„Autentic-Fest”, festivalul – concurs judeţean de folclor a continuat la finele săptămânii trecute la Şiria, în zilele de 27-28 iulie, cu etapa preliminară Podgoria şi Câmpia Aradului. Participanţii reprezentând aceste zone etnografice au evoluat pe parcursul a două zile pe scena în aer liber a stadionului local. Atmosfera a fost una de sărbătoare, dovada interesului pentru cultura tradiţională manifestat deopotrivă de organizatori – Consiliul Judeţean Arad şi Centrul Cultural, de gazdele primitoare şi de publicul numeros.
Festivalul-concurs „Autentic Fest” a fost integrat complexului de evenimente „Zilele Şiriei” ca o confirmare a ceea ce reprezintă localitatea pentru această zonă: un veritabil pol cultural.
Din programul acestei etape, sâmbătă, 27 iunie, consemnăm prezenţa la secţiunea copii a ansamblurilor: „Muguraşi Gălşeni”, „Mărunţica”, echipa de dansuri a Şcolii generale 18 din Arad, Grupul instrumental – fluieraşi, „Pogorenii Juni” şi „Graiul strămoşesc” din Şiria. Duminică, 28 iunie a fost ziua întrecerii seniorilor: ansamblul „Şiriana” şi Grupul vocal „Podgorenii” din Şiria, „Armonia Mureşană” din Sâmbăteni, „Zărandul” din Târnova, „Podgorenii” din Păuliş”, „Cununa Nadăşului”, „Florile Mureşului” din Vladimirescu şi „Doina Mureşului” din Arad.
La fel de aşteptată de iubitorii de folclor a fost prestaţia soliştilor vocali – Covăsan Iulian, Biriş Daiana, Marius Lascău, Ionuţ Langa, Paula Paşca, Mihai Gheban, Roxana Suciu, dar şi a instrumentiştilor: Gaudi Bogdan la clarinet şi Nicolae Barbu la ţambal.
Misiunea juriului, format din specialişti din Arad şi Timişoara, prezidat de Adrian Ţolea, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Arad, secondat de Ana Maria Dumitrean, directorul Centrului Cultural Judeţean Arad nu a fost deloc uşoară. Diversitatea a fost nota dominantă a structurilor artistice provenite din arealele etnografice amintite, iar identificarea autenticului în portul popular, repertoriu coregrafic şi interpretativ – a fost criteriul prioritar de selecţie a celor mai valoroase evoluţii artistice. Concurenţii, finalişti ai etapelor preliminare (Lipova – 5 iunie, Tăcăşele – 21 iunie, Şiria – 27/28 iunie) se vor întrece la Moneasa în luna august pentru câştigarea premiilor şi dobândirea trofeului „Autentic-Fest”.
A.T.
Citiți principiile noastre de moderare aici!