TIMIŞOARA. A acceptat să stea de vorbă cu Jurnal arădean/ Aradon doar cu condiţia de a nu-i face public numele. Până la urmă, în contextul dat, acesta nu e decât un detaliu. Nu contează cum se numeşte, nu contează dacă e bărbat sau femeie, nu contează câţi ani are, nu contează decât că… e medic la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, că a fost confirmat cu coronavirus, iar acum e internat la Spitalul de Boli Infecţioase din Timişoara. De când a aflat verdictul s-a simţit stigmatizat şi, dincolo de suferinţa fizică, a avut (şi încă are) de dus o luptă mentală aproape imposibilă. Dar e sigur că va răzbate pentru că ştie că Dumnezeu îi este alături.
Eficienţa regimului draconic
Alături de încă o persoană, se află într-un salon a cărui uşă se deschide de doar trei ori pe zi, când vine mâncarea. „Ne-o lasă în faţa ușii… în rest, nu avem voie să deschidem. Asistenții și medicul vin pentru tratament sau vizită. În rest, suntem doar noi pe câţiva metri pătraţi” – relatează medicul arădean. Iar asta e varianta frumoasă. Pentru că la început uşa a fost închisă cu cheia. „Apoi ne-au explicat regulile, după care au lăsat-o deschisă” – spune medicul-pacient.
El insistă asupra regimului draconic obligatoriu într-un spital în care sunt trataţi pacienţi cu coronavirus: „Citesc pe internet că lumea jignește referindu-se la ce se întâmplă la Spitalul TBC din Arad. Dar nimeni nu s-a interesat să vadă cum e în alte secţii din alte spitale. Acesta e normalul! De aceea aici, la Timişoara, rata de vindecare este mare. Pentru că regulile sunt stricte, pentru că personalul le respectă și… eficienţa se vede. Este adevărat, toți sunt în combinezoane – chiar şi femeile ce fac curat sau doamnele care duc mâncarea au mască, vizieră și halat chirurgical. Atât holul, cât și ușile se dezinfectează de trei ori pe zi, la o oră după ce ne duce mâncarea.”
Durerea din suflet
Nu ştie când sau cum s-a infectat cu COVID-19. „E o enigmă… am intrat în contact, am luat de la serviciu… Acesta e riscul când lucrezi ca şi cadru medical, de aceea avem sporuri salariale” – explică medicul.
Când a aflat că e pozitiv la coronavirus, s-a gândit imediat la familia sa, la tristeţea pe care i-o va provoca această veste. Iar dacă familia a plâns, unii dintre apropiaţi au găsit de cuviinţă să-i facă reproşuri. „Cel mai dureros lucru – mai dureros decât boala în sine – a fost când unele rude şi unii prieteni au început să mă acuze că le-am dat și lor boala. Nu au mai ținut cont că ani de zile la rând am fost alături de ei la greu… acum toți mi-au reproșat lucruri care dor și care nu se vindecă. Boala va trece, dar cicatricele vor rămâne. E un joc la nivelul minţii… să stai pe câțiva metri pătraţi tu și cu o persoană necunoscută și să primești SMS-uri de reproş de la cunoscuţi… Ce vină am eu dacă asta mi-e meseria? Dacă cineva crede că eu am avut de gând să dau familiei sau oricărui om… se înșală amarnic” – spune, întristat şi însingurat, medicul arădean.
Sub povara aceloraşi sentimente, el se referă şi la jignirile aduse cadrelor medicale în mediul on-line, în comentariile postate la unele articolele de presă: „Îmi judecă colegii care au demisionat, fie asistenți, fie medici… Iar despre noi, cei infectați, zic că ne merităm soarta… Ce să zic? Ne vom întoarce când vom fi bine şi vom lucra pentru fiecare dintre ei – şi pentru cei care jignesc şi pentru cei care fac reproşuri… Îi vom consulta şi îi vom trata pe toţi cei care vor avea nevoie, indiferent de cuvintele pe care ni le-au adresat…”
Cu Dumnezeu alături
În ciuda durerii sufleteşti provocate de unii, există şi oameni care îi fac mai suportabilă suferinţa fizică. Tusea, durerile musculare şi febra au început să dispară încet-încet în urma tratamentului medical.
„M-au sunat şi mi-au trimis mesaje foarte mulţi oameni, din toate categoriile – doctori, asistenți, portari, directori, chiar și oameni politici… Toate mesajele lor s-au terminat cu <Doamne ajuta!>. Să ştiţi că, mai presus de orice – mai presus de oamenii care mă contactează, mai presus de vorbele pe care mi le adresează –, mă ajută Dumnezeu. Îl simt mai aproape ca la biserică. Să știți că Isus trece și pe aici…” – ne-a asigurat medicul bolnav de coronavirus.
„Cum i-aţi simţit dumneavoastră prezenţa lui Isus?” – am întrebat. „Ziua… noaptea… Nu ne lasă să cădem psihic. Primesc mesaje în care toți Îl invocă pe El. Primesc mesaje cu versete din Biblie… Am primit adesea Psalmul 91, îl citesc zilnic. Simt că îmi vorbește de fiecare dată” – mărturiseşte medicul aflat pe patul de spital.
Experienţă sfâşietoare
Mii de decese cauzate de coronavirus au fost raportate în întreaga lume. „V-aţi gândit vreo clipă ca aţi putea muri?” – am întrebat.
„Din fericire, am făcut o formă destul de uşoară a bolii, dar m-am gândit că aş putea să fac complicaţii şi că starea mea s-ar putea agrava. Știi ce e dureros și înțelegi că e normal. Când îi vezi în combinezoane pe toţi cei din jurul tău… Nu stau mai mult de 2-3 minute cu tine… Ușile nu le deschizi, nici pe geam nu poți sta… Toți se uită ciudat la tine… E de înțeles, e normal să fie aşa… Dar pentru tine, care ești în situație, e de-a dreptul sfâşietor” – povesteşte medicul.
Transformarea
Cu siguranţă va ieşi alt om din această experiență. Cum va fi acel om? În ce măsura se va asemăna cu cel dinainte? În ce fel va fi schimbat de coronavirus?
„Voi încerca să fiu la fel. Chiar dacă eram căzut și mulți nu mi-au întins mâna. Îmi voi face meseria mai cu drag. Mă voi apleca mai mult în faţa celui bolnav şi îl voi asculta cât pot de mult. Pentru că mult, foarte mult fac și vorbele celor din jur… Am știut asta de mic copil, le-am aplicat în fiecare zi la serviciu, dar acum le-am aflat pe propria piele… Mai presus de orice, nu o să treacă o zi fără să Îi mulțumesc Lui Dumnezeu pentru sănătate, pentru ce am dobândit” – a conchis, pentru Jurnal arădean/ Aradon medicul arădean infectat cu COVID-19.
Psalmii 91
1. Cel ce stă sub ocrotirea Celui Preaînalt şi se odihneşte la umbra Celui atotputernic,
2. zice despre Domnul: „El este locul meu de scăpare şi cetăţuia mea, Dumnezeul meu în care ma încred!”
3. Da, El te scapă de laţul vânătorului, de ciumă şi de pustiirile ei.
4. El te va acoperi cu penele Lui şi te vei ascunde sub aripile Lui. Căci scut şi pavăză este credincioşia Lui!
5. Nu trebuie să te temi nici de groaza din timpul nopţii, nici de săgeata care zboară ziua,
6. nici de ciuma care umblă în întuneric, nici de molima care bântuie ziua în amiaza mare.
7. O mie să cadă alături de tine, şi zece mii la dreapta ta, dar de tine nu se va apropia.
8. Doar vei privi cu ochii şi vei vedea răsplătirea celor răi.
9. Pentru că zici: „Domnul este locul meu de adăpost!” şi faci din Cel Preaînalt turnul tău de scăpare,
10. de aceea nicio nenorocire nu te va ajunge, nicio urgie nu se va apropia de cortul tău.
11. Căci El va porunci îngerilor Săi să te păzească în toate căile tale;
12. şi ei te vor duce pe mâini, ca nu cumva să-ţi loveşti piciorul de vreo piatră.
13. Vei păşi peste lei şi peste năpârci şi vei călca peste pui de lei şi peste şerpi. –
14. „Fiindcă Mă iubeşte – zice Domnul – de aceea îl voi izbăvi; îl voi ocroti, căci cunoaşte Numele Meu.
15. Când Mă va chema, îi voi răspunde; voi fi cu el în strâmtorare, îl voi izbăvi şi-l voi proslăvi.
16. Îl voi sătura cu viaţă lungă şi-i voi arăta mântuirea Mea.”
Trimite articolul
XDumnezeu sa te ajute,dragă coleg,ești un medic devotat meseriei. Nu lua în seamă răutăților,după ce va trece totul vom fii mai răi. Te purtăm în rugăciune! Cu respect, dr Vasadi Mihaela, Pecica
-
Doamnă, Nu sînt răutăți.
Sînt adevăruri pe care doar pacienții le stiu.
Voi doctorii nu le recunoașteți.
Dar ,cineva acolo, sus le vede pe toate!-
Vede și mintea ta îngustă… Cum vorbești despre alți nici măcar de cazul tău…ce treaba are cei care au căzut acum la Datorie cu bunica…te miri ca nu te lasă să vorbești….eu nu te lăsăm sa îți dai părerea.
Sa va faceți bine… Altfel o sa vorbească Dorina de voi!!!-
Cazul a fost prezentat azi pe DIGI 24.
Vreu sa văd cum se musamalizeaza si asta.
Inca odata Dumnezeu va face dreptate , le-a vazut pe toate.-
digi 24 incearca sa aplatizeze toata aceasta molima! sunt maestrii in a face sa nu para asa grav ce se intampla in tara!
-
-
Vizionati stirile Antena 1 , ora 19
-
Nu ti-e rusine? Dumnezeu e Sus si vede si iti va rasplati cu varf si indurat. Asa sa iti ajute Dumnezeu.
-
-
De ce guvernul neamtului NU INCHIDE FRONTIERELE nici acum ? Via neoamenii din diaspora cu voturile in Romania ????
-
Cum poti sa lasi virusul sa intre in tara ?!?!?!?
De ce fac asa ceva iohanis si oamenii lui ….. romanii sint fara aparare ….. -
Au facut carne de tun din oamenii din spital.
-
Ei si-au ales meseria aceasta!Dădeau bir cu fugitii dara era un cutremur,timp de razboi?
-
-
-
Care ati vrut europenizare acum aveti . Si globalizare si conducatori bine mersi in izolare. In timp ce romanii sint prada diasporezilor.
-
Fara europenizarea asta nu calatoream in afara tari decat cu multe si lungi cereri de aprobari peste aprobari. Nu vorbim de concedii, lucrat in strainatate, ii suficient sa ne gandim cat de usor ajung tirurile cu alimente, echipamente, medicamente si putem vedea beneficiile europenizarii. Sau gandeste-te la o firma locala care vrea sa produca niste masti dar nu mai are materiale. Marfurile ajung mult mai rapid, fara complicateniile cu vama, declaratiile, actele, verificarile containerelor, etc. Comanda tesatura de bumbac din Egipt/India si sa vezi cat dureaza formalitatile.
Dar nah, daca stai numai in orasu tau, esti de inteles…-
oricum , 1)marfurile nu vin din Eu ,ci din China,via Eu ..in cazul in care nu stii ! Iar, 2).transporturile se fac pe baza acordurilor intre tarile EU si cele non-eu..in cazul ca nu stii… 3).produsele Eu au dublu standard fata de noi,insa la acelasi pret, pe cand din tari ca Egipt/India sunt mult mai naturale ,deci mult mai bune…4). Libera circulatie pentru noi,oamenii cinstiti, e mai mult daunatoare decat folositoare;am exportat foarte multi infractori care ne-au facut tara de ras(cred ca si tu esti printre ei), maidanezii,au devenit o povara toxica pentru tara prin devenirea lor intr-o massa de manevra a fortelor antinationale.; si iata, acum ,tot maidanezii ne aduc din Eu ,odata cu revenirea lor,cea mai contagioasa boala a mileniului..5) libera circulatie dauneaza pentru Ro si prin faptul ca multi romani de buna calitate au ajuns sa munceasca pentru straini,in loc sa creeze plus valoare pentru Ro ..Libera circulatie,este in paguba noasta ca tara,deci !
-
caly
1. indiferent de unde sunt originare, vezi cat dureaza formalitatile+numarul de acte. cele din depozitele din UE sunt deja verificate iar ptr transportul din Hamburg sa zicem pana la Arad ai nevoie doar de niste acte. Nu te tine cu tirul la frontiera sa iti inspecteze fiecare palet, sa iti ceara acte ptr fiecare sau sa arati mostre. Desigur, daca au suspiciuni de trafic substrante interzise, atunci da, iti poate desface orice, dar in principiu vorbesc de oameni corecti, morali, nu certati cu legea.
2. cu tot cu acorduri (care sunt generale) tot te pune sa arati mostre. deci trebuie sa desfaci paleti acolo unde le primesti (port, granita). Ai cumparat din China macar o data? de ex Aliexpress? cantitati mari, nu husa de tel; stii cate acte iti trebuie? sau, fa o achizitie din India/Bangladesh de un container de produse textile si te vei dumiri. In plus poti primi si din tari cu care nu exista acorduri bilaterale de comert dar marfurile vor fi supuse verificarii.
3. ai suspiciuni? aduna dovezi, expertize chinice, medicale/sanitare, fa reclamatii petitii. hai spor conspirationistule. Sau, de ce nu faci tu produse mai calitative? La magazin, la ce te uiti: pretul sau tara de productie? Usor de comentat pe forumuri, dar cand sa pui mana… da-i greu…
4. pai in alt comentariu ziceai ca de ce vin inapoi hotii, sa stea acolo. acuma zici: de ce au plecat? trebuia sa stea aici. ca sa ce? sa iti fure tot ce prind? ai ratiune de amiba. esti ca-n bancu cu iepurele si palaria 😀
5. a iesit comunistu din tine. Tu i-ai fi tinut aici pe toti pe salarii mizere, fara speranta la un trai mai bun. Cu forta nu rezolvi lucrurile pe termen lung, vezi cazu idolului tau Ceausescu. 200.000 pe strazi la revolutie. Au plecat ca au fost trati rau de clasa conducatoare – fosti comunisti, indiferent de partid. Exodul de creiere are loc ptr ca in loc de meritocratie este nepotismu, cumetria. Nu mai face pe prostu, vezi cati prunci de-ai psd-istilor dragi tie au fost angajati pe functii prin guvern, primarii in ultimii 3 ani, dar ei n-au studii in domeniu. Ca si sefu DSP de la noi. -
anonim sau adelin stoianov!
te pierzi in detalii marunte si ieftine,nu esti in stare sa retii esentialul..
Formalitatile de care zici NU ar fi daca am avea altfel de relatii cu acele tari;insa noi am fost tinuti slugoi la unii jmecheroi din UE ,in timp ce ei au relatii fructuoase cu China,India,etc..Dar nu-i asa ca e mai bine sa cumparam noi produsele asiatice via alte tari UE??
Pai daca ai ales sa mergi pe salarii mai mari si contribui la CAS-ul tarilor din vest,pai atunci stai acolo si te trateaza pe banii tai,nu veni nesimtitule si te trata pe banii nostri;in plus ne mai aduce si boala in populatie !sa stii ca o tara nu se construieste cu fugari lacomi de salarii mari,ci cu patrioti care raman in tara sa puna osul impreuna ca sa ridice aceasta tara,,
In plus,atunci cand ai infractori ,trebuie sa le aplici tratamentul adecvat,nu sa-i lasi sa te jefuiasca in numele unei asa-zise democratii..Sa stii ca lasarea lor sa plece pe afara si sa-ti vina doar atunci cand sa te infecteze,nu e deloc o solutie…Trebuie tratati ,orice fapta isi are tratamentul…si invatati sa-si plateasca toti datoriile ls stat..
mai tii minte cand le-a cerut guvernul diaporezilor ,acu vreo 2-3 ani ,sa contribuie si ei cu bani la bugetul de stat,o taxa de solidaritate?? ..AU REFUZAT,dand-o in diverse ca ii dau banii lu “dragnia”…
Cam astia sunt cei pe care ii sustii, fiindca si tu esti probail ,unul dintre ei,O RUSINE A TARII!
-
-
-
Ma tot intreb tehnologia de ce da ocazia celor cu o minte atat de ingusta as puna mana pe o tastatura si sa comenteze in scris! Bine ca va tarati pe coate unii sa pupati moastele, dar nu ati inteles de ce? Multa sanatate si putere doctore!
-
-
Doctorii au fost impinsi la imbolnavire de lipsa echipamentelor de protectie. Liberalii ii au pe constiinta pe cei din personalul medical care cad bolnavi, dar nu le pasa.
Bogdane,multă sănătate si cat mai rapid la trebă..
E nevoie mare…
-
Cînd omul ajunge in necaz il cauta pe DUmnezeu!
E bine si atunci decat niciodată.
Am ceva de spus public….Dar nu am acordul familiei.
Dar e groaznic ce ati facut la judetean Arad cu o bunică.
Dar totusi pentru asta imi permit să va spun sa va fie rusine.
Si Dumnezeu sa vă plătească la fiecare după fapte!
Nu stiu ….-
Sau după răutate d-na Dorina!
-
Nu doresc rautate ca d-na dr.de mai sus din Pecica.
Puteci citi pe Special Arad.ro
-
I-auzi ! Cand omul spune adevarul, supara, e rau !
Ipocritule !
-
-
Dorina esti o drept-credincioasa pur sange. Dar stii ca Gizăs pe cruce s-a rugat la Dumnezeu sa ii ierte pe cei care il chinuiau, nu?
-
AR TREBUI SA il caute la bine! si sa AI MULTUMEASCA PENTRU BINE!
-
-
Nu este vorba de Bogdan 😐
Daca si medicii ajung sa creada ca niste vorbe sau ganduri catre neant ii va salva, e clara soarta noastra… Mai sa ne trimiteti la biserica sa ne vindecam mai trebuie.
Ps: isus a fost un evreu martirizat post mortem…e ca si cum speri de la o piatra vindecarea, fara sa faci nimic in aceasta privinta
Trezireaaa
-
tu ramai cu neantul tau…si te rog sa ne lasi pe noi cei prosti si inapoiati sa i cerem ajutorul LUi Dumnezeu.
sanatate la trup si la minte iti doresc-
El încă nu sa trezit 😂😂😂
-
-
sper ca Dumnezeu – Divinitatea sa te pedepseasca cat mai curand pentru mizeria si dispretul pe care le ai in tine si le exprimi !
-
…spuse tarr,intre 2 rugaciuni. Fdm,fgm,fmm
-
Mai ipocritule, cum poti sa-l invoci pe d-zeu în timp ce-i dorești rau aproapelui tău !?
De fapt, esti un cre(s)ti adevărat!-
pedeapsa Lui Dumnezeu poate insemna o indreptare pentru un ticalos,deci e spre binele ticalosului..Eu ii doresc binele acestui ticalos necredincios, adica sa fie intors din drumul pierzaniei precum apostolul Pavel pe drumul Damascului.. apropo, vezi ca “aproapele” nu se refera la fiece jivina ,ci la cei apropiati tie: familie,prieteni,etc
-
-
Acum ca a fost de ambele parti ale baricadei o sa-si priveasca in mod sigur cu alti ochi pacientii.Insanatosire grabnica!!!
-
Oare? Romanul, de regula e ipocrit.
-
Către Bau Bau: oare tu ce nație ești?
-
-
Bine punctat!!
Dar sa nu uiti ca doar Dumnezeu, Isus Cristos si Duhul Sfînt te poate salva intotdeauna , de aceea trebuie marturisit si primit in inima ta pe VECIE ! MARANATA !!! EBEN EZER !!!
-
maranata e o secta ..dumnezeu nu face secte cu oamenii !!
-
nu e o secta,,,si asta in ideea ca poate ai aflat ca secte erau denumite ininte de 89. Se prea poate sa fi din generatia aceea!!
E o alaturare de cuvinte intr o limba despre care sunt ca nu ai cunostinta
sanatate sa ai!-
e o secta conform dex ului..deci sectanti ma pacalitule!
-
Ai amintit DEx-ul dar ai scris tot prostii #minciuni. Chiar eram curios ce scrie in dex: …”Domnul vine”] (Înv) Formulă de imprecație, în special la adresa hoților de cărți bisericești Vz anatemă, afurisenie.
https://dexonline.ro/definitie/maranata
-
-
-
MARANATA = VINO DOAMNE
-
-
Sa inteleg, deci, ca musulmanii, budistii, shintoistii, taoistii si multi altii de alta religie decat crestina nu au nici o sansa? Chinezii vindecati s-au rugat la Iisus ca sa ii vindece? Terminati cu tampeniile!
Pt medicul din articol: respect si insanatosire grabnica. -
urat imi este de secte din astea ca voi! unde au nenorocitele astea de secte acum 1000 de ani?
DOMNUL DOCTOR B.P. va dorim insanatosire rapida.
Fara sentimente de vinovatie si condamnare .Ele sunt de la oameni.Oamenii ne vor dezamagi totdeauna.Asa ne invata Tatal Nostru in scrisoarea Lui de DRAGOSTE.
Asa ca fruntea sus.
“Domnul sa te binecuvanteze si sa te pazeasca!
25. Domnul sa faca sa lumineze fata Lui peste tine si sa Se indure de tine!
26. Domnul sa-Si inalte fata peste tine si sa-ti dea pacea!
-
Nu e Bogdan cel care a vorbit in acest articol. Il confunda toata lumea .
Nu cred ca era necesar sa scrieti numele chiar daca stiati de cine e vb. A spus clar ca nu vrea sa ii fie numele public. 😒
De ce la Timisoara se trateaza? Trebuia in Arad sa fie tratat si aici sint medici buni si priceputi. Sa fie pus in targa ssu roaba de urgenta si transportat inapoi la Arad. Daca avem medici asa de buni in Arad nu merita sa dea spaga celor din Timisoara. Fondurile trebuie sa ramana in judet,la doctorasi nostri care abia asteapta o in incurajare monetara de la bolnavi.
-
Nu vreau sa jignesc doctorii dn Arad,dar marea majoritate sunt praf,personal eu, cat si familia mea am fost la limita,la granita cu viata.Dar am avut noroc cu cei din Tm
-
voi sunteti praf la propriu. si tu si analfabetul ala de-si zice singur pitagora.
-
0# sau liva 😜graba la bumbi sint contra cronometru. Nu baga degetu in gura in perioada asta.
-
-
Ai dreptate Florin.
…..Acest dr sa dus la Tim după ce s-a plîns la pnl-soții de la BUCURESTI.
-
Sanatate, dl doctor!
Avem nevoie in continuare de dvs.
In zilele acestea, iti dai seama cine iti e cu adevarat prieten.
Oricine se poate imbolnavi, nu alegem cine da sau cine nu, asa ca nu puneti la suflet rautatile oamenilor!
Va salut si va respect, din Arad – chiar daca nu va cunosc.
multumesc
Adică să înțelegem că pe el îl iubește D-zeu dar pe cei care au murit de virus nu? Multă sănătate !
-
si tie multa sanatate! sa intelegi doar ca inca nu a trecut pericolul in cazul acelui medic. Si sa nu l judecam ….nu am trecut probabil nici unul dintre noi pe acolo!
Cati au murit la Arad de infectii nosocomiale (mai multi decat cei care vor muri de virusul asta de rahat) si ce ati facut?
Cate cazuri de malpraxis ati vazut si ati tacut?
Cate cazuri de angajari pe spaga ati vazut si ati tacut?
Cati colegi impostori (si in meseria asta sunt niste criminali sociopati) ati cunoscut si de ce ati tacut?
Cate mizerii incrdibile ati vazut si ati tacut?
Cati oameni lasati sa sufere si chiar sa moara ati vazut dar ati tacut?
Cata mizerie administrativa ati vazut dar v-ati complacut?
Cate contracte dubioase ati vazut dar ati tacut?
Cate pile au intrat in fata si ati vazut dar ati tacut?
Ce legatura au toate astea cu juramantul lui Hipocrat in constiinta personala, care tace si se complace?
Cate nereguli ati semnalat? Cat ati vorbit cu opinia publica, cum ati comunicat? Nicicum! Nici in contextul actual nu aveti curajul sa spuneti nimic de mizerile pe care le faceti voi medicii sau macar de cele care vi se fac voua.
Nici acuma cand te plangi de comentarii, prieteni si colegi nu intelegi sa stai drept, in picioare nu in patru labe, sa ai demnitate si sa te vada toti. Nu, tot anonimat. Intelegeam anonimatul daca veneai cu informatii care riscau sa se rasfranga asupra ta, dar asa, vaicareala discreta in ziar. Noaptea mintii.
Toti avem nevoie de adevar. Noi pulimea, voi doctorii, noi ca societate, copiii nostrii, vitorul, toti si toate. Si tu taci si te complaci si nici macar nu ai decenta sa taci in liniste, nu, tu taci zgomotos, isteric, in ziar!
-
da da da da da. prima data ca aud ca doctorii se plang de mizeria din spitalul arad e ACUM, cand ii afecteaza si pe ei direct. pana acum ne trimeteau la farmacie, ziceau ca pioceanicul e normal, ca lipsa de curtenie e normala, totul era in parametri de siguranata si veselie pe salarii uriase. acum si-au adus aminte, daca nu si-au luat peste noapte concediu sau pensie sa numere banii facuti pe sanatatea noaastra in conditii mizere, ca se poate muri. spitalul si ei vor ramane la fel si dupa. hai sa facem un ramasag. acum e spaima mare , apoi, lupul…naravul…parul! Mare onoare si profesionalism in Arad la atatia oameni de stiinta, doctori profesori, pline usile de tituri:)))) Pe bune???
-
Cata dreptate aveti !!! Doamne, Doamne mai intoarce din cand in cand si roata… problema e cine ne vindeca ?? Acum ca avem atata nevoie sa avem medici implicati si fara figuri… Acum mai vad si unii medici cat de rau este sa fi tratat ça si un gunoi….asa se comporta cu noi … ça si cu niste gunoaie… uita cine ii plateste… uita ça toti ajungem intr-e patru scanduri mai devreme sau mai tarziu…Nu mi-e mila de medici… mi-e mila de noi ça nu are cine sa ne trateze… Doamne ajuta!!
Multa sanatate si vindecare rapida.Faptul ca unii din cei apropiati va aduc acuze,reprosuri ,si faptul ca ati fost alaturi de ei cand au avut nevoie sunt oameni care acum isi dau arama pe fata ,sunt oameni de NIMIC!! Acum aveti ocazia sa vedeti in realitate cine este cu adevarat om si cine nu,Eu va doresc din suflet sanatate ,Mai stiu ceva ,ca atunci cand veti reveni la lucru intelegi mai mult bolnaviiD-zeu sa fie cu dumneata si sa revii sanatos
Dupa ce iasa intra in pensie sau isi Da demisia bravooo
bai ,nu aveti cum sa comparati timisoara , cu acest sat numit arad
Domnilor jurnaliști, este inadmisibil sa nu știți despre COVID 19 ca este o boală, nu un virus’ iar cu o boală nu te poți infecta! Virusul care provoacă COVID 19 se numeste SARS COV 2. Ar fi bine sa va documentati inainte de a va face de ras in public.
Si câți oameni simpli au murit în Arad în perioada ăsta care n au avut șansa să ajungă în Timisoara.Toți care pot merg la Timisoara nu vor tratamentul la arad.Din cauza incompetentei corupției disprețului atitudinii fata de pacient?
Omul cu răutatea lui ,tu Ionuț rămâi sub ocrotirea celui PREAINALT. Aici e examenul sfinților…O mie sa cadă la dreapta ta si zece mii alături dar de tine nu se va apropia .DUMNEZEUL SLAVEI SA TE BINECUVÎNTEZE Ma rog lui Dumnezeu pentru toti medici ca MEDICUL SUPREM SA VA OCROTEASCA !!
Ps ..sora Mia se roagă mult pt tine
-
Nu este vorba despre el, nu a dat interviu niciunui jurnalist.
Buna ziua,
Nu locuiesc in Arad și nu stiu despre cine e vorba.
Vreau sa îmi exprim respectul și admirația pentru acest doctor care a făcut mult bine ( presupunere) și are aceste opinii publice ( fapt). Are fiecare dreptul la liberă opinie și a dumnealui este pilduitoare. Agreez. Cred in Dumnezeu și puterea Lui vindecătoare.
Apoi vreau sa îmi exprim admirația și respectul pentru Diana Dutu care a publicat articolul incluzând Psalmul 91, citat de Dl/ Dna doctor.
A fost o zi mai frumoasa astăzi cu oameni frumosi ca voi…
Va Multumesc,
Elena
Multa sanatate si Doamne ajuta sa va faceti bine domnule doctor.
Vina o purtam toți ne-am lăsat și complăcut în acest sistem condus de acești politruci care tot noi iam votat mai mult sau mai puțin și comportamentul doctorilor sau tuturor funcționarilor în tara asta e la fel ca și tot ce se întâmplă de la președinți premieri parlamentari etc neam complăcut acum tre sa suportam consecințele asta e problema autocritica tre sa ne-o facem toți ce nu am făcut bine sa nu avem de suferit acum.
Sper sa ne vina minte la cap și sa nu mai fim duși de nas de toți politruci și sa ne scolm copiii cum trebuie măcar ei sa aibă o viata mai buna decât noi.
-
….ai dreptate. Ia sa vedem noi ăstia oamenii de rand când avem o broblema de sanatate intervine Johanis ,Orban , Tătaru ed-compani ?.
pentru dr de la UPU a facut-o, din cate am aflat.Asta nu e discriminare?
Stirea cu bunica moartă duminică la Spit. Jud. Arad o puteti citi si pe Special Arad
pentru doctorii astia devotati, vedeti ca au iesit cu moastele pe strada,trece ti nebunilor la lins ca va vindecati
sunt tot acele moaste pe care le ati pupat inainte de examene doar ca acum nu mai trebuie sa dati si plicu cu bani…
Tot respectul pentru acei medici ce lupta pe baricade si nu sunt lasi, probabil ei stiu ce insemana DEONTOLOGIE PROFESIONALA si respecta si Juramantul lui Hipocrate
-
juramantul lui hipocrate spune clar ca daca nu ai conditii sa nu faci nivi un act medical un medic nu are voie sa aibe lipsuri cand trateaza!
Domnule Doctor ati afirmat ca ati facut ca din fericiti a ti facut o forma usoara a bolii, va intreb ce cautati in spital , spuneti ca v ati temut de complicatiii si starea dvs se putem agrava, tot ce trebuia sa faceti era sa va izolati 14 zile, spre exemplu la domiciliu si cu Dumnezeu inainte.
Catre Bau Bau !!!!Sa sti ca Dr Bogdan tot timpul a stiut sa asculte PACIENTII!!!! Nu o data Bunicul meu Dumnezeu sa il ierte ca a deceday acum 3 saptamanii a fost pe mana domnului Bogdan si era foarte mandru de felul in care il asculta si felul cum ii vorbeam Domnul Bogdan Bunicului meu …. Domnul Bogdan va doresc ca Bunul Dumnezeu sa își verse harul si vindecarea asupra Dumneavoastra . MULTA MULTA SANATATE. ABIA ASTEPTAM SA STIM CA SUNTETI BINE SI DIN NOU PRINTRE NOI CA PACIENTII . VA RESPEC !!!!!
Mulțumim mult draga medic Arădean pentru faptul ca ai făcut publica povestea ta. Ma bucur ca îți revi treptat și sper sa părăsești spitalul in curând. Nu e vina ta ca ai infectat pe nimeni , și cred sa și tu realizezi asta. Trebuie însă sa luam la cunoștința ca Arădenii nu mai pot merge la Timișoara sa se trateze de coronavirus cum ai putut sa mergi tu. Si ma foarte mulți medici din Arad și-au dat demisia , mult prea mulți ca sa se poate avea grija de oameni la Arad cum trebuie. Și îmi pare rău pentru atitudinea mea , ar trebui Poate sa fiu mai intelegatoare, dar nu pot sa ii înțeleg. Locuiesc la Londra și aici văd ca majoritatea sau întors din pensie sa ajute și mai văd și ca pana și studenții la medicina fac voluntariat la spital. Va fi nevoie de fiecare dintre voi ca sa supraviețuiască cât mai mulți. Părinții mei sunt in Arad , au pente 60 de ani și ca mulți din Arad probleme cardiovasculare ( deși minore ) și cancer ( Deși tratat). Speranța noastră cei Tineri care NU ne-am întors in România sa nu va îmbolnăvim pe toți rămâne in voi medicii de Arad și in puterea voastră de a trece și peste “frica de virus” și peste comentariile oamenilor speriați pentru a ajuta unde noi restul nu putem. Multumesc mult pentru tot ce ați făcut pana acum!
Dumnezeu sa va dea sanatate d-le doctor. Ca sa puteti ajuta pacientii si de acum incolo.
Asta e Romania… de la oameni pana la guvern, toti au dat bani bisericilor de zeci de ani in loc sa se investeasca in cercetare si sanatate… de aceea vorba cea mai folosita de romani e “doamne ajuta”… ca nu s-au bagat bani aproape de loc in lucruri care sa ne ajute cu adevarat. De-am avea spitale echipate complet si modern, de-am avea medici pregatiti si care isi iubesc meseria, de-am avea cercetare… lumea nu ar mai fi obligata sa recurga la superstitii si speranta cand se imbolnaveste.. da na, poate dupa pandemia asta se mai trezesc si oamenii si vad unde sunt necesare investitii si unde sunt doar paraziti…
Stay home, watch TV, stay fool and obey your master!
Stai acasa, uita-te la televizor sa fi prostit si asculta-ti stapanul!
Nu stiu in ce masura influentzeaza imnul din difuzoarele militienilor desteptarea voastra, dar eu m-am desteptat citind, fara muzica, si am ajuns sa concluzionez, ca virusul adevarat si cel mai periculos de pe planeta noastra este naivitatea contagioasa din oameni.
Numai cu frica puteti trai: sursa ce mai conteaza! Acronimul nici nu s-a schimbat, tot PCR se numeste renasterea lui, Partidul Covid Roman, iar vanatorii partidului va vaneaza ca pe niste sarantoci de iepuri, daca va prind fara formular in strada.
Nu ati invatat nimic din minciunile comunismului? Chiar credeti, ca acest sistem nu e la fel de mincinos, decat impotriva caruia ati iesit in strada in 1989? Inseamna ca ati ramas in carantina mentala de atunci, iar carantina fizica din prezent este drept consecinta gandirii acritice, cu care inghititi stirile, fara sa va puneti mintea la contributie si sa mai verificati putin informatiile!
Sunteti inchisi in cusca si poluati la creier de mijloacele mass media, incat nu realizati ca unii smecheri atat din China cat si din SUA si Rusia au programat recisiunea pe 2020?
https://www.theguardian.com/business/2019/sep/25/global-recession-a-serious-danger-in-2020-says-un
Si sa nu cada capitalismul de “fraer”, cei care trag sforile v-au ales pe voi, milliarde de oameni naivi, sa fiti prostiti cu acest virus, care nu difera considerabil de o gripa, doar gradul de mediatizare il face atat de periculos!
Au decedat 23900 de oameni in Germania in 2016-2017 de gripa, in Italia peste 70.000 in trei ani intre 2014-2017, in SUA penduleaza numarul de deces la gripa intre 12.000 si approx. 50.000 anual si WHO-ul, care e pe mana politicienilor influenti, declara virusul drept “ciuma” contemporana! Iar voi, in prostia voastra netzarmuita sariti la beregata diasporei, doctorilor, cautati in disperare vinovatii in randul semenilor vostri, care sunt si ei, precum si doctorii de la spital, niste pioni simpli, victime inlocuibile acestui sah financiar sub acoperirea “pandemiei”. Am ajuns in situatia deplorabila, sa facem cu totii parte din celebrul roman “1984 ” al lui Orwell.
Daca va lasati prostiti in continuare, o sa moara mai multi de foame, in urma depresiilor, sa nu mai vorbim de sinucideri. Se poate si altfel chiorilor! Uitati-va la exemplul Suediei:
https://www.dw.com/ro/sta%C8%9Biunile-suedeze-de-schi-sunt-%C3%AEnc%C4%83-deschise/a-52922792
Orice sistem va tinde spre totalitarism, nu doar comunismul in exclusivitate. Si in capitalism se poate intimpla, chiar asta se experimenteaza la nivel global, dar voi v-ati innecat in panica “Corona” care va goleste buzunarul, in timp ce unii bursieri smecheri isi castiga cat de curand urmatorul miliard de dolari ” pe cale cinstita”.
Politicenii, stapanii vostrii, vor iesi in fata voastra peste cateva saptamani si se vor bate cu caramida in piept, ca au oprit raspindirea virusului. Tin sa va anunt, ca de infart mor peste 80.000 de mii de romani anual si de cancer peste 40.000.
Incercati sa reveniti pe cararea evolutei si va incurajez sa deveniti homo sapiens, in loc sa va inpotmoliti la nivelul de homo erectus, ca sa nu ajungem la anarhie totala si sa avem nevoie azi-maine de dictaturi militare, ca sa combatem un rahat de gripa!!
Virusul sunteti voi, credulii, in calea unei schimbari adevarate pe acest glob si uitandu-va cu creierul paralizat la televizor serviti exact interesele elitei politico-economice si catzelusilor lor( politicieni din tarile “afectate”) care v-au tzepuit si care va ruineaza sanatatea fizica si mentala si va devasteaza financiar.
Surse in limbile romana, engleza, germana si portugheza, ca sa nu mai fiti asa de debusolati:
https://www.worldometers.info/coronavirus/
https://www.reginamaria.ro/articole-medicale/de-ce-este-gripa-periculoasa
https://ro.m.wikipedia.org/wiki/Gripa_tip_A(H1N1)
Decese in Italia intre 2014 si 2017 de gripa in jur de 70.000!!! :
https://www.ijidonline.com/article/S1201-9712(19)30328-5/fulltext
SUA:
https://en.m.wikipedia.org/wiki/2017%E2%80%932018_United_States_flu_season
Germania:
https://agenciabrasil.ebc.com.br/geral/noticia/2017-12/doencas-relacionadas-gripe-provocam-ate-650-mil-mortes-por-ano-no-mundo
—————————————————————-
https://www.theguardian.com/business/2019/jan/05/global-economic-crash-2020-understand-why
https://www.nytimes.com/2019/03/23/world/europe/italy-china-xi-silk-road.html
https://www.rt.com/op-ed/484041-west-suicide-covid19-response/
-
BINE PUNCTAT.PROBLEMA ESTE CA NU NE AU DAT VOIE SA ALEGEM CE SA FACEM.NE AU OBLIGAT SA STAM IN CASA.EU UNA AS MERGE LA MUNCA DAR NU AM PT CINE…NU CIRCULA OAMENI.SUNT DE ACEEASI PARERE CU DV, NU AR TREBUI SA NE LASAM PACALITI.IN TOT ACEST TIMP DACA S AR FACE PUBLIC CATI COPII AU MURIT DE CANCER PE GLOB AM…CATI AU MURIT DE FOAME IN AFRICA…ETC.ANUAL SE MOARE DE GRIPA SEZONIERA SI NU SE PUBLICA NIMIC.ACUMA AU CEVA SCOPURI DE SE INTAMPLA ASA CEVA SI BINEINTELES SCOPURI FINANCIARE.NU STIU CUM CANAL SE FACE CA TOTI CARE MOR ACUMA MOR DOAR DE COVID19.SE TRATEZA CANCERUL SAU A DISPARUT??HAI MAI SA NE TREZIM LA REALITATE.NE TIN IN CASA SA NU SE POATA FACE REVOLTE.E BINE GANDITA TOATA TREABA.POLITIA NE SPUNE SA NE DESTEPTAM CA DOAR ASTA ESTE IMNUL NOSTRU.SI SA NE GANDIM CATI COMERCIANTI MICI VOR INCHIDE PRAVALIILE DE TOTE FELURILE PT CA NU VOR FACE FATA LA CRIZA ASTA SI VOR RAMANE RECHINII.BIETII AGRICULTORI NU AU UNDE SA VANDA MARFA DE SEZON SI NOI CUMPARAM ALIMENTE TOT DIN SPANIA, GRECIA, ITALIA.HELOOO DESPRE ASTA ESTE VORBA.
AS RUGA ANUMITE PERSOANE SA NU FACA RECLAMA LA MARANAT PT CA SI NOI SUNTEM CREDINCIOSI, CEI DIN ALTE RELIGII DAR NU NE FACEM RECLAMA LA BISERICI.FIECARE ISI ARE CREDINTA IN SUFLET SI IN FAPTE.PACATOSI SUNTEM TOTI SI TOTI TREBUI SA NE CAIM PT PACATELE NOASTRE DAR NU CRED CA E FRUMOS SA SE PROFITE DE O ASTFEL DE SITUATIE PT A SE FACE RECLAMA.TOT CE SE INTAMPLA IN LUME NU ESTE DE LA DUMNEZEU, DUMNEZEU IUBESTE OAMENII, AR TREBUI SA NE RUGAM LA DUMNEZEU SA LE DEA INTELEPCIUNE CELOR CARE FAC CE FAC…OAMENII FAC RAU NU DUMNEZEU.VOR SA NE CONTROLEZE, SA NE STAPANEASCA, SUNT MULTE TEORII…RETEAUA 5G ESTE O ARMA…VERIFICATI SI O SA GASITI MULTE RASPUNSURI.VOR SA NE DISTRUGA PSIHIC.SI DIN PACATE REUSESC.OAMENII INCA MAI REZISTA, SPERA, SUNT PANICATI DAR GANDITI VA CE VA FI PESTE O LUNA CAND SE VOR TERMINA SI RESURSELE FINANCIARE..LA CE SE VA AJUNGE??PANICA SE VA TRANSFORMA IN DISPERARE.ATUNCI VA FI DEZASTRU.GANDITI VA LA CATI OAMENI VOR FI DISPERATI???MAJORITATEA, CE TRATAMENT SE VA DA PENTRU ASTA??CINE TRATEAZA DISPERAREA??
-
Ar trebui sa nu mai fiti voi cu nici o secta.Mai ce e acolo la voi la Arad cu sectele…pe bogatie…Lasati oamenii,nu-i mai prostiti cu bani si cuvinte mieroase sa vina la sectele voastre. Neamul nostru n-a fost nicand penticostal ca secta.S-a dat darul vorbirii in limbi in vremea Cinzecimii, Apostolilor.Fiecare popor auzea cuvintele apostolilor in limba sa. A fost un dar dat de Dumnezeu,pentru necredinta oamenilor,dar care a fost atunci si gata,s-a incheiat.In nici un caz nu vine Duhul Sfant facandu-l pe om sa scoata spume la gura,sa delireze si sa se zvarcoleasca.Am vazut ca ‘duhul’ vorbeste mult prin femei…nu sunt prosti sectarii, femeile au o sensibilitate aparte la emotie ..si clar cred ca ai o stare de senzational..apropiata de schizofrenie….Dumnezeu sa ne intareasca sa cautam credinta adevarata si sa ajute tot poporul roman incercat mai ales pe plan psihologic,in aceste vremuri…
Psalmul 91 e pt cei ce păzesc poruncile inca din Geneza. Dacă era pt toată lumea, nu murea nimeni.
-
Zestrea ce-o ducem in veci de-aici,
Este caracterul nostru cresti;
Faptele nobile mari sau mici,
Ne incununa ,
Dar in urma vin….
“Tusea, durerile musculare şi febra au început să dispară încet-încet în urma tratamentului medical” – iar el mulțumeste lui Dumnezeu. De ce nu l-a protejat de la inceput? L-a incercat? Ha, ha, ha. Trebuia dus la biserica pt vindecare!
Eu lucru cu oamenii si am intalnit un batran care mi-a zis, a operatto pe sotia mea care o iubesc, am dat ultimii mei bani din casa, si eu a trebuit sa fiu operat si m-au taiat ca pe un porc.
Se mira ca mai traieste, imi venea sa plang.
Sa fi medic trebuie sa bagi foarte multi bani si mita
Fara 3000 euro nu ajungeai asistent plus multi ani de studii la fel platite.
Medicii sunt revoltati pentru ca nu isi scot banii inapoi.
Cand vede un doctor un pacient vede bani plicul care va mai recupera din paguba.
Asta e adevarul! Treziti-va!
Pe sotia mea a taiato ca pe un porc si ia si murit copilul pentru ca nu a dat bani!!!
Pe pocaiti nu ii intereseaza doar banul!
E dureros! acuma cand nu primesc bani sunt revoltati!
Vin din tari arabe si din Italia Franta sa studieze medicina!
Profita ca aici pot sa faca experiment pe oameni si nu le face nimeni nimic!
Asta e foarte dureros si este adevarul!
Un articol frumos , Aradon! Unul care da speranta si nu lasa frica in urma citirii lui!felicitari! Si mai frumos de atat ca ati postat Psalmul 91 …toti cei ce il citesc sa fie incurajati ai incredintati ca Dumnezeu este cu noi !
Acum , ca situația a devenit clară si relevanța va rog cititie pe Aradon:
SITUAȚIE SOCANTĂ LA SPITALUL JUDETEAN ARAD. O FEMEIE A MURIT IAR FAMILIA AR FI GASIT-O DUPĂ DOUA ZILE LA POMPE FUNEBRE?
Poate autoritățile competente vor lamuri ce s-a intamplat.
-
Au retras aradon articolul sus mentionat
Ce firma de publicitare sînteți???
P-ta obor!
DOAMNE CE FRUMOS INTERVIU,CE OM CU CREDINTA IN DUMNEZEU !AM OBSERVAT CA BOALA NU LA DOBORAT,DUREREA CEA MAI MARE A FOST PRODUSA DE COMPORTAMENTUL OAMENILOR DIN JURUL LUI.DUMNEZEU SA VA DEA PUTERE SI LINISTE SUFLETEASCA SA PUTETI SA TRECE CU BINE PESTE ACEASTA BOALA.DUMNEZEU SA VA BINECUVINTEZE !
Pentru cei bolnavi si celor de acasa multa sanatate, iar pentru cei din linia întâi (medici,asistente,polițiști ,jandarmi,militari,pompieri) Dumnezeu sa le dea înțelepciune,putere de munca si sa-i ferească de cele rele.
ar trebui sa ai frica de Dumnezeu,macar in aceasta perioada nu sa razi de altii si sa fii mai bun
-
pentru cel numit GIZAS ,pacat ca nu ai frica de Dumnezeu nici in aceste vremuri si razi de cei credinciosi,se vede ca nu ai fost dus la biserica
Falcă, sper că eşti în arad…cu familia… asta e ceea ce ați făcut voi în toți aceşti ani de hoție, jaf sistematic, pile, curve politice şi practici mafiote! Asta rămâne în urma ta…
Ca sa fiu rau. Daca Dumnezeu voia sa te ajute, nu facea asa incat sa nu iei virusul si nu invers?
Si daca i-ai luat , cum face Dumnezeu diferenta? asta moare, asta nu …
hai sa v-a spun ceva! prefer sa stau si traiesc in tara lui Orban…Viktor Orban! e liniste sunt de toate in magazine! farmaciile sunt pline! am plecat din Romania! dar am si ramas unde am plecat! dar eu iubesc locul unde traiesc! eu iubesc Ungaria!
In subtitlul ” Cu Dumnezeu alaturi” este precizat ” Tusea, durerile musculare şi febra au început să dispară încet-încet în urma tratamentului medical.” Pai daca trece ca rezultat al tratamentului medical, care este acesta ? Cu totii , cred, dorim sa cunoastem acest tratament pentru a imbunatati sanatatea celor infectati. Concret : care este tratamentul la care s-a facut referire ?
Inainte de toate suntem oameni , inteleg drama acestui om , deoarece inainte de a fi cineva medic trebuie sa fie OM , si stiu ce inseamna ca cei apropiati sa ti intoarca spatele din cauza unei boli , nu vreau sa intru in detalii , insa sa nu uitam ca medicul e judecat dupa cat de devotat e el fatza de meseria pe care o practica , daca vezi un medic care incearca tot ce poate si e aproape de pacient ajungi sa nu i mai pui la indoiala competenta , ii apreciezi devotamentul si implicarea , pe cand daca un medic e foarte competent insa trateaza pacientul cu o raceala si o totala lipsa de compasiune cum poti privi la acel medic ? cum poti cataloga un medic care niciodata nu stie sa se apropie de pacient , sa i spuna o vorba buna , o vorba de incurajare ??? Desigur , nu l cunosc pe acest medic , si nici nu e important acest lucru , insa despre durerea lui ca oamenii au avut si au cuvinte rele despre medicii care au dat bir cu fugitii in aceste zile , cam cum crede acest medic ca oamenii ii pot privii pe acei medici ???? cum poti privi la cineva care e platit sa ajute oamenii si respectivii intorc spatele aproapelui lor ? aducem in discutie pe D zeu , foarte bine !!! insa Isus a ajutat pe toti cei care au venit la El pentru ajutor , nu a fugit de leprosi , nu , El ia vindecat chiar si pe ei