– Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), împreună cu mascaţii instituţiei, au descins în comuna arădeană Birchiş de unde au săltat 11 persoane bănuite că au implicaţii în traficul de persoane dinspre România spre Finlanda. În dimineaţa zilei de 11 noiembrie, mai multe echipaje de mascaţi au intervenit simultan în mai multe locuinţe din Birchiş de unde, pe lângă suspecţi, au ridicat mai multe bunuri de valoare constând în bani, bijuterii şi maşini. Se pare că cei 11 au racolat şi trimis în Finlanda peste 40 de persoane care au fost obligate să muncească şi să cerşească. Toţi suspecţii sunt de origine rromă şi au fost transportaţi la Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad unde au fost audiaţi până în jurul orei 20.
Cinci reţinuţi
După aproximativ 10 ore de audieri, procurorii din cadrul DIICOT Arad au decis să reţină cinci persoane din cele 11 care au fost aduse la Parchet. O altă persoană suspectă în acest caz a primit interdicţia de a părăsi localitatea de domiciliu. „Cele cinci persoane reţinute vor fi prezentate instanţei mâine (n.r. astăzi) cu propunerea de arestare preventivă pentru 29 de zile”, a declarat Miron Codrin, procurorul care a preluat acest caz. Din informaţiile pe care oamenii legii le deţin, aceasta este prima reţea de trafic de persoane care şi-a ales ca şi „piaţă de desfacere” Finlanda.
A.G.
Citiți principiile noastre de moderare aici!