Ești din Bistrița… Cum ai ajuns la Arad?
Din întâmplare… Mi se terminase contractul cu teatrul din Brașov și am aflat de la foștii mei colegi de facultate (Pit și Ina) că urmează să se organizeze concurs la Arad, așa că m-am prezentat. Oricum știam spectacolele și trupa pentru că, în timpul cât am fost actriță la Brașov, am venit de multe ori în vizită și mi-a placut, din unele puncte de vedere…
Când ai realizat ca vrei sa urmezi Facultatea de Teatru?
Știam că o să mă fac actriță înca de la trei ani, le spuneam tantilor care aveau grijă de mine despre cum o să mă fac artistă și o să le chem să stea în primul rand. Drumul a fost destul de lin, într-un fel… facultatea mi-a provocat o oarecare dezamăgire… nu a fost cum m-am așteptat și am vrut sa renunț după primul semestru… nu m-au lasat, s-au prins că sunt apucături rebele care or sa treacă…
Cum a fost prima oara cand ai urcat pe scena?
Nu mai știu, era la gradi și apoi, devenind obisnuința și a doua mea natură n-am mai fost atentă… acolo locuiesc, asa ca nu-ți pot spune cum e sa fii la tine acasă: confortabil, cald, primitor, reconfortant…
Ai facut și Facultatea de Studii Europene? Te-ai gândit să lucrezi în acest domeniu?
Masterul la Studii Europene e legat tot de teatru: Management cultural se numește. Da, a existat o vreme când mi-am dorit (m-am și prezentat la unul din concursuri) să devin directorul teatrului din Arad dar a trecut. Această dorință era bazată mai mult pe frustrarea că nu se întâmplau lucrurile așa cum ar trebui și cum ar fi fost posibil să se intample, pentru instituție, pentru spectatori, pentru actori. Între timp lucrurile s-au așezat și merg spre normalitate, Bogdan ne cere parerea, se consultă cu noi, așa că nu mai am motive să-mi doresc să fiu director. E greu pentru un actor să-l rupi de scenă și să-l închizi într-un birou directorial unde are de-a face cu o alta lume, total diferită de sufletul lui… nu e o fericire, să știi.
Știu că ai jucat o perioada și la teatrul din Brașov…
Da, la Brașov am luat concursul încă din anul 4 de facultate. S-a afișat la avizierul facultății și am zis, hai să mă duc, să văd cum arată un concurs că imediat termin facultatea și nu știu ce-i aia concurs. Și m-am dus, nici una dintre colegele mele n-a vrut să vină. La ora 10 eram înscrise doar 3 actrițe pe 3 locuri și am prins curaj. Apoi, după începerea concursului, a “izbucnit” toată clasa lui Florin Zamfirescu de la UNATC… și am vrut sa plec. N-am mai apucat, că m-a chemat regizorul tehnic în scena să apar în fața comisiei. Așa s-a facut că la terminarea facultății știam unde ma duc. A fost senzațional la Teatrul din Brașov, multe lucruri diferite de aici. În primul rând, generația veche, actori nemaipomeniți, de o căldură și o generozitate care mie mi-au folosit mult. Erau întotdeauna gata să te ajute și să-ți explice… foarte frumos.
Care este momentul din cariera ta de care iți amintești, oricând, cu drag? Dar un moment de cumpănă?
N-aș putea să-ți spun de momente anume, nici de drag, nici de cumpănă. Parcursul meu în meserie ține de un anume drum interior, al meu cu mine, de a descoperi de fiecare dată încă ceva în formele pe care le poate lua comunicarea, de a mă pune sub lupă, de a-mi depăși niște limite, de a mă juca infinit cu stările și nuanțele interioare, cu trăirile, cu imaginația. Asta e adrenalină pură pentru mine: nelimitarea, libertatea pe care ți-o da meseria asta. Știu că sună ciudat și vorbărie goală privit din exterior, dar nu ai cum să înțelegi ce tip de legătură și la ce nivel se poate naște, între oameni, daca n-ai fost vreodată pe scenă. E magie pură… așa iți dai seama că ființele umane sunt nelimitate și e senzațional când vezi și simți asta .
În plus, eu mai cred că, oamenii au pierdut mult din profunzime și rafinament (nici n-are sens să ne comparăm, de exemplu, cu personalitățile Renașterii), au uitat lucruri esențiale despre ei înșiși iar teatrul, spectacolele, actorii te pot face să-ți amintești de acea parte a ființei tale de care ai uitat, sau n-ai știut că există și de care îți este foarte dor: de sufletul tău…
Ai primit premiu pentru cea mai distribuită actriță…
Premiul ăsta m-a învățat ce înseamnă aprecierea, nu din punctul de vedere al celui care este apreciat, ci din punctul de vedere al celui care apreciază. A fost unul din sentimentele la care eram “restantă” și l-am învățat acum. Am învățat să apreciez ce mi se oferă, să apreciez efortul unor oameni, faptul că s-au gândit la un asemenea proiect, să apreciez bucuria publicului și a celor din jur.
Cred că imaginea artistului însingurat și neînțeles nu mai e de actualitate, iar aprecierea, dată și primită, poate schimba această imagine și poate determina o mai mare deschidere. Putem învăța să ne bucurăm și să apreciem împreună, iar creația bazată pe împărtășirea bucuriei, e una dintre cele mai frumoase activități umane. Mulțumesc tuturor celor care au facut posibilă Gala Actorului Arădean!
Citiți principiile noastre de moderare aici!