La doar 17 ani, Mara Ungurean a obținut deja două premii de excelență la concursuri internaționale de caricatură, a avut o expoziție personală, numeroase expoziții colective, burse obținute și o serie de acțiuni de voluntariat care îi întregesc CV-ul.
„Am descoperit că vreau să fac artă prin clasa a V-a, atunci începând să fac grafică la Școala Populară de Arte, ceea ce m-a ajutat foarte mult. Mai serios m-am apucat acum vreo doi ani. Nu știu exact de unde mi se trage pasiunea, pentru că nu am pe nimeni cu înclinații artistice în familie. Datorită unor oameni speciali, care m-au provocat să-mi continui munca, am început să îmi dedic majoritatea timpului creației și, în acești doi ani, am evoluat foarte mult ca om și ca tânăr artist”, mărturisește Mara.
Două premii internaționale
Cele mai importante realizări ale Marei Ungurean sunt, după cum spune chiar ea, cele două premii de excelență. Unul l-a obținut la Salonul Internațional de Caricatură de presă și arte vizuale satirice (cel mai mare din lume – 5-7 octombrie, Timișoara), unde a avut o expoziție personală și a făcut portrete live, iar celălalt la ediția jubiliară a Salonului Internațional de Caricatură „Popa s într-un zâmbet de copil” (22 aprilie, Drobeta Turnu-Severin). În luna iunie a acestui an, tânăra artistă s-a bucurat de o expoziție personală, organizată la Consiliul Județean Arad. La Timișoara, Mara a participat la Salonul Internațional alături de peste 300 de caricaturiști din 60 de țări, reușind să obțină premiul de excelență.
Cea mai marcantă experiență
A participat ca portretist la evenimente precum Zilele Județului Timiș, Zilele Ineului, Festivalul Artelor Timișorene, Salonul Internațional de Invenții sau Noaptea Muzeelor din Timișoara, luând totodată parte la evenimente și programe cum ar fi tabăra de creație „Drumul spre artă” (Moneasa, 2017), Atelierul de poster pentru spectacol de teatru contemporan în cadrul FITN5 (Arad, 2017), Noaptea lui Yuri (2017), Minitremu Art Cap (Mureș, 2017) sau Poster Art (Bitola, Macedonia). De asemenea, a fost printre primii 24 de tineri din țară selectați pentru participarea la „Oxford for Romania Summer School”, eveniment care, spune tânăra, a fost cea mai marcantă experiență prin care a trecut.
Ia drumul străinătății
Mara Ungurean este elevă a Colegiului de Arte „Sabin Drăgoi” Arad, secția sculptură-pictură, fiind totodată parte a organizației non-guvernamentale „Școala de Valori”, la bursele stART, începând cu anul acesta. „Cel mai probabil, după liceu voi pleca la studii în străinătate, pentru că acolo, arta este mai bine privită”, ne spune tânăra arădeancă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!