Consilierul municipal independent Marin Lupaş apreciază votul dat de arădeni la alegerile parlamentare şi alegerea unor oameni tineri şi capabili în Parlament.
„Sunt bucuros că mulţi arădeni, în special în municipiu, au gândit la fel ca mine şi au ales în Camera Deputaţilor şi Senat oameni tineri, pe care îi consider capaili, ca Sergiu Cosmin Vlad şi Adrian Wiener, candidaţi din partea USR. Cred că arădenii vor fi mulţumiţi de alegerea făcută şi de încrederea pe care le-au acordat-o. Pe cei doi, ca şi pe ceilalţi reprezentanţi ai Aradului în Senat şi Camera Deputaţilor îi aşteaptă o perioadă de muncă, în care le doresc să reuşească să îşi respecte promisiunile asumate faţă de arădeni. Aştept din partea tuturor îmbunătăţirea cadrului legislativ, de exemplu regândirea modului de desfăşurare a alegerilor locale, în aşa fel încât aleşii locali să fie cât mai reprezentativi”, declară Marin Lupaș.
Totuşi, acesta ţine să dezmintă zvonurile conform cărora ar fi membru USR. „Pentru că i-am sprijinit prin mesaje asumate public pe tinerii din USR Arad şi unii au interpretat gestul meu ca pe o adeziune la acest partid, vreau să spun foarte clar că îmi păstrez statutul de independent. Sunt interesat de administraţia locală, de soarta oraşului nostru. Voi continua să îi reprezint pe arădeni în Consiliul Local Municipal, în parteneriat cu parlamentarii cu care voi identifica puncte de vedere comune. Este bine că au trecut şi aceste alegeri şi sper că vom putea găsi un cadru de dialog normal în CLM, care să nu fie distorsionat de contextul alegerilor parlamentare şi de campania electorală. Sunt multe decizii de luat şi cred că trebuie să ne întoarcem cu toţii privirea spre problemele locale”, a concluzionat Lupaş
Citiți principiile noastre de moderare aici!