Întâlnirea a avut ca scop sensibilizarea şi implicarea comunităţii locale în sprijinirea persoanelor de etnie rromă, apersoanelor care practică sexul comercial şi a persoanelor fără adăpost.
„Persoanele prezente la masa rotundă şi-au arătat interesul şi disponibilitatea de a se implica în activităţile de prevenire a transmiterii infecţiilor HIV şi a celor cu transmitere sexuală, prin colaborarea cu echipa de teren a Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, care are ca scop informarea, educaţia, consilierea şi distribuirea prezervativului ca mijloc de protecţie” – spune Edita Iuhasz, director al DGASPC Arad.
Întâlnirea de la Şimand a fost organizată în cadrul proiectului „Serviciul mobil de educaţie şi consiliere pentru prevenirea infectării cu HIV/SIDA şi alte infecţii cu transmitere sexuală”. Proiectul este finanţat din fonduri europene şi implementat, în parteneriat, de DGASPC Arad şi Asociaţia Română Anti SIDA.
D.D.
Citiți principiile noastre de moderare aici!