Consiliul Judeţean a comandat, la licitaţie, execuţia de marcaje rutiere pe sute de kilometri de drum judeţean. Pentru execuţia lucrărilor în cadrul contractului scos la mezat, „Marcaje rutiere pe drumurile judeţene – judeţul Arad”, Consiliul Judeţean a alocat o sumă de 1.067.110 lei, care este şi suma maximă pe care administraţia este dispusă să o plătească.
709 kilometri
Pe lista drumurilor pe care urmează să fie aplicate marcaje rutiere se regăsesc toate drumurile judeţene de pe raza judeţului Arad. În total, acestea sunt în lungime de 709,010 kilometri.
Firme cu experienţă
Nu oricine se va putea ocupa de execuţia de marcaje rutiere. Potrivit caietului de sarcini, la licitaţie se vor putea prezenta firme cu experienţă, care au executat lucrări similare, la fel de complexe ca şi cele solicitate acum, în ultimii cinci ani. Totodată, se cere ca veniturile obţinute în ultimii ani să fie serioase. Cifra de afaceri medie anuală pe ultimii trei ani de activitate să fie de minim 2.000.000 lei
Licitaţia va avea loc la începutul lunii august.
Multianual
Contractul care se semnează acum are şi o caracteristică legată de continuitate. Se specifică în documentaţie că se poate prelungi perioada de derulare a acestuia chiar şi cu doi ani. Un contract similar (cu posibilitatea de prelungire pe câţiva ani) a fost semnat deja în cursul anului trecut, pentru deszăpezire.
Citiți principiile noastre de moderare aici!