„Arădenii cunosc faptul că încă din iarnă primarul Gheorghe Falcă refuză cu obstinaţie să permită includerea pe ordinea de zi a şedinţelor Consiliului Local a proiectului de hotărâre privind atribuirea sediilor pentru cabinetele parlamentarilor USL. În luna ianuarie a refuzat chiar şi propunerea aparatului Primăriei de a introduce pe ordinea de zi un astfel de proiect de hotărâre, aşa cum s-a făcut de fiecare dată după alegerile parlamentare. Este o mare minciună faptul că noi, consilierii USL, blocăm atribuirea sediilor pentru cabinete mai ales că cei din PDL ştiu foarte bine că parlamentarii lor stau în continuare în vechile sedii în baza unor contracte valabile doar până la sfârşitul mandatului trecut”, declară consilierul municipal USL, Marin Lupaş.
Consilierul USL mai arată că deputaţii Dorel Căprar şi Flavius Măduţa au dorit doar să atragă atenţia asupra problemei atitudinii primarului Falcă în privinţa cabinetelor parlamentare. „Ei au vrut să arate că pe Gheorghe Falcă îl caracterizează două lucruri: răutatea şi faptul că de obicei nu spune adevărul, însuşiri care ies la suprafaţă cum nu se poate mai bine în acest caz. Din poziţia mea de secretar executiv al PSD Arad pot spune că cei doi deputaţi şi-au amenajat spaţii pentru audienţe la sediul PSD încă din prima săptămână de mandat şi se întâlnesc acolo în fiecare săptămână cu zeci de oameni care vin la ei cu diferite probleme, având audienţe în cel puţin două zile din săptămână. Amenajarea unor sedii propice pentru cabinetele parlamentare ar fi un semn de respect faţă de cetăţeni, dar se pare că primarul Falcă crede că numai arădenii care calcă pragul parlamentarilor PDL trebuie să să fie primiţi în condiţii potrivite”, a mai arătat Marin Lupaş.
CITESTE SI:
Gheorghe Falca: “Nu am evaluat gresit prioritatile Aradului”
Citiți principiile noastre de moderare aici!