Marin Lupaș afirmă, prin intermediul unui comunicat de presă că este revoltat de modul în care Primăria induce în eroare opinia publică referitor la situația pistelor de biciclete din Arad. Consilierul municipal independent are documente de la Inspectoratul de Poliție și cel de Construcții care atestă că administrația locală minte și dezinformează: pistele nu au fost recepţionate la finalul anului 2015, aşa cum a răspuns instituţia la solicitarea unui arădean. „Constat cu stupoare că Primăria, atât prin vocea reprezentanților săi, cât și în informările oficiale, dezinformează cu privire la situația legală a pistelor de biciclete. Dacă s-a făcut recepția finală, celelalte instituții abilitate nu au fost consultate și nici implicate în procesul pe care legea obligă la orice recepție a lucrărilor efectuate de administrația locală”, spune Lupaș. Consilierul şi-a însoţit comunicatul cu dovezi în susținerea afirmațiilor sale.
Este sau nu efectuată recepția lucrării?
În răspunsul Nr. 3225/08.09.2016 Inspectoratul de Stat în Construcții spune că recepția finală a lucrărilor nu s-a efectuat. Potrivit Regulamentului de recepție a lucrărilor de construcții și instalații aferente acestora, la art. 32 se prevede că «Recepția finală este convocată de investitor în cel mult 15 zile după expirarea perioadei de garanție». De asemenea, și în răspunsul Nr. 56033/26.08.2016 primit de la Inspectoratul de Poliție Județean, se subliniază că «până la această dată nu a fost efectuată recepția la terminarea lucrărilor».
Pasarea responsabilităților
„Cum se poate ca în condițiile descrise de Inspectoratul de Stat în Construcții, cât și cel de Poliție, acum Primăria Municipiului Arad să mintă cu nerușinare că pistele de biciclete au fost recepționate la sfârșitul anului 2015?! Dacă informaţiile sunt solicitate în baza legii, răspunsurile mincinoase se află în afara legii şi pot exista consecinţe”, atrage atenția Lupaș. „Pasarea responsabilității de a verifica conformitatea pistelor în ograda Agenției de Dezvoltare Regională este încă o manipulare. Apoi se vede și cu ochiul liber din materialele distribuite de Poliția Locală pe autoturisme că lipsește fix indicatorul rutier pentru piste de biciclete pentru a le face cu adevărat funcționale! Aceste indicatoare lipsesc tocmai pentru că, după cum am mai declarat public, Poliția Rutieră nu poate fi de acord cu niște piste neconforme care pun viața tuturor participanților la trafic în pericol”, declară consilierul independent.
Echipe de voluntari care să verifice pistele
Marin Lupaș spune însă că nu dorește doar să critice atitudinea Primăriei ci a decis să-i invite pe arădeni să se implice într-un efort civic pentru a verifica fiecare stradă și intersecție unde s-au trasat pistele. „Ca să ieşim din minciună propun să dăm o mână de ajutor Primăriei Arad, probabil oamenii de acolo au altă treabă: să constituim echipe care să măsoare aşa-numitele piste pentru biciclete. Să vedem dacă se află în standardele legale şi prin urmare ar putea fi recepţionate cu acordul Poliţiei Rutiere. Avem mai mult de 70 de străzi prevăzute cu aceste bande, va fi nevoie de un efort civic consistent. De aceea, dacă sunt persoane care vor să se implice, pot să scrie la adresa de e-mail arad.sigur@gmail.com, cu precizarea cartierului în care ar dori să activeze și perioada în care pot face măsurătorile”, concluzionează consilierul Marin Lupaș.
Citiți principiile noastre de moderare aici!