Ordonanța de Urgență privind aprobarea programului-pilot de acordare a unui suport alimentar pentru preșcolarii şi elevii din 50 de școli a apărut încă din luna octombrie 2016, însă Guvernul a adoptat abia vineri normele metodologice de aplicare. Conform șefului Inspectoratului Școlar Județean, Claudius Mladin, elevii din învăţământul preuniversitar de stat vor beneficia de o masă caldă abia din următorul an școlar, respectiv din luna septembrie. Nu toți, însă, pentru că programul este unul experimental, iar numai 50 de școli din țară au fost incluse, între care Școala Gimnazială „Ilarion Felea” Arad. Aici învață 450 de copii, majoritatea romi sau proveniți din familii defavorizate.
Nu au cantină
Încă de la lansarea proiectului de ordonanță, în luna septembrie, dascălii Școlii Gimnaziale „Ilarion Felea” spuneau că acest program este aproape imposibil de aplicat, în condițiile în care nu există spații de servit masa. Nu există cantină, iar elevii ar trebui să își mănânce supa și felul doi pe băncile din sălile de cursuri. Ar fi necesară construirea rapidă a unui spațiu special pentru servit masa, dar nici teren nu există în jurul școlii pentru un imobil nou. Astfel, dascălii se tem că experimentul va eșua lamentabil.
Responsabilii Inspectoratului Școlar nu pot spune deocamdată cum se va rezolva problema, însă au în vedere faptul că, potrivit normelor de aplicare a OUG 72/2016, masa caldă poate fi și una… rece. Adică un pachet suplimentar de alimente, față de gustarea „cornul și laptele” primită acum de toți elevii.
Ce vor mânca elevii
Conform normelor metodologice, masa caldă nu va costa mai mult de 7 lei, pentru că atât este dispus statul să deconteze. Pachetul alimentar va conține produse de panificație, produse din carne și/sau brânzeturi/derivate din lapte, legume, la care se adaugă un fruct.
În cazul meselor calde, Guvernul a publicat și o listă a produselor ce pot fi incluse în meniu, care cuprinde ciorbe, supe, legume cu piept de pui la grătar, mazăre cu piept de pui, pilaf cu legume și ficăței de pui, piure de morcovi cu grătar, piure de cartofi cu grătar, sufleu de broccoli cu brânză, sufleu cu legume și brânză telemea, dovlăcei umpluți cu brânză, ciuperci umplute cu brânză, salate de fructe etc.
Reguli speciale
Normele adoptate prevăd și reguli pentru prepararea hranei pentru elevi. Firmele care vor asigura prin contract masa caldă nu vor avea voie să folosească aditivi alimentari, conservanți sau orice alt tip de potențiatori de arome și gust. „Uleiul necesar preparării va fi utilizat o singură dată și va fi de calitate superioară”, scrie în normele metodologice. Chiar și pentru ceapă s-au trasat dispoziții: nu se prăjește, ci se înăbușește cu apă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!