S-au adunat cu totii la Scoală pentru a întâmpina primăvara asa cum se cuvine. Pentru cei mici acesta a fost primul pas într-o unitate Scolară într-o formă organizată, întrucât anul viitor o parte dintre ei vor trece într-o altă treaptă de învătamânt.
Cadrele didactice Camelia Moler si Dorina Dolha – initiatoarele proiectului de parteneriat dintre cele două institutii, Ioana Moisă, Adriana Sandru si Marcela Zaha s-au ocupat de familiarizarea copiilor de grupă mare si pregătitoare cu atmosfera scolară. Mărtisoarele confectionate cu migală de către scolari si prescolari la un loc vor fi dăruite cu drag tuturor prietenilor, în special copiilor de la Scoala Specială cu clasele I-VIII din Arad, cadre didactice implicate în acest proiect Maria
Lugojan si Monica Scurei, dar si prietenilor de la Grădinita si Scoala Generala din localitatea Gurba, judetul Arad, cu care pre?colarii au încheiat recent un parteneriat de colaborare, cadre didace Monica Onita si Amalia Cretu.
Activitatea, denumită „ Mărtisoare pentru prieteni” este de altfel una dintre activită?ile pe care educatoarele Grădinitei cu P.P. Nr.22, sub coordonarea directorului Marinela Alecu si le-au propus a le desfă?ura în scop caritabil prin Centrul de Resurse pentru Educatie si Dezvoltare Arad pentru copiii cu C.E.S. , pentru prietenii din localitătile învecinate si pentru părinti.
Toate mărtisoarele vor fi expuse la Biblioteca Judeteană „A.D. Xenopol”, iar cu o parte dintre acestea se va organiza o expozitie cu vânzare la S.C.Remat Arad, fiind confec?ionate din materiale reciclabile.
JA – V.F.
Citiți principiile noastre de moderare aici!