Autovehiculul – înmatriculat în Italia – a fost confiscat de polițiștii de frontieră în urma unui control, după ce s-a descoperit că mașina figurează ca fiind căutată pentru confiscare, alertă introdusă de autoritățile din Belgia. În fapt, șoferul, un cetățean român în vârstă de 33 de ani, nu a mai achitat taxa de închiriere pentru mașina luată de la o firmă de specialitate din Belgia, iar apoi a încercat să o introducă în România.
“La controlul de frontieră, şoferul a prezentat pentru autoturismul în cauză un certificat de înmatriculare emis de autorităţile belgiene şi un certificat de închiriere de la o societate comercială din Belgia. În urma verificărilor în baza de date s-a constatat că autoturismul figurează ca bun căutat pentru confiscare, alertă introdusă de autorităţile din Belgia în 13 iunie 2016. Faţă de cele constatate, şoferul a declarat că mijlocul de transport este închiriat şi a uitat să mai plătească taxa de închiriere”, au precizat reprezentanții Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră (STPF) Arad. Potrivit acestora, autoturismul a fost indisponibilizat la sediul STPF Arad până la finalizarea cercetărilor, în cauză polițiștii de frontieră întocmind actele de urmărire penală pentru săvârșirea infracțiunii de abuz de încredere.
Citiți principiile noastre de moderare aici!