ARAD. Pe la mijlocul acestei luni, filiala din Arad a Uniunii Artiştilor Plastici ne invita, în Galeria Alfa, la vernisajul „expoziţiei personale de pictură a artistului plastic de origine fraceză, Alfred Hamm”: „Au 8-ieme Jour il crea la pomme” („A 8 zi el a creat mărul”).
Iubirile artistului
Cum pictor de origine franceză?, poate s-ar întreba unii. Simpu, pentru că Alfred Hamm este un francez, originar din Lorena (în apropierea oraşului Metz), care, după Revoluţie, a venit în ţara noastră şi s-a îndrăgostit. De România dar şi de o învăţătoare din Ostrov (comuna Birchiş) – Domnica Florescu – cu care a rămas pe meleagurile noastre. Aici unde a adus şi pasiunea sa pentru arta plastică, pe care o arată şi pasionaţilor de frumos din noua sa patrie. O face, din când în când, prin expoziţii pe care la deschide în judeţul nostru dar şi în Timiş (pentru că satul unde locuieşte este la graniţă cu judeţul vecin). Este adeseori prezent în oraşul de pe Bega – la Centrul Cultural Francez, la Galeria Orhideea ori Muzeul din Timişoara – dar şi în oraşele Făget (unde şi-a deschis un cerc de pictură şi predă ore opţionale) ori Buziaş. Îi place viaţa la ţară, la Ostrov, pentru că „aici poţi să pui piciorul pe pământ” şi aici creează („unele dintre plăcerile mele – ne-a mărturisit – sunt legate şi de desen, de ilustraţii umoristice, chiar caricaturi”), merge – când este invitat – în tabere de creaţie ale copiilor din judeţul nostru şi, din când în când, îşi prezintă creaţiile şi în Arad, cum este acum expoziţia de la Galeria Alfa. O mare încântare pentru artist este că nepoata, Adela, a prins pasiune pentru pictură. Ea are 7 ani, este elevă în clasa I la Şcoala Gimnazială Birchiş, iar paşii ei spre lumea artelor vizuale, cât şi cei ai colegilor săi din clasa I şi clasa pregătitoare sunt îndrumaţi, cu mult drag şi pasiune, de pictorul Alfred Hamm.
De ce a creat mărul?
Întrebat de ce a ales titlul expoziţiei „Au 8-ieme Jour il crea la pomme”, artistul Alfred Hamm ne spune: „De ce Eva ar fi singura responsabilă…şi trebuie să suporte şi azi consecinţele…Toate consecinţele? Creatorul „nebun” – dacă nebun înseamnă a nu avea repere…el nu avea pentru că el le crea (atenţie…nebun nu înseamnă „bolnav”) – a realizat în fiecare zi o operă…a văzut că asta era „bine” şi „bun”. În a şaptea zi el s-a odihnit…a visat…a avut coşmaruri… şi a înţeles că nu totul era perfect. Trebuia un (o) responsabil(ă)…În a opta zi el a creat mărul. Atunci Eva a părăsit această grădină perfectă care, după părerea ei, nu era chiar perfectă. Şi nu vă pot spune mai mult, pentru că doresc să las loc pentru privirea exterioară a spectatorului. Mai precizez doar că am gândit expoziţia pentru spaţiul Galeriei Alfa şi, cu această ocazie, revin la Arad, unde cu vreo 10 ani în urmă am expus la Galeria Forum”.
Atelier la Festival
Alfred Hamm este invitat, an de an, la Festivalul Internaţional de Teatru pentru Tineri Francofoni „Amifran” de la Arad unde susţine un atelier despre semnificaţia şi alegerea culorilor în decoruri, intitulat „Couleurs sur scene.
Pagini de calendar primordial
Cunoscutul artist plastic arădean Onisim Colta, cel care a prezentat, la vernisaj, expoziţa „Au 8-ieme Jour il crea la pomme” de la Galeria Alfa, aprecia: „Alfred Hamm reuşeşte o expoziţie de calitate, unitară şi, ce e mai important, perfect coerentă sub aspect stilistic şi al consonanţei fiecărei lucrări cu ideea centrală. Tema expoziţiei este Facerea, Creaţia Lumii, cu accent pe cea a Omului.
Fiecare din pânzele sale, aşezate cu anume tâlc pe simeză, este un fel de pagină de calendar primordial. Pe fiecare scrie numărul zilei: Jour 1, Jour 2 ş.a.m.d. El pune accentul pe momentul în care protopărinţii umanităţii (reprezentaţi aici de Eva) săvârşesc păcatul neascultării, pe momentul în care cunosc că în lume există Binele şi Răul, când îşi pierd pentru totdeauna inocenţa. Consecinţele acestei cunoaşteri, dar mai ales ale neascultării Creatorului, le simţim astăzi ilustrate la fiecare pas, în evenimente tot mai frecvente, dramatice şi chiar tragice.
Expoziţia lui Alfred Hamm, care şi-a dorit (ca francez, stabilit în Birchiş, judeţul Arad) organizarea ei simultan cu desfăşurarea Festivalului de Teatru Francofon de la Arad, sub bagheta maestrului Florin Didilescu, este o expoziţie rotundă, bine „distilată”, axializată clar de o idee perenă, stăpânită cu siguranţă sub aspectul meseriei şi care e perfect integrată în spaţiul intim al Galeriei Alfa”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!