„Primarul Falcă a iniţiat un proiect de hotărâre prin care aparent doreşte să sprijine activitatea organizaţiilor non-guvernamentale din Arad. Proiectul conţine câteva prevederi discutabile, din punctul meu de vedere, care trebuie corectate. Asta în ipoteza în care dorim sprijinirea societăţii civile, nu ajutarea selectivă a unor ONG-uri şi defavorizarea altora. Concret, proiectul se referă la condiţiile prin care ONG-urile pot solicita scutire de la plata impozitului pe clădiri şi teren, în sensul că nu mai trebuie să desfăşoare în acel spaţiu exclusiv activitatea pentru care primesc scutirea. De asemenea, introduce printre ONG-urile neplătitoare de impozit şi pe cele care activează în domeniile: ştiinţific, cultural, artistic, educativ, umanitar, filantropic, sportiv, al protecţiei drepturilor omului, de protecţia mediului. Prevederea discutabilă este prevăzută la modificarea articolului 2: „Beneficiază de scutire la plata impozitului/taxei organizaţiile nonprofit numai dacă fondurile acestora sunt utilizate pentru o activitate de interes general, comunitar, nonpatrimonial şi prin activităţile desfăşurate îşi aduc contribuţia la susţinerea activităţilor comunităţii locale”. Apare desigur întrebarea cine decide dacă activităţile comunităţii locale sunt susţinute sau nu de către ONG-uri? Există posibilitatea ca ONG-urile care îl laudă pe domnul primar de exemplu să fie sprijinite, iar cele care critică activitatea sa să fie excluse? Mai bine eliminăm ambiguităţile şi acordăm facilităţile nediscriminatoriu! Să nu fie pentru 3, să fie pentru toţi! De asemenea, constat că articolele 8 şi 9 înlătură exclusivitatea utilizării clădirilor şi terenurilor pentru activităţi fără scop lucrativ. Aş vrea ca domnul primar să argumenteze mai bine această iniţiativă. Sunt pentru sprijinirea organizaţiilor non-guvernamentale, dar nu aş vrea să încurajăm organizaţii care fac paravan pentru activităţi economice. Până în 21 aprilie cei interesaţi pot depune sugestii pentru înbunătăţirea acestui proiect”, a spus Marin Lupaş.
Marin Lupaş: Primarul Falcă vrea să ajute societatea civilă care-l vorbeşte de bine
Marin Lupaş: Primarul Falcă vrea să ajute societatea civilă care-l vorbeşte de bine
Consilierul municipal, Marin Lupaş, crede că primarul va sprijini doar ONG-urile care îl susţin pe el.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Conservatorii lui Friedrich Merz au câștigat duminică alegerile legislative din Germania, urmați de partidul de extremă-dreapta AfD, care a obținut cel mai bun scor din istoria sa, potrivit sondajelor la ieșirea de la urne realizate de televiziunile publice, relatează AFP.
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 23-02-2025 sunt următoarele:
România
O filmare postată pe TikTok a stârnit controverse după ce o mamă și-a băgat copilul mic într-o cadă plină cu zăpadă, în toiul iernii, spunând că vrea să-l „călească” și să-l facă „spartan”. Imaginile au atras rapid atenția tuturor, iar autoritățile s-au autosesizat, verificând circumstanțele în care a avut loc incidentul.
1
România
Aproximativ 150 de persoane, majoritatea refugiaţi din Ucraina, au participat duminică la un protest organizat în Bucureşti, prin care s-au marcat 11 ani de agresiune rusă şi trei ani de la declanşarea invaziei la scară largă.
4
Mapamond
Papa Francisc, spitalizat cu pneumonie şi a cărui stare de sănătate se menţine critică, a spus, într-un mesaj pentru rugăciunea Angelus, că-şi continuă cu încredere spitalizarea şi tratamentele, potrivit AFP.
ARADON Sport local
CS Universitatea Arad va încerca accederea în play-off, între primele opt echipe.
România
Mai mulți parlamentari PSD și ai minorităților naționale propun, printr-o inițiativă legislativă depusă la Parlament, ca evaluarea anuală a performanțelor profesionale ale funcționarilor publici să cuprindă și verificarea, în scris, a cunoștințelor teoretice actualizate privind actele normative care reglementează activitățile acestora.
1
Citiți principiile noastre de moderare aici!