Elevii claselor I-VIII vor primi, pe
lângă deja obişnuitul corn si
lapte, şi fructe. Mai
precis câte-un măr, care li se va distribui
în pauza de dinaintea ultimei ore de curs.
Consiliile judeţene sau locale ale comunelor,
orașelor și municipiilor, sunt responsabile
de organizarea procedurilor de achiziţie
publică, desemnarea
câștigătorilor, încheierea
contractelor cu furnizorii, monitorizarea și
controlul distribuţiei fructelor. Banii pe care
administraţia îi va plăti firmei
câştigătoare vor fi recuperaţi de
la Ministerul Agriculturii, prin Agenţia de
Plăţi şi Intervenţie pentru
Agricultură. Reprezentanţii
administraţiei trebuie să depună la
centrele judeţene APIA nişte angajamente
scrise referitoare la distribuirea fructelor.
Merele, fără viermi
Potrivit unui ordin al Ministerului Agriculturii,
publicat în Monitorul Oficial în urmă
cu o săptămână, merele ce
urmează să fie distribuite elevilor trebuie
să aibă o greutate cuprinsă între
90 şi 150 de grame, să fie întregi,
sănătoase, spălate, curate,
fără materii străine vizibile,
fără urme de atacuri de boli şi
dăunători, fără miros sau gust
străin, să reziste la transport şi
manipulare. Potrivit OUG 24/2010, fructul ar trebui
acordat gratuit şi în anul şcolar
2009-2010, în limita valorii de 0,3 lei pe elev
(în această valoare intră preţul
integral de achiziţie a fructelor, inclusiv TVA,
cheltuielile de transport, distribuţie şi
depozitare a acestora).
Distribuţia şi depozitarea
Distribuţia merelor se va realiza zilnic,
bisăptămânal (în
localităţi aflate la distanţa de maximum
50 km de sediul furnizorului de mere) sau
săptămânal (în
localităţi aflate la peste 50 km de sediul
furnizorului de mere). Pentru depozitarea fructelor,
şcolile vor asigura spaţii special amenajate
pentru păstrarea lor în condiţii de
igienă.
JA – G.K.
Citiți principiile noastre de moderare aici!