Două deschideri oficiale au avut loc ieri, la Nădlac, cea pentru Naționala de limbi slave și cea de Tehnologii din municipiu. Deschiderea oficială a olimpiadei de limba germană va avea loc astăzi, de la orele 18.00 la Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad.
500 de participanți
La cele trei competiții vor concura peste 500 de elevi și sunt implicate aproximativ 120 de cadre didactice. Cei mai mulți sunt la limba germană, aproximativ 200 de elevi care vor susține proba la Colegiul Național „Ghiba Birta”. Cei mai buni elevi din țară la cele trei materii vor susține examene în perioada 3-5 aprilie. Premierea câștigătorilor va avea loc vineri, 5 aprilie, pentru cei de la Olimpiada naţională de limbi materne slave, la Casa de Cultură a oraşului Nădlac; pe 6 aprilie, ora 10.00 – pentru olimpicii de la disciplinele din aria curriculară Tehnologii, la Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad iar pe 9 aprilie, ora 10.00, va avea loc festivitatea de premiere, tot la teatrul arădean, a celor mai buni elevi la limba germană.
„Suntem județul gazdă pentru cele trei olimpiade. Colegii mei au muncit mult pentru organizarea acestor trei competiții naționale și, acum înaintea probelor vrem să le urăm elevilor mult succes și sperăm că se se vor simți bine în Arad”, a punctat purtătorul de cuvânt al IȘJ Arad, Mariana Tocaciu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!