Au scăpat ca prin minune. Asta se poate spune despre trei tineri care au fost implicaţi azi noapte într-un grav accident rutier petrecut în cartierul Aurel Vlaicu. Autoturismul, marca Honda, în care se aflau tinerii a fost făcut praf în urma impactului deosebit de violent. Şoferul maşinii, un tânăr în vârstă de 20 de ani a pierdut controlul asupra volanului şi a intrat cu autoturismul într-un stâlp de iluminat, iar apoi în două semafoare pietonale.
‘’În jurul orei 02,40, un autoturism marca Honda se deplasa pe Calea Aurel Vlaicu din direcţia Piaţa Fortuna, iar la intersecţia cu Aleea Neptun conducătorul auto pierde controlul volanului şi intră cu maşina într-un stâlp de iluminat, iar ulterior în două semafoare pietonale. În urma impactului au fost răniţi uşor şoferul maşinii, un tânăr de 20 de ani şi doi pasageri în vârstă de 18 ani’’, a declarat subinspectorul Lorena Radu purtătorul de cuvânt al IPJ Arad. Poliţiştii l-au testat pe tânărul şoferul cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Citiți principiile noastre de moderare aici!