„Iată cum, din cauza unor interese exclusiv politice, riscăm să nu avem la 100 de ani de la Marea Unire un monument dedicat acestui act istoric. Toate naţiunile dezvoltate îşi celebrează momentele de referinţă din istoria lor prin monumente, or noi, arădenii, demonstrăm încă o dată că am rămas mult înapoi nu faţă de alte popoare europene, ci şi faţă de oraşele învecinate. Nu se poate ca în ceasul al 12-lea, răspunderea să fie în continuare pasată de la Primărie la Guvern şi înapoi, ca şi cum nimeni nu ar dori să-şi asume un eşec ce pare astăzi garantat. Primarul Aradului afirmă senin că noi, arădenii, prin Consiliul Local, nu putem hotărî unde să amplasăm un monument înainte de a avea un aviz al Ministerului Culturii, de parcă amplasarea acestuia nu ar putea fi condiţionată, în textul hotărârii, de obţinerea acestui aviz”, declară Lupaș.
Acesta redă înșiruirea de locații schimbate pe parcursul anilor și cum unele sunt simple fumigene, menite să distragă atenția și să amâne o decizie concretă. „Tărăgănarea vine după ani şi ani în care primăria condusă de acelaşi primar a tras de timp într-un mod nepermis, s-a marşat pe o soluţie – lacul Pădurice – care nu a întrunit aprobarea întregii societăţi arădene, pentru ca apoi să fie luate în discuţie alte locuri precum Piața Catedralei, în fața Primăriei unde avem deja un monument – cel dedicat Revoluției din 89 – sau pe terenul privat al fostei fabrici Tricoul Roşu şi aşa mai departe – zone pentru care nu a existat un studiu solid în prealabil. Pentru platoul din faţa Consiliului Judeţean m-am exprimat de când a fost sugerată de arhitecți ca o soluție de compromis ce ar urgenta amplasarea. Acum nu s-a luat nici decizia, nici nu mai vorbim de multele lucrări de amenajare ce trebuiesc făcute. Or, noi avem foarte multe exemple de lucrări mai puţin complexe, cum ar fi stadionul Motorul, pe care Primăria nu a fost în stare să le încheie într-un an de zile.”
Gata cu aruncarea vinei!
În următoarea şedinţă de Consiliu, Lupaș va solicita Primăriei să-şi asume ferm că poate executa lucrările ce-i revin până la data de 1 Decembrie anul acesta, oricare ar fi finanţarea lor, „pentru că şi aici se manipulează până când nu mai ştie nimeni care au fost termenii înţelegerii iniţiale, care stipulau că Primăria trebuie să amenajeze terenul şi fundaţia pe care va fi amplasat Monumentul. De cealaltă parte, constat că cei din PSD vor în continuare amplasarea monumentului pe lacul Pădurice, deşi este evident că nu se mai pot face într-un timp scurt nişte lucrări atât de complexe. Ei vor să arunce vina pe primarul Falcă, iar acesta pe Guvern şi PSD, în timp ce arădenii rămân fără monument. Ne mai mirăm atunci că nu se găsesc soluţii şi nu se colaborează pe teme care să spunem că ne afectează zi de zi la modul concret, precum CET-ul sau infrastructura. Zilele următoare sunt un test pentru noi, ca reprezentanţi ai arădenilor. Ne vom testa capacitatea de a lucra împreună pentru a ne cinsti simbolurile naţionale, în deplin spirit european. Să vedem dacă suntem în stare şi de acţiune, nu doar de gargară politică, de aruncat vina în curtea duşmanului politic”, spune consilierul independent.
„Este evident că acum trebuie identificată rapid soluţia cea mai simplă pentru a avea Monumentul amplasat până la data de întâi decembrie. Sper să ne putem mobiliza, eu sunt gata să susţin orice propunere concretă şi să demasc totodată orice vorbă spusă ca un alibi pentru inacţiune cu scop exclusiv politic”, a concluzionat Marin Lupaş.
Citiți principiile noastre de moderare aici!