Judeţul Arad se menţine în top în privinţa numărului de locuri de muncă vacante dinsponibile. Chiar dacă e mijlocul sezonului rece şi început de an, când în general se fac mai puţine angajări, la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) sunt notificate 836 de locuri de posturi libere, oferite de 306 firme şi companii, între care şi unele publice.
Se caută vatmani
Una dintre companiile care oferă locuri de muncă în această perioadă este cea de transport public (CTP). Conform AJOFM, un număr de 12 posturi de vatman au fost declarate vacate, iar pentru ocuparea acestora se pot depune dosare până la 31 ianuarie. Sunt necesare doar studii profesionale şi nu se cere experienţă, iar programul de lucru este de opt ore. CTP Arad, ai cărei acţionari sunt Consiliul Local Arad (70%) şi Consiliul Judeţean (30 %), este cel mai mare transportator din judeţ, având aproximativ 600 de salariaţi şi un parc format din aproximativ 130 de tramvaie.
De la brokeri la şoferi
Potrivit AJOFM, cel mai mare angajator al momentului este compania FinProm, din municipiu, care oferă 60 de posturi, respectiv 30 de operatori de introducere, validare şi prelucrare date şi 30 de intermediari în activitatea financiară şi comercială (brokeri).
Şi compania Coindu, de la Curtici, are disponibile 48 de posturi, cele mai multe de confecţioner-ansamblor articole textile.
Un alt mare angajator în această perioadă este Societatea Coooperativă Meşteşugărească ARTEX SCM Arad, care are 47 de posturi vacante de confecţioner-ansamblor articole textile. Tot în industria textilă, oferă 36 de locuri de muncă şi SC DM Italian Sofa SRL, în timp ce SC Filip are la dispoziţie 20 de posturi libere de şoferi pentru transportul de mărfuri.
În topul ofertelor
Reprezentanţii AJOFM spun că, începând cu luna februarie, oferta de locuri de muncă va fi şi mai mare. Pe tot parcurul anului trecut, companiile s-au confruntat cu o lipsă de angajaţi, iar la AJOFM au fost disponibile zilnic, în medie, 2500 de locuri de muncă. “Judeţul Arad s-a situat la nivel naţional, în majoritatea lunilor din anul 2019, pe primele locuri între judeţele cu cele mai multe locuri de muncă disponibile”, arată un raport al instituţiei.
Un record privind ofertele de muncă s-a înregistrat în februarie 2017, când la AJOFM erau notificate 3.146 de postujri vacante, cel mai mare număr de după 1990.
Şomaj în scădere
Autorităţile au constat că, în perioada 2016 – 2019, rata şomajului a scăzut constat în judeţ, pe fondul ofertei mari de locuri de muncă. Cu toate acestea, s-a remarcat „numărul mic de persoane care au accesat locurile de muncă vacante, din cauza interesului scăzut pentru încadrarea pe piaţa muncii, atât a şomerilor, cât şi a tinerilor absolvenţi”, conform unui raport al AJOFM, de la finalul anului trecut. Cu alte cuvinte, majoritatea dintre cei care nu au loc de muncă nici nu au fost interesaţi să le ocupe pe cele disponibile.
Numărul de şomeri a scăzut de la 4.948 în octombrie 2016, la circa 3.200 în decembrie 2019. Rata şomajului în judeţ este una dintre cele mai mici din ţară, în scădere de la 2,29% în 2016, la 1,5% în ianuarie 2020.
Trimite articolul
Xproblema nu e asta cu angajarile (si locurile de munca) ci comparatia salarului acestor viitori salariati cu al omologilor lor din Europa de vest in special Elvetia Luxemburg Germania Anglia Franta etc Despre asa ceva nu vorbeste nimeni…… ! hai pa!
-
Ca productivitate si nivel al productiei pentru export e Romania la nivelul tarilor ce le enumeri dumneata, Silviu ? Atunci de unde fond de salarii comparativ cu al tarilor respective. mai citeste niste carti de economie sa inveti cum ar trebui sa fim ca organizare, constiinta civica, harnicie. Vreti sa primiti din belsug, voi ce dati de la voi ? Citeste pentru cat au muncit,cat au muncit,ce au facut pentru tara lor si pentru bunastarea lor ca popor si cum si-au ridicat tara dupa razbopi germanii.In Romania nu a fost razboi in 1989, dar a fost un jaf generat si generalizat de coruptii de rang 2 si 3 din comunism, ce s-au infiptprin minciuni si manipulari in politica si pe functii inalte in stat.
-
Corporatist obosit fara nume,pana unde crezi ca merge bataia de joc? cine crezi ca o mai accepta? Ce tot vorbesti de nivelul de productivitate cand ai organizarea unui sistem sclavagist? Cand mancarea, energia si serviciile sunt la acelasi pret ca si in UE, dar salariul de 5 ori mai mic, la ce te astepti? Cand un om de rand lucreaza ore suplimentare cu duiumul doar ca sa traiasca de pe azi pe maine, de unde bani si mai ales timp pentru educatie, cultura, constiinta civica si alte lucruri? Raman doar asigurarea nevoilor de baza. Asa ca ia-ti cartile de economie, bagati-le in fund si du-te cu ele cu tot.
Nu vorbi de germani, isi construiesc bunastarea pe spatele altora, de ce crezi ca s-au saturat englezii si altii de ei? Fac acum cu Europa cum au facut cu RDG-ul in 89. -
acest “anonim”-corporatist de doi bani care mereu raspanreste tot felul de mizerii pe aici nu mai spune ca aceste corporatii castiga mai mult din vanzarile si productia obtinuta cu munca ieftina romaneasca, fiindca in tarile lor de origine nu isi permit sa vanda cetatenilor de acolo toate fake-urile pe care le vand la noi ,la preturi mult mai mari decat produsele omoloage de acolo..Insa acolo ,grofii-patroni platesc salarii decente ,salarii de UE…Noi cu UE asta doar cu obligatiile ne-am trezit si cu multiple chetuieli pe care trebuie sa le facem pentru pofta lor…ne ia voma cand vedem ce idiotenii debitezi porcanonime !
-
Voi doi sunteti dinaia cu 12 clase, este?
Poate este el corporatist, dar stie cum functioneaza mai bine o economie ca “reel” si “Ioan”.
Spre de exemplu romanasii nostrii iubitori, isi scot tot salarul de pe card in ziua salariului, care duce la donabanzi asa mari de la banci (nu au cashflow , din ratele platite restul). -
si tu si Ioan nu faceti decat sa va exprimati frustrariile. Veniti cu o solutie daca tot le stiti pe toate.
Anonim a avut perfecta dreptate…de unde vrei banii cand nu ai economie? cand Romania Importa cam tot si nu exporta nimic?? Daca va-ti interesa putin inainte de a comenta despre economie a-ti fi mult mai castigati.
Cu respect, Raul.
-
-
-
Silviu, de acord că salariile ar trebui să fie mai mari. Din păcate foarte mulți românași vor doar salarii mai mari dar nu și programul de lucru și productivitatea celor din vest. Adică mai pe românește, încă sunt foarte mulți care preferă să se facă că muncesc doar, calitatea muncii nașpa, etc. dar vrem salariul din Luxemburg sau Germania, nu ?
-
Asa este Conelia, iti dau dreptate. Nu se poate face nici comparatie nici echivalenta.
-
Dragi angajatori, aveti doua sanse. 1. Platiti un salariu decent european. 2. Puteti impacheta si pleca linistiti in China sau India. Cum si de ce? Aradenii si Romanii, ma refer in special la tineri si pot oricand gasi o slujba in Anglia, Germania, Franta, etc, pe un salariu de minim 1300-1400 euro, net. Am fost prosti la inceput, dar ne-am desteptat! 😉
-
Asa este 1300-1400 net, atit doar că din banii ăștia trebuie plătită o chirie decentă de cel puțin 500-600, asigurări la o mașină de care ai nevoie și costă și ea, mincarea de 100 pe săptămână. Sunt atitea cheltuieli suplimentare că nu ramii cu prea mult…acolo muncești nu trăiești sau muncești ca să trăiești. Și acolo ești supus umilintelor. Dar unii au noroc… Prea puțini din păcate!
-
Domnule ,,Roman” despre ce tot vorbesti, eu vorbesc din propria experienta.Ex: Germania, 1500 net. Platesc chirie si cheltuieli 400 euro, mancare 150 pe luna, benzina si alte costuri lunare 200 euro. Costuri totale lunare de persoana 750. Deci 1500-750=750. Atat poti pune lunar. Partea buna este, cand esti in doi, de ce? Pt ca ajungi sa pui deoparte cca 2000 euro.Asadar, intr-un an, ai un castig lunar de 24.000. Iti spun din propria informatie. Si apropo, ca sa ii mai raspund si d-lui ,,anonim” de mai sus. Omule, vorbesti prostii.In Germania, intr-un loc de munca unde lucrezi cu nemti, daca incepi sa alergi ca disperatul, ca in Romania, s-ar putea sa iti i-ei picioare in fund.De ce? Neamtul lucreaza incet si nu suporta agitatii. Asa ca sa stiti cu totii.
-
ma bucur pt dumneata…eu nu am reusit…si eu vorbesc din experienta proprie pt ca sunt de foarte multi ani afara(30). Ai avut noroc, ai prins desigur conjuctura cea mai favorabila. In schimb nu cred ca este regula generala socoteala dumneata de mai de mai sus. Nu se potriveste oriunde si la orcine.
-
pai , nu ai reusit dintr-un motiv foarte simplu: nu te duce capul;iti foloseste doar sa nu te ploua in gat !in gatul tau…
-
cite rautati. nu trebuie sa ma justific, dar …era vorba de inbogatire si de pus departe sute sau mii de euro pe luna. Capul m a dus mai mult decit crezi dumneata. Am lucrat in posturi importante… si atunci cind am luat cetatenia am ales sa ma numesc Roman…nu am uitat de unde am plecat. vroiam ca oamenii sa nu isi faca iluzii false…atit…
-
-
-
-
Platiti un salariu decent european…..că noi o sa “muncim”… ROMÂNEȘTE….. 😉
bravo, bine spus, deja sunt in Anglia si e mult mult mai bine fata de sclavia din Romania
Eu le propun angajatorilor sa iasa la poarta si sa angajeze unul din cei zece care asteapta. Ca ani de zile aui zis ca zece stau la poarta. Acuma sa-i angajeze ca le-o fi frig afara :))) hahahahahaha
Directorul AJOFM spunea in decembrie ca sunt cateva sute.Someri nu ar trebui sa avem cu atatea locuri de muncă vacante.
Aduce si angajează vietnamezi, la aia le poate oferi, cazare și salar bun. Dar de ce nu ofera la romani cazare si salar bun? O excrocherie be banii nostri.
-
Marin, de ce nu pleci tu inapoi sa ridici din praf,marlanie si decadere morala oltenia ta natala, impreuna cu toti Dumitrii,si alti Morometi oplositi aici ?
nu se merita sa lucrezi in zona industriala.salariile iti ajung doar pentru plata mancarii , benzinei si a facturilor.Adica doar supravietuiesti ca o leguma.
-
Poate tu…
niste ticalosi acesti angajatori ! suntem membri UE ,preturile sunt uneori mai mari decat acolo,dar salariul este o batjocura ! Platiti salarii decente oamenilor si sa vedeti cum vin sa va lucreze…Dar ,ei vor sa le lucrezi pana la epuizare,non stop daca se poate ,dar de platit,o mizerie ca nici nu-ti ajunde de traiul zilnic…Ce nu vreti sa intelegei?? Oamenii nu mai vor sa fie sclavetii vostri; mereu ati venit cuminciuni si manipulari ca “o suta asteapta la poarta”…ei bine,mergeti si luati-i de la poarta ,nu veniti cu cersitul la angajare !! Cand Guvernul a marit salariul minim, ati manipulat masele voastre de manevra disponibile ca sa dati jos acel guvern,prostii au executat si toti ati iesit cat se poate de prost: voi nu aveti angajati, fraierii din strada lucreaza tot ca sclavetii pe mizerie… Decat sa tineti oamenii in aceasta forma de sclavie,mqai bine ati pleca din Romania si sa mai veniti cand va chemam noi…plecati cu salariile voastre de mizerie cu tot, nu mai avem nevoie de exploatatori…Vrem demnityate,vrem sa fim respectati…Ati facut averi colosale pe spatele acestui popor amarat si neinstruit(cei mai multi)….
Interesant de ce nu se fac cursuri de calificare exact pe sectiunile si meseriile in care firmele anunta ca au deficit de personal? Si de ce nu li se impune sa faca uz de dreptul la munca celor tineri si apti ce stau pe la colturi cerand bani fara munca intinsa ? Sa se angajeze si sa munceasca legal , ori sa parasesca judetul. Mallul cafenelele si barurile sunt pline de tineri apti de munca ce taie frunze la caini ori ,,fac afaceri ,, dubioase plasand droguri, dame de consumatie, initiind trafic de persoane spre vest. Nu ii intreaba nimeni din ce traiesc fara munca proptind mesele localurilor respective
Aș fi curios câți din cei aflați în evidențele instituțiilor statului ca fiind beneficiari de ajutoare sociale de ani de zile sau ajutor de șomaj în mod repetat, se înghesuie să obțină vreun post ? Doar nu sunt proști atât timp cât pot primi bani și fără să facă nimic. Și la bătrânețe mai primesc și ”pensia socială” garantată, de care bineînțeles, sunt nemulțumiți că este mică (vreo740 lei net/ lună). Asta în timp ce unul care a muncit 30-40 de ani ia o pensie de 1000-1200 lei. Dreptate și corectitudine, nu-i așa ? Lăsând gluma la o parte, certitudinea este că la noi se încurajează nemunca și puturoșenia și acest lucru ar trebui ras de la rădăcină. Indiferent de costurile electorale pe care mizează unii. Lăsați, veți fi votați de mai mulți dintre cei care muncesc dacă tăiați macaroana puturoșilor și se compensează.
Buna nu vreau sa intru in polemica cunimeni dar ce la noi se numeste munca in corporati sau fabrici care au patroni straini este sclavie moderna si nu o spun doar sa ma aflu in treaba ci din experinta .Am lucrat ptr.10 ani la aceeasi firma si in romania cat si in strainatate si am vazut diferenta: salar, ore lucru si cheltuieli.pot spune ca noi ca tara suntem exploatati la maxim .triasca coruptia care e cauza legilor si vietii proaste din romania.vai de noi!!!
Sa vii sofer sau vatman pe salariul minim e jenant.In ue se ofera de 8 ori m.mult.
Nu mai spune angajatorul ca are 100 la poarta,acum un muncitor bun are 10 patroni la poarta.
Ma scuzati ca ma bag si eu asa….!
Munca este aceeași, condițiile sunt aproximativ asemănătoare (aici ma refer la personalul producție dintr-o fabrică din germania cu filiala in romania) diferenta sta in salarizare. Cum se poate altfel ca o firmă care merge binisor in germania sa vina in romania. Trebuie să aibă o motivație.
Din pacate acum (chiar cu salariile mai mici din germania față de colegii germani) tot nu sunt mulțumiți. Cauta piețe din ucraina … azerbaijan china…
Totul se calculează până la urmă la raport pret / produs. Nu primim salarii mai mici ca avem productivitate mai mică…. ci pentru că se poate ..si balanta oferta/ cerere sta asa.
Si asa in ultimii 10 ani salariile per global au crescut.
In germania in anii ’47-’50 se muncea pentru mâncare… dar erau alte timpuri (Nu le-am prins …Eu sunt generatia ’70)
Cu stimă
Uniunea Europeana avea OBLIGATIA sa aiba LEGEA in care multinationalele sa-si plateasca obligatiile fiscale acolo unde realizeaza profitul insa se vede ca doar Germania a castigat de pe urma fraierilor ; astfel industriile est-europene au fost inlocuite barbar cu multinationale iar salariile foarte mici au ramas un ACORD intre rechini. Inutil de precizat ca si multinationalele au angajati care paraziteaza si care au salarii astronomice.