Cutii ticsite cu ţigarete, baxuri de cafea dar
şi alte produse alimentare şi de uz casnic au
fost confiscate ieri de către agenţii
Gărzii Financiare Arad. Controlul inopinat al GFA
şi poliţia economică a avut loc la un
agent economic de pe strada Elena Ghiba Birta, ce avea
activitatea suspendată.
„În urma cu o lună, o lună
şi jumătate, am efectuat un control la
respectiva societate în urma căruia am
constatat mai multe nereguli, iar activitatea companiei
a fost suspendată. Astăzi – n.r. ieri,
când am efectuat un control inopinat am
găsit societatea funcţionând la
parametrii normali”, explică directorul
coordonator al GFA, Anton Pop. Mai mult, potrivit
realtărilor comisarilor GFA, în momentul
controlului de ieri, deţinătorii
societăţii comerciale au închis
uşile, practic sechestrându-i pe cei
câţiva cumpărători aflaţi
în magazin. După două ore,
deţinătorii societăţii au decis
să deschidă uşile pentru controlul
Gărzii Financiare.
Comisarii au găsit marfă pentru care nu
existau acte de provenienţă, iar între
timp a sosit şi un microbuz plin cu produse
„la negru”. „Am mai avut cazuri
în care am depistat societăţi ce
făceau trafic cu produse fără acte,
însă niciodată nu s-a
întâmplat să ne aflăm la sediul
societăţii chiar în momentul în
care se făcea o nouă livrare”, mai
explică directorul Pop. În microbuz au fost
depistate sute de pachete de ţigări, cafea,
detergenţi precum şi alte produse alimentare.
Pentru bătrâni
Şoferiţa microbuzului, aflată la hala
unde comisarii au descărcat transportul şi au
făcut inventarul, ne-a spus că: „Nu
este marfa mea. Este a unui amic. El mi-a dat
listă cu ce să iau, iar eu am cumpărat.
Mi-a spus că aceste produse ar fi destinate unor
donaţii către căminul de
bătrâni din Dorobanţi”.
În urma acestei acţiuni marfa
confiscată de GFA şi poliţia
economică are o valoare de aproximativ 30 de mii
de lei, iar societatea s-a ales cu o amendă de
peste 100 de mii de lei.
A.P.
Citiți principiile noastre de moderare aici!