luna octombrie erau deja distribuite peste 3.000 de pachete. Cele mai multe au fost pentru elevi din clasele II-IV (1022 pachete), pentru clasele V-VIII (947 pachete), peste 800 la clasa pregătitoare şi clasa I şi peste 300 la elevii din clasele a VIII-a. Majoritatea au ajuns la copiii din şcolile din judeţ în localităţi unde este predominată comunitatea romă. În Arad cele mai multe rechizite au ajuns la Şcoala Gimnazială „Ilarion Felea” şi Şcoala Gimnazială „Ştefan Cicio Pop”.
Volume distribuite
Până acum, în judeţul Arad au fost distribuite peste 70.000 de manuale iar valoarea contractelor este de aproape 600.000 lei. Din păcate, în multe cazuri, manualele au fost deja cumpărate de părinţi şi achiziiţiile sunt tardive cel puţin pentru o parte din elevii acestor generaţii.
Citiți principiile noastre de moderare aici!